Rusia şi-a intensificat atacurile în Ucraina cu un gaz iritant interzis, afirmă Kievul
Modul de operare ar fi lansarea cu drone a unor „grenade K-51 şi RG-VO”, utilizate de obicei de către forţele de ordine pentru a dispersa revoltele, potrivit aceleiaşi surse.
Statul Major ucrainean informează într-un comunicat pe Facebook că a „documentat 715 cazuri de utilizare de către ruşi a unor muniţii ce conţin compuşi chimici periculoşi” în cursul lunii mai, „cu 271 de cazuri mai multe față de aprilie”.
„215 de soldaţi” ucraineni au făcut luna trecută vizite la „instituţii medicale”, prezentând „simptome de vătămări chimice de gravitate variabilă”, se mai menționează în comunicat.
„Utilizarea de arme chimice sau de agenţi anti-revoltă chimici drept mijloc de război constituie o încălcare a Convenţiei privind interzicerea punerii în funcţiune, a fabricării, stocării şi utilizării de arme chimice şi privind distrugerea lor (CIAC)”, a amintit armata ucraineană.
CIAC interzice efectiv utilizarea de gaze lacrimogene ca „mijloc de război”, însă le autorizează pentru menţinerea ordinii publice.
De altfel, luna trecută, Departamentul de Stat al SUA a acuzat Moscova că a utilizat o „armă chimică”, cloropicrina, un agent sufocant, împotriva trupelor ucrainene, încălcând CIAC, Convenţie ratificată de Moscova, care neagă însă că ar poseda un arsenal chimic.
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a estimat drept „insuficient susţinute” informaţiile pe care le-a primit cu privire la presupusa utilizare de arme chimice în Ucraina.