Restaurantul – pamflet despre bucataria unui guvernator

Orice asemanare intre Restaurant si BNR este absolut intamplatoare. Fiind un pamflet, acest text rog a-l considera ca atare. Va multumesc.

La Restaurantul acela adusesera cei mai buni bucatari din tara. Era cel mai mare Restaurant al tarii, asa ca trebuia sa aiba crema bucatarilor. Cei care intrau sa ia masa acolo, ramaneau insa mirati, scrie Dan Popa, pe blogul lui.

Meniul cuprindea aceeasi ciorba si acelasi fel doi, cu aceleasi muraturi puse tot mai neatent langa farfurie.

„Dar alta mancare nu aveti?”, a intrebat un client, plictisit de rutina in care se intrase. „Ne pare rau, nu”, a fost raspunsul. Dupa care, in soapta, bucatarul sef ii soptea clientului. „Celelalte mancaruri pe care le-ati mai vazut prin alte restaurante mai mici sunt pline de toxine, sa stiti. Doar mancarea noastra e buna si va fortifica organismul!”.

Clientul a mancat, ce era sa faca? Auzise si el ca sunt alti bucatari mai priceputi, dar care nu voiau sa lucreze in Primul Restaurant al tarii. Ce-i drept, stia si Bucatarul sef ca ar fi altii care stiu sa gateasca si alte feluri de mancare si uneori, chiar si felurile lui preferate erau mai bine facute.

Asa ca a organizat o conferinta de presa in care i-a atacat pe ceilalti bucatari mai mici ca el. Ba ca lucreaza cu produse toxice, ba ca urmaresc doar sa profite de pe urma clientilor care se pun la mesele lor…

Lumea incepuse sa-i critice pe bucatarii mai mici, crezand orbeste in Primul Bucatar al tarii. Nimeni nu vedea insa ca prin sala de mese a celui mai titrat restaurant incepusera sa circule gandacii.

La inceput era cate unul care iti trecea pe langa picior. Multi nici nu-l observau, e drept. De la o vreme insa numarul lor crescuse si trebuia sa te uiti atent pe unde calci, sa nu-i strivesti.

Bucatarii angajati acolo, desi aparent cei mai buni din tara, incepusera sa incurce retetele, sa puna mai multa sare in mancare, sa uite sa iti aduca tacamuri, iar clientii devenisera tot mai nemultumiti.

Unii chiar amenintasera ca nu mai intra niciodata acolo, dar Bucatarul sef nu scotea o vorba. Privea tot mai trist catre furnizorii lui de marfa, dar reteta nu o schimba.

„Fac totusi, cel mai bun fel de mancare, chiar daca e unicul”, se imbarbata el, cand ramanea singur in Bucataria lui mare, dar tot mai goala. Pe cei cativa bucatari pe care-i crescuse acolo, i-a indepartat pe motiv ca studiau si alte retete.

Partea proasta e ca, de la o vreme, pana si proprietarul restaurantului, la care Bucatarul Sef era doar angajat, incepuse sa dea semne de nervozitate. Se saturase de aceeasi ciorba si mai ales de argumentul ca nicaieri in tara nu mai gasea o atat de buna mancare.

Prietenii ii sugerasera sa aduca un Chef din strainatate care sa faca in cateva zile curatenie in tot Restaurantul, dar mai ales sa mai schimbe pe ici pe colo meniul restaurantului.

Altii ii spuneau ca nu trebuie Chef strain, ca e suficient sa aduca pe cineva care stie sa faca si alte retete, mai proaspete. Asa ca pana la urma puse hotarat mana pe telefon.

Comenteaza pe Dan Popa’s weblog.