Schimbarea lui Iohannis/ Strategia lui Dragnea. A trecut riscul de catastrofa?
Raspunsul ferm este nu, nu doar ca riscul nu a trecut dar miercuri existau din nou vagi indicii ca se intentioneaza adoptarea in forta a OUG-urilor privind gratierea si dezincriminarea mascata a abuzului in serviciu si conflictului de interese. Aceste intentii nu s-au mai concretizat deoarece tot miercuri a venit un val de reactii institutionale peste guvernul Dragnea. Avertismentele clare din raportul MCV, noul protest anuntat pentru duminica, pozitionarea ferma a unor ambasadori, avizul negativ de la CSM si chiar plangerea penala la DNA formulata de un ONG au temporizat iarasi Marea Evadare promisa de Drangea.
Presiunea publica deja foarte mare, amplificata de intentia presedintelui Klaus Iohannis de a merge la referendum, a generat noi pozitionari din partea asociatiilor de magistrati si a expertilor din sistemul penitenciar. Acestia au demontat punct cu punct pseudo-argumentele in favoarea gratierii ca solutie la problema suprapopularii inchisorilor. De la Strasbourg, presedintele Iohannis a spulberat dupa intalnirea cu judecatorii CEDO si argumentul mincinos folosit in tara de catre avocatii infractorilor pe post de sperietoare: daca nu golim puscariile rapid, vine decizia pilot la pachet cu o amenda colosala, in valoare de cel putin 80 de milioane de euro!
Decizia pilot va veni implacabil anul acesta, a explicat seful statului, nu si amenda. Cele 80 de milioane de euro sunt doar un mit lansat in mod eronat de fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, rostogolit si umflat la cer de Antena 3. Presedintele a parut ca se contrazice cand a spus ca gratierea poate reprezenta una din solutii dintr-un pachet mai larg pe care Guvernul Romaniei va trebui sa-l elaboreze. Unii s-au grabit sa-l acuze de incoerenta, insa Klaus Iohannis n-a pus nici un moment discutie gratierea ca act de clementa, ci un mod de legifera pe ascuns si cu dedicatie cu scopul de a slabi institutiile anticoruptie. Orice om de buna credinta intelege azi ca gratierea anuntata de Guvernul Dragnea pe motiv ca Romania risca o amenda colosala de la CEDO a reprezentat doar un pretext si o manipulare. Adevaratii beneficiari ai OUG-urilor erau Dragnea, Voiculescu si o armata de baroni, ascunsi in spatele unor decizii cu caracter pretins umanitar.
Evolutia evenimentelor in ultima saptamana i-a prins pe picior gresit pe Liviu Dragnea si PSD. Cei de la putere incearca sa compenseze cu disperare pierderile masive de imagine cu arificii propagandistice. Au aruncat in lupta pe contraatac tot ce le-a picat la mana: pozele de la intalnirea aranjata Dragnea-Trump, moartea lui Dan Adamescu transformat in martirul inchisorilor, resaparea scandalului Coldea prin audierea directorului SRI in Parlament ca urmare a pedardelor lui Sebastian Ghita, in fine, elaborarea bugetului de pe pozitii revansarde (taieri la armata) sau ultra-populiste. In seria replicilor disperate se ramarca in mod special dorinta aiuritoare exprimata de Calin Popescu Tariceanu de a nu mai coopera in cadrul MCV (Mecansimul de Cooperare si Verificare), reactie de maxima rea credinta cu potentiale efecte devastatoare in caz de realizare.
Aparent, riscurile de catastrofa par sa se fi indepartat. In mod realist, Dragnea si PSD au nevoie doar de putin timp pentru a se replia. Nu m-ar mira sa mareasca oferta mitei publice, adica sa creasca beneficiile sociale. Pentru a arunca si mai multi bani in populatie, guvernul trebuie sa grebleze toti banii disponibili din companiile de stat, sa taie din alte cheltuieli sau sa inventeze alte surse de bani. Este singura carte pe care o mai poate juca Dragnea pentru a cumpara indulgenta opiniei publice, singurul mod de a o convinge sa accepte orice orori. La masuri profund nepopulare – cum sunt gratierea si modificarea legislatiei penale cu dedicatie – este de asteptat ca PSD sa raspunda in compensatie cu si mai mult populism.
E de anticipat apoi ca grupul de decidenti din PSD, inschis si restrans, sa se contracte si mai mult. Scugerile de informatii din partid care au dus in final la blocarea unei decizii atat de importante pentru toti penalii de toate culorile politice il vor determina pe Dragnea la maxima prudenta. Cercul celor cu acces la informatie in momente cheie se va limita la cateva persoane.
In ce-l priveste pe Klaus Iohannis, de notat schimbarea radicala de comportament: o trecere brusca de la apatie institutionala la starea de presedinte-jucator. In cele doua zile petrecute la Strasbourg, am vazut alt presedinte, radical diferit de cel de la inceput de mandat. Vorbaret cu presa in avion, relaxat si stapan pe el in discursurile publice, mult mai atent la evolutiile politice din momentul in care amenintarea suspendarii a devenit reala spre iminenta.
A actionat inspirat intr-un moment dificil pentru Romania iar gesturile sale – descinderea supriza la sedinta de guvern, anuntarea referendumului – au blocat temporar adoptara unor ordonante de urgenta dezastruoase pentru Romania. Presedintele si-a recuperat in acest fel o parte din popularitatea pierduta dupa esecul liberalilor la alegeri si dupa doi ani de mandat fara mari realizari.
Luat putin de val, seful statului a tinut sa-si marcheze triumful aruncandu-se in bratele multimii iesite pe strazi duminica trecuta. Atentie mare insa, aceste victorii de etapa si increderea recastigata in propriile forte i-ar putea juca niste feste in viitor daca nu-si va calcula bine pasii de acum inainte. Vremea euforiei a cam trecut iar de azi incolo Klaus Iohannis are nevoie vitala de juristi buni, de informatie precisa si de evaluari corecte.
Totul se va juca pe terenul legilor, ca vorbim despre sfera penala, constitutionala sau administrativa. Nu va putea castiga razboiul doar cu vorbe si strategii la minut, are nevoie de viziune pe termen lung si, mai ales, repet, de juristi buni. Cea mai mare greseala ar fi sa se lase purtat de euforia strazii, sa se catere la randul lui pe valul emotiei publice prin gesturi populiste si, mai ales, sa cedeze presiunilor venite dinspre liberali, care isi doresc la randul lor un moment zero. Cap limpede, judecata rece, juristi buni si cateva mutari gandite mereu in avans.
Pentru ca riscul de catastrofa nu a disparut, doar situatia s-a complicat acum pentru ambele tabere.