Scenariul din Irak, luat în calcul de Trump pentru Iran „dacă va fi necesar”
Președintele SUA, Donald Trump, s-a declarat luni pregătit să trimită trupe americane la sol în Iran „dacă va fi necesar”, adăugând că această perspectivă nu îl sperie.
Informații în timp real despre războiul din Iran și ce se întâmplă în regiune
„Nu am emoții în ceea ce privește trupele terestre – spre deosebire de toți acei președinți care spun «Nu vor fi trupe terestre». Eu nu spun asta”, a declarat liderul de la Casa Albă, într-un interviu acordat New York Post.
„Eu spun «Probabil că nu avem nevoie» sau «Dacă ar fi necesar»”, a adăugat apoi Trump, potrivit AFP și Agerpres.
„Marele val va sosi în curând”
Pe de altă parte, într-un interviu separat acordat postului CNN, Trump a dat asigurări că „marele val” al ofensivei americane împotriva Iranului abia urmează, vorbind în a treia zi a campaniei de bombardamente efectuate în comun de SUA și Israel.
„Avem cea mai bună armată din lume și o folosim (…) Dar nici măcar nu am început să lovim puternic. Marele val încă nu s-a produs. Marele val va sosi în curând”, a avertizat președintele american.
În pofida bombardamentelor puternice americano-israeliene, regimul iranian nu dă semne că i s-ar slăbi poziția și că un regim favorabil Washingtonului i-ar putea lua locul, obiectivul principal urmărit de SUA, după ce ayatollahul Ali Khamenei și zeci de responsabili militari și politici de rang înalt au fost uciși sâmbătă, într-un bombardament aerian asupra complexului rezidențial al lui Khamenei.
Responsabilii iranieni uciși au fost însă rapid înlocuiți și, în ciuda apelurilor lui Trump și ale premierului israelian Benjamin Netanyahu, iranienii nu au mai ieșit până acum la proteste antiguvernamentale în stradă.
Mai mult, Iranul a ripostat cu atacuri în valuri cu rachete și drone împotriva Israelului și a bazelor americane amplasate în țările din Golf.
Trump a admis în interviul pentru CNN că „cea mai mare surpriză” pentru el sunt atacurile iraniene asupra țărilor din Golf, țări despre care a susținut că acum „doresc să lupte”.
Totuși, fără o intervenție terestră, atacurile aeriene ar putea fi insuficiente pentru a conduce la o schimbare de putere la Teheran, spun analiștii și presa occidentală.
Ultima desfășurare extinsă a trupelor terestre americane într-un conflict a fost în Irak în 2003, iar ultima prezență masivă a trupelor terestre americane într-un conflict a fost în Afganistan, de unde SUA și-au retras haotic ultimele forțe în vara anului 2021, după 20 de ani de război.
Șeful Pentagonului: „Nu va fi ca în Irak”
Declarațiile lui Trump au venit după ce mai devreme în cursul zilei de luni, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a susținut, într-o conferință de presă, că în războiul pornit împotriva Iranului „nu va fi ca în Irak”.
„Presei și stângii care strigă «războaie fără sfârșit, opriți-vă!» – le spun că nu este ca în Irak. (…) Nu avem nevoie să trimitem 200.000 de soldați și să rămânem acolo 20 de ani. Am dovedit că putem atinge obiectivele care favorizează interesele americane fără a fi atât de idioți”, a spus șeful Pentagonului.
Întrebat despre o eventuală ofensivă terestră împotriva Iranului, Hegseth a răspuns că Statele Unite vor „merge oricât de departe va fi necesar pentru a apăra interesele americane”.
