România educată
Au trecut, iată, mai bine de 4 ani de când președintele Românei a lansat acest proiect, derulat în trei etape, care ar urma să se finalizeze în 2030. Îmi amintesc că la un moment dat, prin 2018, când doamna Andronescu revenise în forță la butoanele educației, am fost obligați în școli să dezbatem în paralel un alt proiect surogat, gândit de PSD, ca reacție la cel al președintelui. Se numea Educația ne unește, un talmeș-balmeș de sloganuri amestecate cu propuneri imposibil de aplicat. Proiectul Romania educată are un aer mai sobru, este la prima vedere profesionist făcut, se derulează, nu-i așa, în pași ampli, au loc periodic dezbateri cu specialiști, însă efectele lui reale sunt insesizabile. Ba chiar se poate spune că sub umbrela acestor analize și documente sofisticate, ne încăpățânăm să rămânem pe ultimele locuri în toate clasamentele posibile în ceea ce privește educația.
Mai gravă însă decât toate aceste clasamente sumbre este realitatea din teren. România adevărată arată jalnic la acest capitol, iar educația nu doar că nu ne mai unește de mult, ci pare că ne dezbină. Anul acesta de pandemie a funcționat ca un adevărat turnesol în această privință.
E suficient să privim doar câteva instantanee de-a dreptul sumbre. O să încep cu cel mai recent.
1. Disponibilitatea profesorilor pentru vaccinare. Curând se vor publica cifrele oficiale, dar după cum stau lucrurile în mica celulă din care fac eu parte, unde doar 47% dintre profesori sunt dispuși să se imunizeze prin vaccin, situația nu arată deloc bine. Iar cifra asta sunt convinsă că nu va fi depășită de statisticile la nivel macro. Așadar profesorii, adică furnizorii de educație, nu au încredere, dintr-un motiv sau altul, în știință și, la fel de grav, le lipsește conștiința responsabilității colective. Ce așteptări putem avea atunci de la alte categorii sociale mai puțin instruite, mai ușor manipulabile? Am întâlnit oameni care și-au făcut o adevărată misiune din a nu se vaccina. (Îmi spunea de curând un zugrav evlavios: „Mai bine intru la pușcărie decât să mă vaccinez.“) Sincer mă tem că aceeași replică aș putea s-o aud și din gura vreunui coleg de cancelarie. În fervoarea aceasta negativă se ascunde de fapt un soi de fascinație suicidară, pe care mulți o numesc libertate, care mă sperie în cel mai înalt grad.
2. Noul ministrul al Educației. Numirea domnului Sorin Câmpeanu la Educație a fost lovitura postelectorală cea mai dureroasă. Trebuie să recunosc că până în ultima clipă m-am îndoit că așa ceva poate fi cu putință. În primul rând, fiindcă din punct de vedere politic reprezintă o extremă vulnerabilitate. Dl Câmpeanu este exemplul de manual al traseismului politic. Or, în spatele acestui obicei atât de bine înșurubat în politica românească, se ascunde de fapt, ca tip uman clasic – trădătorul. Dincolo de calitățile sau defectele profesionale ale domnului Câmpeanu, premisele politice ale acestei decizii sunt catastrofale. Cum să îți asumi acum, când cu greu ai reușit să pui pe picioare o majoritate care a anunțat cu sule și trâmbițe ca va promova un cu totul alt tip de politician, să alegi/să accepți tocmaila Educație un asemenea exemplar politic care s-a format în PC-ul lui Voiculescu, a alunecat firesc în PSD, fiind tot ministru al Educației în guvernul Ponta 4, a deviat apoi spre o așa-zisă dreapta, intrând în ALDE, ca pe urmă să se răzgândească și, făcând stânga-împrejur, să devină membru fondator al PRO ROMÂNIA. Ultima mișcare e din nou o contorsiune incredibilă. După ce a trădat majoritatea din care făcea parte, ajutând la debarcarea guvernului Dăncilă, și-a primit răsplata, devenind membru de elită al PNL, primind un loc eligibil pe listele de la Senat. Iar acum este senator și ministru.
