Rusia a învins în cinci zile Georgia și se luptă de cinci ani cu Ucraina: noul război s-a schimbat profund, explică specialiștii militari
Superioritatea militară, chiar copleșitoare, nu mai garantează o victorie rapidă. Nu e vorba doar de drone, spun specialiștii. Războaiele de azi durează mult mai mult decât cele de acum două-trei decenii. De ce.
- Exemplul celor doi soldați ucraineni și ce au pățit ei când au rămas 6 luni în linia întâi.
În august 2008, Rusia a câștigat războiul cu Georgia în cinci zile. Mai devreme, în 2003, coaliția condusă de SUA a cucerit Bagdadul în trei săptămâni. Iar în 1999, campania aeriană a NATO împotriva Iugoslaviei a durat 78 de zile.
Prin contrast, invazia rusă la scară largă a Ucrainei, începută pe 24 februarie 2022, a intrat în al cincilea an și se află într-un impas, deși Rusia are o armată mult mai mare. De asemenea, armata SUA nu a înfrânt Iranul, în sensul că nu a avut loc neutralizarea capacității de a riposta, o schimbare de regim sau o ocupare.
Rezultatul actualelor conflicte depinde de alți factori
„În Ucraina, Iran și Gaza, forțele atacatoare au întâmpinat dificultăți în a obține rezultate decisive, în ciuda avantajelor tehnologice substanțiale”, susține John D Pappas, vicepreședinte pentru cercetare academică al unui think tank grec care funcționează sub egida șefului Statului Major General al Apărării elene, într-o analiză publicată de The Strategist (Australian Strategic Policy Institute).
Autorul consideră că rezultatul conflictelor actuale depinde tot mai mult de capacitatea atacatorului de a izola rețelele de aprovizionare ale apărătorului.
Potrivit autorului, cauza nu este o singură tehnologie, ci efectul combinat al supravegherii permanente, al dronelor ieftine, al inteligenței artificiale și al armelor de precizie.
John D Pappas: orice expunere la suprafață a devenit letală
Orice forță aflată la suprafață este greu de ascuns. O armată care înaintează devine o țintă ușoară. Odată reperată, o unitate poate fi urmărită continuu. Ea este lovită cu muniție de precizie tot mai ieftină și într-un interval de timp tot mai scurt, arată autorul.
Răspunsul armatelor a fost mutarea comandamentelor, a logisticii, a producției și a forțelor de lovire în tuneluri, buncăre și caverne.
„Dacă acest model care se conturează reflectă mai mult decât circumstanțele specifice ale anumitor conflicte, implicațiile sale depășesc cu mult sfera operațiunilor militare. Responsabilii cu planificarea securității naționale și specialiștii în politică externă ar putea fi nevoiți să reconsidere dacă se mai poate conta pe faptul că o superioritate militară copleșitoare, în sine, va aduce rapid un deznodământ politic ”, consideră Pappas.
Trei exemple, toate recente
Analiza expertului grec oferă trei exemple. În Ucraina, Rusia avansează lent și cu pierderi mari, deși are o armată mult mai numeroasă, și nu a reușit să oprească fluxul de provizii și resurse care intră prin granița de vest.
În Iran, complexele subterane de rachete din Kermanshah și Isfahan și instalațiile nucleare fortificate de la Fordow și Natanz le dau de furcă inclusiv Statelor Unite.
În Gaza, rețeaua subterană a Hamas a complicat operațiunile Israelului, însă teritoriul mic și închis i-a permis Israelului să restricționeze aprovizionarea mai eficient decât a putut Rusia în Ucraina.
În Ucraina frontul a devenit „transparent” din cauza dronelor
Războiul dintre Rusia și Ucraina arată astfel: soldații din prima linie stau în adăposturi săpate în pământ, la fel și posturile de comandă din spate, iar în orașe fabricile au fost dispersate și ascunse, adesea în subsoluri, arată analiza The Strategist. Rusia nu a reușit nici să taie fluxul de provizii care intră în Ucraina prin granița de vest.
Pe teren, dronele de toate tipurile domină acum o fâșie de câteva zeci de kilometri de o parte și de alta a liniei frontului. Consecința directă este pierderea mobilității: forțele care se adună pentru un atac sunt detectate și lovite înainte să poată manevra.
Generalul Bruno Baratz despre „zona morții”
Recent, unul dintre generalii de top ai Armatei franceze aborda fix acest subiect, al „frontului transparent” generat de utilizarea extensivă a dronelor.
Apropierea de linia de contact a devenit „foarte, foarte periculoasă”, iar supravegherea continuă cu drone a creat o adevărată „zonă a morții”, a explicat generalul Bruno Baratz, comandantul Comandamentului pentru Luptă Viitoare al Armatei franceze.
Dronele au făcut manevra blindatelor mult mai dificilă și au transformat kilometri întregi din spatele frontului într-o zonă de ucidere supravegheată intens, nota publicația Defense News.
