Rolul tatălui în creșterea copilului este la fel de important ca al mamei, atât pentru fete, cât și pentru băieți. Psiholog: „În România, avem o absență constantă a tatălui din viața copiilor. Repercusiunile sunt profunde!”

Atât mama, cât și tatăl au un rol covârșitor în îngrijirea, creșterea și educarea copiilor. Din păcate, în societățile tradiționale – cum este și cea din România – mamele sunt, în principal, cele care se achită de majoritatea acestor sarcini. Specialiștii în dezvoltarea copilului spun însă că acolo unde tatăl nu se implică și nu este disponibil emoțional, bunăstarea psihologică a copilului este afectată.

Părinții sunt exemple și modele pentru copiii lor. Aceștia din urmă sunt imitatori excelenți și vor tinde să facă tot ce văd în familie. Rolul tatălui în creșterea și dezvoltarea copilului este la fel de important ca al mamei, iar dacă nu există un echilibru între cele două bunăstarea lui psihică va avea de suferit. Mulți tați însă nu vor să se implice și consideră că îngrijirea celor mici este treaba mamelor.

Tații care se implică, o minoritate

„În țara noastră, în ciuda unor eforturi recente ale taților de a deveni mai implicați în îngrijirea, creșterea și educația copiilor încă din primii ani de viață, numărul acestora reprezintă o minoritate”, atrage atenția psihologul psihoterapeut Mihai Copăceanu.

La cursurile de învățare despre îngrijirea postnatală, adaugă acesta, la înscrierile la grădiniță, la ședințele cu părinții din primii ani de școală dar și mai târziu, numărul taților este sub 10 %: „Personal, când particip la întâlniri cu părinții și identific doi sau trei tați printre participanți întotdeauna îi apreciez în mod public. Deci nu putem vorbi despre un parenting paternal în România. Nu există așa ceva. Copiii noștri sunt crescuți într-o proporție covârșitoare de mame.”

Așadar, avem o absență constantă, drastică și pe termen lung, aproape permanentă a tatălui din viața copiilor, adaugă Mihai Copăceanu. Iar această situație are profunde repercusiuni pe plan emoțional, psihologic, social și educațional: „Totodată, avem prejudecăți și bariere care susțin și justifică această absentă, «eu mă ocup de bani, de muncă, soția mea este cu copiii». Ea știe”.

„Rolul tatălui e important încă din perioada prenatală”

Potrivit psihologului, rolul tatălui nu este pe tipuri de activități sau pe categorii de vârstă: „Nu există vreun aspect din viața copilului unde tatăl nu ar trebui să se implice și unde doar mama este responsabilă. Nu mai trăim în epoci străvechi unde mama se ocupa în primii ani de viață, iar, ulterior, tatăl era cel care îl coordona și îl instruia în ceea ce privește ocupația și munca. Rolul tatălui este important încă din perioada prenatală, încă din primele zile după naștere, de la îngrijirea noului născut, alimentația lui, la tot ce înseamnă asigurarea unui climat armonios, afectiv, sănătos și sigur, pentru o dezvoltare biologică, psihologică și socială corespunzătoare”, subliniază Mihai Copăceanu.

Avem însă prea multe stereotipuri de gen, adaugă psihologul, care au limitat mulți ani și astăzi limitează rolul bărbatului doar la unele aspecte, puține de altfel, din viața copiilor: „Oricărui tată îi este recomandat să schimbe scutecele copiilor, să îi hrănească, să-i îmbrace, să-i plimbe, să-i ducă la grădiniță, să-i învețe cum să se comporte acasă, în vizite, la școală și în societate. Să facă lecții încă din primii ani, să meargă în parc, să meargă la medic și orice alte tipuri de activități zilnice. Și aici fac referire la ambele genuri ale copiilor, rolul tatălui este esențial și în creșterea băieților și în creșterea fetelor”, punctează Copăceanu.

La noi, mai spune specialistul, prejudecățile sunt multe și funcționează ca niște norme care nu pot fi încălcate. Un exemplu este «băieții cu tații, fetele cu mamele»”:      Iar bărbații sunt văzuți ca ființe slabe dacă se implică în creșterea copiilor, «cum să gătești tu, ce ești femeie»?”. Aceste stereotipuri sunt extrem de profund înrădăcinate în mentalul colectiv și în multe comunități din țara noastră sunt prezente.”

Tați absenți, mame epuizate

Mihai Copăceanu mai spune că, frecvent, săptămânal aproape, constată la cabinetul său de psihologie că în familiile noastre tradiționale tatăl este absent, nu doar din planificarea unor activități, dar și absent emoțional și afectiv: „De cele mai multe ori, nu-și cunoaște copilul, nu-i cunoaște trăirile emoționale, nici viața interioară, idealurile sau frământările prin care trece. Tatăl este ultimul care află despre depresia copilului și atunci când i se aduce la cunoștință neagă, desconsideră sau diminuează în mod nedrept suferința copilului. În ciuda unor numeroase demersuri de conștientizare a rolului tatălui, încă avem tați neimplicați emoționali, tați care nu cunosc deloc viața emoțională și socială a propriului copil și care acționează doar în situațiile de criză”, subliniază psihoterapeutul.

Ori, la orice vârstă, atât fetele și băieții au nevoie de implicarea totală și constantă, zilnică, a tatălui. „Deseori, în situațiile în care mamele ajung la suprasolicitare și epuizare, la sentimentul de neputință și la teama de eșec în creșterea și educația copiilor constatăm că tații sunt absenți în totalitate”, mai spune Copăceanu.

