Romania are bani. Azi, platim coruptii de Sus

Scriam cu ceva timp în urmă despre modul în care Guvernul evită să ia o decizie în privinţa taxelor de primă înmatriculare şi pe poluare încasate de stat contrar reglementărilor europene. Această indecizie costă scump statul român: taxele se restituie pe cale judiciară (instanţele au acum o practică unitară în a restitui aceşti bani şi o fac zilnic, pe bandă rulantă), odată cu suma datorată se dă şi dobânda pentru perioada în are banii au fost folosiţi de stat, şi odată cu toate acestea se plăteşte de către stat şi avocatul şoferului nevoit să dea în judecată statul. Nimeni nu are curajul să dea publicităţii numărul de dosare în justiţie născute de aceste procese absolut inutile şi a sumelor restituite până acum de către stat. În concluzie, în plină aşa-numită criză economică-financiară, statul dă bani mulţi şi degeaba.

Azi vreau să vorbesc despre o altă modalitate de scurgere a banilor: recompensa pentru infractorii din cadrul puterilor statului. Trei sunt puterile publice în stat: legislativă (Parlamentul), executivă (Guvernul şi Preşedintele ţării) şi judiciară (sistemul de instanţe şi parchete). De-a lungul timpului, în rândul tuturor s-au înregistrat cazuri şi în prezent chiar avem hotărâri de condamnare definitive ale unor persoane care activează sau au activat în cadrul puterilor statului. Numai că datorită nerealizării consecinţelor unor acte de corupţie chiar de către cei care ar trebui să fie primii care să le combată, s-a ajuns la situaţii inacceptabile:

Astfel, avem situaţii în care unii parlamentari sunt arestaţi, dar primesc şi indemnizaţie de parlamentar. Avem alte situaţii în care parlamentari care sunt condamnaţi definitiv cu suspendarea executării pedepsei au rămas mai departe în Legislativ. Sigur, în primul caz poate fi discutat despre o problemă de lacună legislativă, în al doilea caz însă pare a fi una de aplicare a legii. Oricum, mi se pare că ambele situaţii sunt profund imorale. Şi mi se pare că ambele trebuie să primească o rezolvare adecvată şi cât mai urgent. Iar ca argument suprem invoc principiul constituţional al „echilibrului puterilor” care presupune drepturi şi responsabilităţi echivalente pentru membrii celor trei puteri, dar se vede treaba că Legislativul stă mult mai bine decât Judiciarul. Şi iată de ce:

Dacă un magistrat este condamnat definitiv, indiferent pentru ce infracţiune (corupţie sau vătămare corporală din culpă), el este exclus automat din profesie. De asemenea, la magistraţi avem instituţia suspendării: atunci când este pus sub acuzare un magistrat (adică când se pune în mişcare acţiunea penală – de regulă atunci când trebuie arestat preventiv mai mult de 10 zile sau când este trimis în judecată), imediat el este suspendat în funcţie de către CSM şi nu mai are niciun drept salarial pe parcursul procesului penal. Iar dacă va fi declarat nevinovat prin hotărâre definitivă, va primi retroactiv aceste sume reţinute. Totuşi, ceea ce nu avem în cazul magistraţilor, este o reglementare expresă care să îi împiedice să se pensioneze în timpul procesului demarat împotriva lor pentru corupţie – astfel, este posibil ca mai înainte cu o zi ca un magistrat să fie condamnat definitiv pentru corupţie el să se pensioneze şi astfel să beneficieze de pensia de serviciu, adică 80% din venitul brut pe ultima lună. Încă de anul trecut CSM a cerut ministrului justiţiei modificarea legii privind statutul magistraţilor, însă acesta nici măcar nu a răspuns la solicitarea noastră. Prin urmare, avem în prezent magistraţi cercetaţi pentru corupţie care s-au pensionat şi care primesc între timp pensie de serviciu şi o vor primi chiar dacă vor fi condamnaţi definitiv, şi în plus, mai şi profesează ca avocaţi.

Şi pentru că tot am adus aminte de avocaţi, cred că ar fi timpul să semnalez aici ceva despre care nu cred că s-a mai vorbit: avem şi avocaţi condamnaţi pentru corupţie, cu suspendare, care îşi fac bine mersi profesia mai departe. Asta se întâmplă pe de o parte pentru că instanţele care i-au condamnat nu au dispus şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei pe o perioadă de 1-10 ani, iar pe de altă parte pentru că Barourile de Avocaţi refuză luarea în discuţie a acestor cazuri pentru a dispune eventuale măsuri disciplinare. Din cauza acestor nereguli, s-a ajuns chiar la aberaţia în care un avocat condamnat pentru trafic de influenţă la judecători să apară zilnic pentru a pleda în faţa judecătorilor cu privire la care a afirmat unui justiţiabil, în mod mincinos, că ar avea influenţă.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro