Scurtăturile nu funcționează: soluția pentru ANRE

După marele scandal al liberalizării pieței de energie de zilele acestea, au apărut diverse propuneri și s-au vehiculat soluții: amânarea liberalizării, schimbarea conducerii ANRE, prelungirea termenului până la care se poate opta pentru o ofertă concurențială la actualii furnizori cu aplicabilitate retroactivă de la începutul anului, adoptarea de urgență a unei legi care să acopere consumatorul vulnerabil, restructurarea integrală a ANRE, eventual printr-o fuziune cu alți reglementatori, modificarea legii energiei pentru o mai bună ”reglementare a liberalizării” (!). Din păcate, iarăși gândim heirupist, cu cârpeli punctuale de fiecare dată când mai trebuie stins câte un incendiu, deși până acum ar fi trebuit să înțelegem odată că stingerea fără cap a unui foc aici înseamnă aprinderea lui dincolo. E cazul să tragem adânc aer în piept și să facem odată o treabă chibzuită.

1. Amânarea liberalizării nu aduce în sine vreun avantaj. Dacă o amânăm, întrebarea care se pune este: de ce ne-am aștepta ca data viitoare, peste 6 luni, peste un an sau când o fi, lucrurile să arate altfel decât arată azi? În loc de asta, ar trebui să luăm la bani mărunți modul în care s-a stabilit faimosul tarif de serviciu universal, acela care crește acum dacă nu ați trecut la concurențial încă. Pentru cine a uitat, piața de energie electrică s-a mai liberalizat o dată, la finele lui 2018. Cum se face că atunci nu s-a simțit?
2. Conducerea ANRE are mandat fix, stabilit prin lege, ideea fiind tocmai să se evite politizarea și presiunile. Sigur, întrebarea e cum s-a ajuns ca la conducerea ANRE să fie numiți oameni exclusiv pe criterii politice și fără vreo competență profesională, cu toate prevederile clare ale legii. Să ne aducem aminte contextul din 2017: conducerea actuală a ANRE a fost numită după o îndelungă ”anchetă parlamentară” cu scopul de a găsi ANRE vinovată de o creștere – temporară și excepțională – de prețuri în piața angro de energie electrică. Anchetă cu cântec, într-o comisie fără mandat clar, care a acționat complet discreționar și care a ajuns dintr-una într-alta la constatări aberante (dacă vă aduceți aminte, de la creșterea prețurilor la energia electrică s-a ajuns la acuzații publice la adresa CEO Petrom Mariana Gheorghe și la demisia acesteia). Dl. Chiriță, actualul președinte al ANRE, a fost implicat în acea anchetă ca mâna dreaptă a șefului comisiei de industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, poziție care l-a și calificat pentru noua funcție de președinte ANRE. Chiar dacă nu ar plânge nimeni după dl. Chiriță dacă îl schimbăm mâine, parcă totuși ar fi bine să numim de această dată pe cineva după niște criterii mai de Doamne-ajută și să nici nu construim un precedent periculos cu schimbări ad hoc, care azi ar putea să ne ajute, mâine s-ar putea întoarce împotriva noastră. Ca să nu mai zic că, de fiecare dată când zic ”mai rău nu se poate”, realitatea îmi arată că mă înșel. La fel, schimbările intempestive de tipul fuziunii între reglementatori trebuie bine gândite. Dacă fuziunea cu Consiliul Concurenței ar putea avea niște beneficii (de pildă, că instituția e brațul local al lui DG Competition și a fost ceva mai protejată în fața asaltului politic la care au fost supuși ceilalți reglementatori), e de văzut dacă nu tocmai concentrarea puterii de reglementare într-o singură instituție n-ar face instituția și mai interesantă întru căpușat. Apoi, cine și cum ar selecta acum noua conducere a reglementatorului nou și pe ce criterii? Asta e problema spinoasă și tocmai pe asta n-o rezolvăm.
3. Este pur și simplu imposibil de ținut pasul cu modificările legii energiei. Numai în ultimii doi ani, legea a fost modificată substanțial de 10 ori. Numai în 2020, de 6 ori, într-un adevărat ping-pong politic între Guvern și Parlament, un concurs de populisme și cârpeli de proporții nemaiîntânite chiar pentru standardele unui an electoral. Pur și simplu, nu se mai poate extrage o ”lege consolidată”, câtă vreme unele modificări au fost făcute în paralel în guvern și parlament și nu mai puteai desluși care e varianta finală. Ar fi chiar culmea să o luăm acum de la capăt, deși campania electorală s-a terminat și, teoretic, guvernul are susținere parlamentară clară, iar următoarele alegeri sunt peste 4 ani. Dacă nu facem acum o lege bună, atunci când? La fel și cu legea consumatorului vulnerabil: înțeleg că se discută din nou doar despre sprijin în bani sau la factură, tot ca urmare a scandalului cu liberalizarea energiei electrice. Prima mare problemă a consumatorilor cu adevărat vulnerabili (gândiți-vă la o casă de chirpici de la țară) e că n-au acces la o energie curată și că locuința e prost izolată împotriva frigului, ceea ce înseamnă nu doar (sau neapărat) facturi mari, ci discomfort și riscuri de sănătate. Nu știm nici măcar exact câte locuințe nu au deloc acces la energie electrică, nu mai zic de încălzire improvizată, cu combustibili fiecare de unde apucă. Cu aceștia ce facem? Sau nu aceștia sunt vulnerabilii pe care ar trebui să-i ajutăm?