Fie că tații sunt prezenți sau absenți, prin acțiunile sau inacțiunile lor, ei sunt modele atât pentru băieți, cât și pentru fete: „când o să fiu mare vreau să fiu ca tata”; „vreau să mă căsătoresc cu cineva care să mă iubească așa cum tata o iubea pe mama”.

Implicarea ambilor părinți, rezultatele cele mai bune

„Avem studii care au demonstrat că, în familiile unde tații sunt implicați activ, copiii înregistrează progrese academice, au mai multă încredere în sine, au mai puține probleme de internalizare/externalizare, au o auto-eficacitate ridicată și înregistrează scoruri ridicate la scalele stării de bine.
Desigur, rezultate substanțiale au fost înregistrate în familiile cu ambii părinți implicați, acolo unde coparentingul era caracterizat de un grad ridicat de cooperare, sprijin, împărțire a responsabilităților și de acordul între părinți cu privire la orice problemă legate de creșterea copiilor.
În sens contrar neimplicarea taților, lipsa supravegherii, prezintă o serie de consecințe de la comportamente de risc până la cazuri de delincvență juvenilă”, explică psihologul psihoterapeut.

Relația dintre tată și copii se stabilește dacă există interacțiune regulată, potrivit rezultatelor studiului Fathers’ Role in Developing Child Emotional Development – Rolul tatălui în dezvoltarea emoțională a copilului – prezentat la cea de-a șasea ediție a Conferinței internaționale de educație timpurie 2021. Cercetarea relevă faptul că mulți tați consideră că rolul lor se limitează la a susține financiar familia, de a „pune o pâine pe masă” și nimic mai mult. O astfel de abordare însă duce la crearea și la consolidarea lipsei de afecțiune dintre tată și copil, cu impact asupra copilului care nu mai atinge acel optim de dezvoltare. Impactul pe termen lung atinge abilitățile sociale ale copilului, dezvoltarea lui cognitivă și emoțională. În multe cazuri de violență fizică, psihologică, sexuală asupra copiilor sunt implicați tați incapabili să-și îndeplinească rolul de părinte.

Ce învață fiul, ce învață fiica

Recunoscute de experți, motivele pentru care tații ar trebui să se implice în creșeterea și dezvoltarea copiilor pornesc de la faptul că au adesea stiluri parentale distincte în comparație cu mamele. Iar acesta este un lucru cât se poate de bun, susțin specialiștii în dezvoltarea celor mici.

Pentru că, aceste stiluri parentale diferite pot oferi copiilor o creștere echilibrată și diversă. Sondajele sugerează că tații tind să se implice mai mult în activități fizice, provocatoare, care promovează explorarea și independența, precum și asumarea riscurilor. Acest lucru poate completa sprijinul emoțional și de îngrijire oferit de mame.

Implicarea taților are un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copiilor, dezvoltarea limbajului, abilitățile de rezolvare a problemelor și performanța academică. Interacțiunile taților cu copiii lor, cum ar fi angajarea în conversații, citirea și oferirea de experiențe educaționale, contribuie la creșterea lor intelectuală, potrivit indiatimes.com.

Tații servesc drept modele importante pentru copiii lor, în special în privința dezvoltării identității de gen și înțelegerii comportamentelor adecvate. De la tați fiii învață ce înseamnă masculinitatea, empatia și relațiile sănătoase, în timp ce fiicele află cum ar putea fi tratate de viitorii parteneri de viață.

Tați absenți, fii violenți

Potrivit studiului Father involvement and emotion regulation during early childhood- Implicarea tatălui și reglarea emoțiilor în timpul copilăriei timpurii – publicat de Institutele Naționale de Sănătate, NIH,  din cadrul Departamentului de Sănătate SUA, analizele de parenting făcute până în anii 1970-1980 s-au axat mai ales pe rolul jucat de mamă în creșterea și dezvoltarea copiilor în copilăria timpurie. După acest deceniu schimbările socio-culturale au dus la o schimbare de mentalitate în țările occidentale în favoarea implicării mai active a taților. Chiar și așa există încă un dezechilibru între femei și bărbați în privința asumării rolului în familie în sensul în care mamele își asumă în continuare rolul de îngrijitor principal al copiilor, în majoritatea familiilor. 

Potrivit aceleiași surse, cercetările privind paternitatea au arătat că tații joacă un rol unic în dezvoltarea copiilor, deoarece au comportamente parentale distincte în comparație cu cele ale mamelor. De exemplu, tații se angajează mai mult în jocurile fizice, încurajează copiii să-și asume riscuri, au șanse mai mari să îi ajute pe copii să facă față situațiilor  care îi sperie.

Un alt studiu publicat de NIH și intitulat Long-Term Effects of Father Involvement in Childhood on Their Son’s Physiological Stress Regulation System in Adulthood – Ce efecte are pe termen lung implicarea tatălui în copilăria mică asupra sistemului de reglare a stresului fiziologic al fiului lor la vârsta adultă – arată că acolo unde tații au înțeles să se implice, comportamentele riscante referitoare la sănătate ale copiilor ajunși la vârsta adolescenței sunt mai mici. De exemplu, aceștia ajung să consume mai puțin alcool, droguri și sunt mai puțin dispuși să se angajeze în comportamente violente.

SURSA FOTO: Dreamstime.com