Grupurile mici
Linia frontului din Ucraina se întinde pe peste 1.100 de kilometri, abia s-a mișcat în patru ani și este comparată uneori cu războiul de tranșee din Primul Război Mondial, scrie NPR. De o parte și de alta a ei se întinde celebra „zonă a morții”, o fâșie lată de aproximativ 15-30 de kilometri, dominată de drone.
„Zona morții este, practic, un produs al războiului cu drone”, spune Rob Lee, veteran al Corpului Pușcașilor Marini al SUA, care trăiește în Ucraina și urmărește războiul pentru Foreign Policy Research Institute.
Potrivit lui Lee, în multe locuri Ucraina are mai puțin de zece soldați la 1,6 kilometri de front, în grupuri mici aflate la sute de metri unul de altul. Ce înseamnă asta?
Patru ore pentru un kilometru
Grupurile au câte doi-patru oameni, care stau mai ales sub pământ și încearcă să rămână ascunși. Rolul lor nu este atât să oprească înaintarea rușilor, cât să transmită mișcările acestora operatorilor de drone din spatele frontului.
Frontul e atât de saturat de drone încât niciuna dintre tabere nu mai poate aduna o forță terestră mare fără să fie detectată și lovită, iar vehiculele abia se mai pot apropia de linia frontului, spune analistul. Dronele produc acum circa 80% din victime, potrivit lui Lee și altor analiști militari.
Chiar și o rotație obișnuită a devenit o operațiune riscantă. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii 59 de Asalt a povestit despre un grup care a mers patru ore ca să parcurgă un kilometru, pentru că se oprea și se ascundea de fiecare dată când auzea o dronă. Noaptea nu e mai sigur, pentru că dronele au camere termice.
Generalul francez Bruno Baratz despre „impasul ca în Primul Război Mondial”
Pappas, în analiza din The Strategist, compară și el situația cu Frontul de Vest din cea mai mare parte a Primului Război Mondial, unde nici o superioritate numerică copleșitoare nu garanta o străpungere, darămite o victorie decisivă.
Autorul precizează însă că nu e vorba de o simplă revenire la tranșee sau la fortificațiile fixe din conflagrațiile Mondiale din secolul trecut. Acelea protejau mai ales soldații de pe câmpul de luptă, pe când rețelele subterane de azi ajung mult în spatele frontului și adăpostesc capabilitățile de care depinde efortul de război al unei țări întregi.
Aceeași paralelă a făcut-o și generalul francez Bruno Baratz, într-o intervenție relatată de HotNews: „Ne aflăm într-un sistem de impas tactic, în care sistemele defensive sunt mai puternice decât cele ofensive. Trebuie să fim capabili să ieșim din acest sistem”.
Baratz a comparat momentul actual cu perioada de după Primul Război Mondial, când mecanizarea și comunicațiile radio au schimbat felul în care se poartă războiul. Mesajul lui este că o armată care nu își adaptează tactica riscă un eșec strategic, iar Franța are deja precedentul din 1940.
O nouă „fizică a războiului”: cei mici îi pot lovi pe cei mari
Același fenomen, văzut din alt unghi, l-a descris editorialistul New York Times Thomas L. Friedman în New York Times: conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu au scos la iveală o nouă „fizică a războiului”, în care actorii mici îi pot amenința pe cei mari rămânând mici.
„Cei mici pot acum să acționeze cu adevărat la scară mare, cu mare precizie și cu costuri foarte reduse”, a scris Friedman.
Marile armate pot face și ele asta, dar mult mai scump, pentru că trag după ele povara unor sisteme de armament moștenite, iar avantajul pare deocamdată de partea celor mici, susține el. Inteligența artificială va amplifica tendința, avertizează editorialistul.
„Acest lucru ar trebui să vă țină treji noaptea”
El spune că avantajul net, „deocamdată, pare să fie de partea celor mici”.
„Acest lucru ar trebui să vă țină treji noaptea, când vă gândiți cum revoluția emergentă în domeniul inteligenței artificiale va amplifica cu siguranță această tendință, permițându-le celor mici să acționeze și mai la scară mare, mai puternic și mai ieftin”, spunea editorialistul New York Times.
Occidentul nu poate copia Ucraina, dar trebuie să-i preia ritmul
Diferența dintre cei mici și cei mari ține și de viteza cu care învață, susține colonelul Dustin Thomas, comandantul structurii DCMA care supraveghează contractele pentru sisteme fără pilot de toate dimensiunile, într-un articol de opinie publicat recent de Breaking Defense.
Statele Unite nu pot reproduce pur și simplu războiul ucrainean cu drone, pentru că ar lupta în alte condiții. Ar trebui însă să preia ritmul în care Ucraina învață și își adaptează dronele la nevoile operaționale.
Soluția propusă de Thomas este ca dronele să fie consumate masiv în exerciții, cu producătorii implicați direct, fiecare vulnerabilitate descoperită pe teren declanșează o reproiectare rapidă, iar exercițiul următor ar testa noua versiune.
Obiectivul, conchide colonelul, nu este ca SUA să intre în următorul război cu cel mai mare depozit de drone din lume, ci cu „cel mai exersat sistem de proiectare, producție și livrare de drone”.
