Sa radem cu Stan si Bran (de Sorin Ionita)

Prin 2004, in plina campanie de control mass-media dusa de regimul PSD, aparuse intre liderii de opinie din presa – ma rog, aceia care aveau voie sa vorbeasca in public – o teorie interesanta.

Anume, ca temele si persoanele importante ale guvernarii nu se puteau discuta la jurnalele de stiri, pentru ca omorau audienta. In special, nu in contradictoriu. Vezi, Doamne, poporul se saturase de atata politica si cerea chestii soft: reportaje din piata de zarzavat, taieri de panglici, lansari de carte, fitness.

Un aer dulce si soporific se lasase peste tara. Daca te uitai la televizor, aveai senzatia ca traiai intr-o Elvetie mai saraca si cu mai multe accidente rutiere.

Aceiasi oameni vad ca astazi s-au sucit complet. Nu mai e stire, in afara de blocajele de trafic, care sa nu fie despre zvarcolirea vreunei factiuni de partid ori panseul intre doua usi al unui ministru.

Deputati obscuri sunt fugariti cu microfoane zbarlite, doar-doar or scoate vreo ineptie buna de facut subiect national. La talk-show se dezbat cu furie toate nimicurile, ore intregi.

Unde inainte calcam cu precautie, pas-pas, sa nu deranjam curtea lui boier Nastase, acuma bulbucam ochii si dam cu barda in toate directiile. Se vede ca, daca ai libertate de exprimare, dar nu mare lucru de spus, isteria e singura cale sa te faci remarcat.

Iar Comitetul de Coordonare al Apelor Tulburi, infiintat sub PSD si resapat azi pe baze private, se activeaza din cand in cand, orchestrand diverse campanii: saptamana asta ne trebuie zvonuri cu dosare la GDS, ailalta cinci articole contra ONG-urilor, poimaine niste inventii cu trecutul ministrului justitiei s.a.m.d.

Partidele alimenteaza permanent aceasta moara de tocat in gol. De un an si ceva infruntarea dintre PNL si PD seamana cu acele competitii distructive din filmele cu Stan si Bran: eu iti sparg tie farul, tu imi spargi mie usa; tu imi demolezi masina, eu iti daram o bucata de casa.

Nu cred ca ei mai stiu de la ce s-au luat, dar lupta e in toi: unul trage presul cu anticipatele, alalalt impusca aripa Stolojan; unul da atac la trupele din Irak, celalalt contraataca pe servicii secrete.

Daca Basescu le-a taiat liberalilor un cauciuc numind pe Maior la SRI, frumos ar fi ca Tariceanu, din razbunare, sa puna tot un PSD-ist comisar european, ca sa arate ca nu e mai prejos.

De exemplu, pe Severin, social-democrat care executa ce i se spune in editoriale antialogeni si antisocietate civila, copiate parca din Vladimir Putin. Sau macar pe ministrul in suspensie Atanasiu, ca e baiat loial, sa mai calce in strachini si pe la Bruxelles.

Pericolul pentru tara este ca, atunci cand superficialitatea in politica si media se intretin reciproc, acest mediu ii avantajeaza natural pe scandalagii si trombonisti, plus consilierii lor de taina care se pricep doar la crize, PR si lansarea de subiecte false, nu pe cei care muncesc onest in administratie.

Cazul Partidului Conservator este ilustrativ: dupa inrolarea unei figuri brejneviste ca Dan Ioan Popescu, PC are mai multi megawati-ora pe cap de membru decat voturi si sanse zero sa treaca pragul electoral singur.

Dar nici nu-si propune. El vrea sa fie doar o echipa de vidanjori de inchiriat cu ziua, pentru a scotoci prin canale si a lansa manipulari in beneficiul celor care nu vor sa se manjeasca ei insisi.

Inainte clientul era PSD, iar serviciul s-a platit bine. Acum presteaza constiincios PNL-ului, de pilda calomniind pe Monica Macovei fix la momentul cand se discuta nominalizarea comisarului nostru european.

PC e in coalitie, conduce ministere si agentii care gem de fonduri, dar acuza PSD-istii de non-combat cu puterea si ii cheama sa faca impreuna opozitie mai viguroasa. Suprarealismul, de la Urmuz incoace, are o traditie puternica la noi.

In vremea asta poporul nu e nici mai bun, nici mai rau ca altele, sau decat era cu ani in urma. In ciuda scandalurilor, optiunile de vot in sondaje raman cam aceleasi (intre 40%-45% Alianta D.A. si 20%-25% PSD), ceea ce arata ca lumea s-a deprins cu zarva si nu priveste frecusurile din Alianta (sau din PSD) ca pe niste mari victorii pentru grupul care si-a lovit pe la spate mai multi colegi.

Poate ca romanii sunt un pic mai destepti decat ii cred politicienii si gazetarii, intrezarind realitatea prin ecranul de fum ridicat in fata lor. De exemplu, mi se pare uimitor ca votantii Aliantei D.A. n-au abandonat-o, desi, dupa modul cum s-a comportat ea, ar fi avut toate motivele.

Dar, ramane de vazut cat va mai rezista totusi publicul la filmul asta cu gaguri ieftine si daca, la un moment dat, nu va incepe sa iasa din sala.