Revolusion maro (de Razvan Exarhu)
Che Guevara a ajuns in sfarsit si pe burtile sutilor cu lant gros de aur la gat. I-am vazut incruntatura falnica purtata prin oras de tribul picioarelor-negre-incaltate-in-slapi-mov.
E cool, manca-ti-as. El Che Vive atat pe Victor Ponta, cat si pe metalistii din Zalau. Revolutia a invins foarte clar, pentru ca cel mai vandut chip de criminal revolutionar din lume se poate vedea chiar si pe caroseria unor masini de lux.
Revolutionarii sunt infiltrati la toate nivelurile, in toate restaurantele sic, in bombele din Vama Veche si incearca sa nu dea de banuit, comportandu-se exact pe dos. In tot acest timp, lupta pentru instaurarea derizoriului continua.
Solidaritatea si puritatea principiilor trebuie trimise la colt, cu scuza ca numai asa vor putea renaste cu si mai multa ravna cand va suna gornistul adunarea pentru lupta cea mare. E ca la par, cu cat il razi mai cu sarg, cu atat creste si se inmulteste. Puteti verifica ultima mea afirmatie trecand seara pe langa Catedrala „Sfantul Iosif” (din Bucuresti).
Aici, o mana de credinciosi participa la slujbe tinute in strada si vegheaza apoi cu lumanari aprinse si pancarte cu Iisus si Fecioara Maria langa gardurile de metal care inconjoara groapa din care da sa se ridice o mandrete de business center, chiar alaturi de catedrala.
O initiativa nobila, care pare jalnica din goana masinilor, la fel de pierduta in spatiu si ciudat-ridicola ca si actiunea de salvare a sitului Rosia Montana, si ca multe alte forme de lupta, mai mult sau mai putin inspirate, impotriva imbecilitatii cinice. Pentru ca cea mai raspandita forma de credinta este acum indoiala, avem tot dreptul sa ne doara undeva.
Avem dreptul sa incercam multe satisfactii la gandul ca nimeni nu poate fi in regula, din moment ce un fost securist poate sa ne faca pe toti securisti. Nici nu mai conteaza daca isi cere scuze mai apoi. Indoiala, suspiciunea batjocoritoare si justificarea neimplicarii au zburat deja in lume.
Toti stim ceva despre altii, toti avem pretentii si dezamagiri uriase de la cei din jur, toti meritam niste tricouri pe care sa scrie mare: Tu vorbesti?! si poate ca asa arata echilibrul.
Revolutia poate fi de la ‘48, din ‘89, de la Cosmote, deci verde sau chiar portocalie, deci degeaba. Cum pentru majoritatea populatiei comunismul pare sa fi fost acum 100 de ani, realizati ce lovitura grea va fi sa aflam acum, cand startul a fost pierdut de mult, ca unii au stat cu urechea pe noi. Cred ca prin cluburi si discoteci numai despre asta se va vorbi.
Vor dudui iPod-urile de dezvaluiri, de benzi-martor si de microfilme descarcate de pe portalul de entertainment al SRI. Oamenii de bine isi vor dona BMW-urile fostilor detinuti politici si Ion Iliescu se va calugari la manastirea Secu.
Ar fi interesant sa aflam macar ce procent din acest spectacol ridicol e regie si cat e spontaneitate. Poti sa mori de ras vazand intelectualitatea patriei deplangand faptul ca tinerii nu mai citesc.
Poti sa mergi la targul de carte si, vazandu-i pe vizitatori, tu, ca tanar din 2006 si nu numai, sa-ti doresti sa nu atingi in viata ta vreun volum ca sa nu ajungi ca aceia de acolo.
Asa ca totul ramane cum am vorbit, chinezii vor produce in continuare tricouri cu Che Guevara. In tot acest timp, oamenii vor vorbi despre libertate si vor face treaba mare direct pe plaja, vor vorbi despre lupta anticomunista si vor tanji dupa mancare si fete pe gratis, vor vorbi despre capitalism in timp ce isi schimba plicuri pe sub masa.
Iar luzarii de toate conditiile vor purta tricourile lor amarate cu chipul marelui CHE si vor discuta aprins despre cat de nenorocit e marketingul, despre cum este bine si frumos sa te comporti in viata, ce muzica e bine sa asculti, cati bani e bine sa ai si cat de imoral este faptul ca Marian Munteanu are vila la Snagov, de ce este periculos pentru noi toti Gigi Becali si de ce trebuie sa luam atitudine neaparat, dar nu azi, ca e sambata.
Asa, ca planuri de viitor, ar fi misto sa se reconstruiasca Vacarestiul, Sarmisegetusa, sa se faca statie de metrou sub Catedrala Mantuirii Neamului si sa traim intr-o lume in care valorile sa fie apreciate, si lumea sa asculte mai mult Bach.
Sau, si mai bine, sa asculte George Brassens si sa fredoneze en francais: Mourrons pour des idees, d’accord, mais de mort lente, d’accord, mais de mort lente.