S-au pus in vanzare biletele pentru partida Steaua-Midllesbrough
Inca de la primele ore ale diminetii de sambata, la stadioanele Steaua si National s-au format cozi imense de suporteri, care doreau sa cumpere bilete la partida Steaua-Midllesbrough, prima mansa a semifinalelor Cupei UEFA.
Tichetele au fost puse in vanzare la ora 10.00, iar cele pentru tribunele intai si a doua s-au epuizat rapid.
Potrivit suporterilor, sute de bilete au intrat in posesia speculantilor, cu ajutorul vanzatorilor de la case.
Dupa cum transmit agentiile de presa, FC Steaua a anuntat ca va pune in vanzare aproximativ 45.000 de bilete pentru meciul cu Middlesbrough.
Patru mii de tichete la tribuna intai a Stadionului National au fost rezervate suporterilor englezi, iar cei 6.500 de abonati ai gruparii steliste pot achizitiona bilete la jumatate de pret.
Preturile biletelor la meciul Steaua – Middlesbrough: 30 de lei la peluze, 50 de lei la tribuna a doua, 100 de lei la tribuna intai si 200 de lei la tribuna zero.
Tichetele se vor vinde in fiecare zi, inclusiv miercuri, daca vor mai fi disponibile, intre orele 10.00-20.00, la casele de la stadioanele Steaua si National.
Meciul Steaua-Middlesbrough se va disputa joi, 20 aprilie, de la ora 20:45, pe stadionul Lia Manoliu.
La precedentele trei intilniri, pe care Steaua le-a jucat cu Heerenveen, Betis si Rapid, tichetele s-au terminat cu cel putin doua zile inaintea meciului.