Nu e totuși prea mult?
Iar dacă ar fi să ne gândim doar la performanța în domeniul educației, vom vedea că numele lui se leagă de o singura reformă ca ministru: celebra OUG nr. 94/2014, numită și ordonanța amnistierii plagiatorilor, prin care puteai renunța de bună voie și nesilit de nimeni la titlul de doctor. Evident, ordonanța era făcută doar pentru a-l scăpa pe Ponta de efectele plagiatului. Sau, în calitate de președinte al Comisei de Etică din Ministerul Educației, și-a pus semnătura pe decizia care îl absolvea pe un alt plagiator notoriu, Gabriel Oprea. Dacă Ponta și Oprea au ieșit în cele din urmă de pe scena politică, fiind oficial declarați plagiatori, domnul Câmpeanu este, iată, din nou la cârma Educației. Oare nu a devenit acest minister, cu toate instituțiile din subordine, o corabie a nebunilor? Cine mai are curajul să creadă că ea va ajunge întreagă la limanul pe care flutură măreț steagul României Educate?
3. Cazul Cumpănașu. Aseară am prins din întâmplare la televizor o dezbatere la care participa actualul ministru al Educației și un profesor de la SNSPA. Moderatoarea a îndrăznit să întrebe care este profilul educațional real al acestui individ care a desfășurat activități atât sub cupola Ministerului Educației, cât și în colaborare cu SNSPA. Răspunsurile de ambele părți au fost cel puțin evazive, iar la întrebarea directă dacă personajul cu pricina are sau nu o diplomă de bacalaureat, ministrul a răspuns că are în vedere realizarea unui registru unic al diplomelor. Cu alte cuvinte, în caz că vrem să aflăm dacă un Cumpănașu are sau nu diplomă de bacalaureat, trebuie să așteptam câțiva ani ca să se facă registrul, în condițiile în care a verifica autenticitatea unui asemenea act este o pură formalitate.
Cum să nu rămâi stupefiat? Senzația este că omul pare intangibil. Felul în care s-a infiltrat în atâtea instituții și structuri ale statului este pur și simplu năucitor. Iar acum a ajuns să se atingă de zona cea mai sensibilă a societății, de copii. Situația este atât de gravă, încât aproape că aș încadra-o, cel puțin simbolic, în categoria vulnerabilităților de securitate națională. Individul acesta s-a strecurat prin fisura de comunicare, care devine tot mai mare, dintre copii-profesori-părinți. Asta arată și mai limpede cât de avariat este sistemul imunitar al corpului nostru social și cât de grave sunt metastazele din educație. „Cumpănașu“ este numele unei boli foarte urâte de care suferim acum. Cine va pune diagnosticul exact, cine va prescrie medicația, cine va inventa vaccinul? Cei care au fost cot la cot cu el în tot acest timp? Greu de crezut.
4. Televiziunea Romană. Iată care este misiunea TVR, în calitate deteleviziune publică:
TVR trebuie să reprezinte principala sursă de informație, educație și divertisment a românilor. Trebuie să îmbogățească universul tuturor cetățenilor acestei țări, să-i ajute să își schimbe viața în bine sau în mai bine, să arate ce înseamnă libertatea, tradiția, respectul, diversitatea, echilibrul.
Ce a oferit numitul post în noaptea de Revelion și în seara de Crăciun? Exact opusul valorilor pe care le trâmbițează în declarația de mai sus: semipornografie, tupeu, incitare la încălcarea regulilor, divertisment gros de bodegă. S-a discutat mult pe această temă și pur și simplu mă apucă greața când vine vorba să dezvolt subiectul. Dar, cel puțin la nivel de divertisment de tipul stand-up comedy am putea urmări câteva sketch-uri din vremea altor Revelioane cu Toma Caragiu sau Amza Pellea. Asta pentru clarificarea celor care o dau înainte cu fatalitatea subiectivității când vine vorba de umor.
INTERVIURILE HotNews.ro