Rusia, Turcia și Iran au convenit asupra componenței comisiei care se va ocupa de problema siriană
Cei trei garanți auto-desemnați ai procesului de pace din Siria – Rusia, Turcia și Iran – au respins eforturile ONU de a schimba componența unui comitet format cu scopul de a scrie o nouă constituție pentru țară, informează The Guardian.
Comitetul format din 150 de membri, care urmează să înceapă să lucreze începând cu anul viitor, ar putea deschide calea pentru alegerile supravegheate de ONU și un posibil proces de pace care ar încuraja milioane de refugiați să se întoarcă în patria lor.
Acordul privind formarea comisiei a fost semnat oficial de cele trei țări, marți, la Geneva, și propunerile au fost transmise trimisului special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, pentru aprobarea sa și pentru examinarea de către Consiliul de Securitate al ONU.
Acordul de la Geneva a fost semnat de ministrul turc de externe Mevlüt Çavușoğlu, omologul său rus, Serghei Lavrov și Javad Zarif, fapt ce accentuează senzația că Occidentul și-a pierdut controlul asupra crizei siriene. Trioul țărilor din așa-numitul grup Astana și-a asumat, în schimb, rolul de principal negociator în criza siriană.
Fără să accepte întrebări, Lavrov a citit o scurtă declarație spunând că cele trei țări au hotărât că această comisie ar putea începe să se întâlnească la Geneva la începutul anului viitor și că munca membrilor comisiei ar putea conduce la „un proces politic viabil și durabil pentru Siria, facilitat de ONU”.
ONU a declarat că Rusia a respins cinci nume pe care De Mistura dorea să le adauge la listă, iar absența trimisului lui special de la scurta conferință de presă nu este un semn bun.
Într-o declarație, De Mistura a spus că mai este un drum lung de parcurs până la apariția unui comitet constituțional credibil și echilibrat, iar succesorul său ar trebui să-și asume sarcina aceasta în noul an. De Mistura se află la sfârșitul mandatului de trimis special după patru ani în care a activat în această funcție.