S-a anunțat ora la care va avea loc duminică reuniunea „Coaliției de Voință” la care participă și Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan va participa, de la ora 16:00, la reuniunea „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing) a țărilor care sprijină Ucraina, a anunțat duminică dimineață Cotroceniul.
Reuniunea în format videoconferință va avea loc pentru discuții despre rezultatele summitului Donald Trump – Vladimir Putin de vineri și înaintea vizitei pe o care va face Volodimir Zelenski luni la Washington.
Întâlnirea online va fi coprezidată de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer, potrivit Palatului Elysee.
Reuniunea vine în contextul în care cererile lui Vladimir Putin pentru pace au îngrijorat Europa, așa că liderii occidentali țin accest summit video pentru a discuta pretențiile Rusiei pentru a opri războiul din Ucraina, în condițiile în care Vladimir Putin cere teritorii pentru pace.
Modul în care Donald Trump l-a primit vineri pe Vladimir Putin în Alaska îi face pe liderii europeni să se teamă că Volodimir Zelenski nu va beneficia de același tratament prietenos luni, când se va duce la Washington. Și iau măsuri pentru a spori șansele Kievului, potrivit Politico.com.
Așa că se lucrează la un plan de a-l trimite alături de președintele ucrainean pe unul dintre interlocutorii preferați ai lui Trump, președintele finlandez Alexander Stubb, au dezvăluit pentru publicație doi diplomați europeni și o altă sursă familiarizată cu această chestiune. Un alt greu care ar putea merge împreună cu Zelenski este liderul NATO, Mark, Rutte, care are și el o relație bună cu Trump.