Iran și Gaza, războaiele de sub pământ
Iranul și-a îngropat adânc centrele de comandă, stocurile de rachete și infrastructura de sprijin, de la complexele subterane de rachete din Kermanshah și Isfahan până la instalațiile nucleare fortificate de la Fordow și Natanz, amintește Pappas în articolul din The Strategist.
Nici Statele Unite, cu superioritate aeriană și capacități uriașe de supraveghere și lovire de precizie, nu reușesc să le elimine pe toate, în timp ce Iranul poate încă scoate brusc la suprafață rachete și drone pentru a lovi forțele americane și aliate, scrie Pappas.
În Gaza, rețeaua de tuneluri a Hamas a complicat mult operațiunile Israelului. Diferența față de Ucraina, notează autorul, este că teritoriul mic și închis al Fâșiei Gaza i-a permis Israelului să restricționeze aprovizionarea mult mai eficient decât a putut Rusia să izoleze Ucraina.
Logistica, noua linie a frontului
O schimbare la fel de importantă are loc în logistică, arată o analiză a publicației ucrainene Daycom. Frontul nu mai poate fi înțeles ca o fâșie îngustă de tranșee urmată de un spate relativ sigur. Asta pentru că supravegherea și loviturile de precizie ajung mult dincolo de linia de contact.
Până în urmă cu puțini ani, frontul depindea de camionete și vehicule mai mari. Însă astăzi, o singură cursă de aprovizionare pune în pericol și încărcătura, și echipajul. Dacă oamenii trebuie apoi salvați, apare o a doua misiune la fel de periculoasă, scrie publicația amintită. Ea se bazează pe exemplele armatei ucrainene.
Hrana, apa, muniția, bateriile și medicamentele sunt aduse tot mai des cu drone, iar încărcăturile grele și evacuarea răniților trec treptat la roboți tereștri. Publicația subliniază paradoxul: dronele inamice fac drumurile prea periculoase, iar dronele proprii devin soluția aceleiași probleme.
Pilda celor doi soldați rămași sistematic fără alimente
Automatizarea nu elimină vulnerabilitatea, pentru că o dronă poate fi bruiată sau doborâtă, iar un robot poate rămâne blocat, poate călca pe o mină sau poate rămâne fără energie.
Daycom prezintă cazul a doi militari ucraineni care au slăbit fiecare circa 18 kilograme în peste șase luni petrecute pe poziție înaintată pe front. Frigul descărca bateriile dronelor, iar o livrare ratată însemna raționalizarea proviziilor.
Asta explică, potrivit Daycom, de ce superioritatea numerică nu se traduce mereu într-o înaintare rapidă: trupele suplimentare contează doar dacă pot ajunge pe front. Și dacă pot primi muniție și hrană. Dacă pot fi rotite. Și dacă își pot evacua răniții.
Aprovizionarea, miza decisivă
Concluzia lui Pappas este că, împotriva unui apărător bine îngropat, întrebarea esențială pentru atacator nu mai este dacă îi poate învinge forțele, ci dacă îi poate tăia aprovizionarea.
„Principala întrebare pe care și-o pune un atacator în faza de planificare s-ar putea să nu mai fie dacă superioritatea militară este suficientă pentru a învinge rapid forțele apărătorului. Probabil că nu va mai fi așa dacă apărătorul s-a retras efectiv în subteran. În schimb, atacatorul ar trebui să se întrebe dacă poate întrerupe aprovizionarea care menține în funcțiune sistemul operațional subteran al apărătorului”, consideră expertul.
Oamenii din adăposturi au nevoie de hrană, muniție, drone, combustibil și piese de schimb, iar toate acestea circulă, de regulă, la suprafață.
Dacă atacatorul nu poate sigila toate granițele sistemul subteran al apărătorului poate rezista mult timp. Ucraina este exemplul cel mai clar, arată autorul.
„O implicație strategică este clară”
„Pentru cei care se apără, sarcina constă în aprovizionarea instalațiilor subterane în vederea unui asediu și în asigurarea liniilor de aprovizionare de la state vecine prietenoase. Acest lucru costă bani și necesită o diplomație externă eficientă”, consideră expertul.
„Din perspectiva noastră, este imposibil să știm în ce măsură se schimbă sau se va schimba echilibrul dintre atac și apărare. O implicație strategică este totuși clară: capacitatea de a menține capacitățile subterane s-ar putea dovedi decisivă în a stabili dacă superioritatea militară poate fi transformată într-o victorie rapidă”, conchide John D Pappas.
Rațiunea, înapoi!
Înțelege cele mai importante evenimente politice, naționale și internaționale, prin analize echilibrate, realizate de jurnalistul Gabriel Bejan.
Rațiunea, înapoi!
Înțelege cele mai importante evenimente politice, naționale și internaționale, prin analize echilibrate, realizate de jurnalistul Gabriel Bejan.
Felicitări! Te-ai abonat la „Rațiunea, înapoi!”.
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.