E clar că sunt chestiuni majore care trebuie corectate, dar nu așa, heirupist și prost, în pasiunea momentului.

Anul acesta avem niște șanse pe care n-ar trebui să le ratăm. Pe lângă terminarea circului electoral, avem de transpus noi directive europene – iar asta ar putea fi exact ocazia să stăm și să gândim niște legi noi, să le cântărim bine, să le discutăm cu toată lumea și pe care să nu le mai schimbăm o vreme, să apucăm și noi să ne tragem sufletul și să știm care sunt regulile în piața asta.

Există un proiect BERD pentru Ministerul Energiei care revizuiește întreaga legislație primară pe energia electrică, tocmai ca s-o rescrie într-un mod coerent și logic. Probabil se va face același lucru și pentru gaze, unde haosul din piață e și mai mare, deși mai puțin vizibil acum – de fapt, dacă pentru energia electrică am avut și niște instituții, și niște reguli care au funcționat bine acum vreo 15 ani, în piața de gaze nici măcar asta n-avem. Apoi, va trebui revizuită legislația secundară, reglementările; nu e nevoie de 100 de reglementări de cârpeală punctuală, ci de câteva reglementări ample, care să construiască un cadru coerent, la fel ca și cu legea primară. Sunt necesare și prevederi de reglementare noi, mult mai ambițioase decât până acum, că tehnologiile și piața evoluează, se schimbă profilul consumatorilor, apar prosumatorii, electromobilitatea, contorizarea inteligentă și rețelele inteligente, noi tipuri de regenerabile, cooperativele de energie, noi forme contractuale, noi instrumente pe bursele de energie. Nu mai putem funcționa cu politruci la vârf și puținii specialiști adevărați la bază, care ies rând pe rând la pensie și nu mai vin alții în loc. Nu mai merge nici cu codul pieței angro din 2004, mutilat ulterior de cârpeli care doar au stricat ce era bun în el.

Este o ocazie bună ca, odată cu revizuirea legislației energiei pentru transpunerea noilor directive, să modificăm coerent și legea care privește ANRE. Pachetul Trei (rândul trecut de directive) a fost transpus prin două legi, 123 (a energiei) și 160 (a ANRE). Dacă tot trebuie să revizuim legislația cu totul, poate o facem coerent și la pachet, mai ales că noile directive dau și unele atribuții noi reglementatorilor.

Cu ocazia revizuirii legii 160, dar doar cu directivele noi pe energie în față, putem rediscuta dacă vrem un reglementator pe energie sau un reglementator combinat; care sunt competențele de care are realmente nevoie piața de energie; care să fie criteriile pe care să le îndeplinească membrii Comitetului de Reglementare; cum să fie selectați (aici poate măcar preluăm și în practică prevederile din legea veche, care cereau o selecție competitivă, dar nu s-au aplicat niciodată în substanță, iar acum pe final nici măcar de formă).

Chestiunea punctuală a liberalizării pieței de energie și scandalul actual sunt doar vârful icebergului. Dacă ne uităm la sectorul energiei, în România s-au făcut zero investiții noi de prin 2016 încoace – e normal ca energia să se scumpească și să importăm din ce în ce mai mult, ba chiar să riscăm un blackout la un moment dat. Responsabilitatea pentru situația de azi e împărțită între ANRE, Parlament și Guvern.

Partea bună, în schimb, e faptul că nu trebuie să inventăm apa caldă pentru a găsi niște principii satisfăcătoare ca să vedem de ce e nevoie pentru reglementatorul în domeniul energiei. S-a scris enorm despre asta, inclusiv în directive europene și ghiduri de bune practici. Chiar noi la EFOR am construit acum câțiva ani o grilă de evaluare pe baza acestor modele și care ar putea fi folosită și azi, ca să vedem unde suntem și unde ar trebui să ajungem – am aplicat-o ulterior și prin alte țări și funcționează. Pe scurt, reglementatorul trebuie să fie:

Guvernanță:

• independent, adică conducere cu mandat fix, formată din profesioniști, selectați pe criterii de competențe; buget propriu; să nu existe suspiciuni de interferențe politice sau din partea industriei reglementate
• responsabil, să dea socoteală realmente și publicului, și tuturor actorilor din sector pentru ce face, inclusiv pe modul în care încasează și cheltuiește banii, ca să nu mai vorbim de reglementări
• transparent, să fie clar modul în care au luat deciziile și au dat ordinele, să se consulte, să dea explicații credibile publicului larg
• predictibil, adică nu dai azi un ordin ca să-l modifici mâine (chiar vă provoc să găsiți pe site-ul ANRE vreun ordin care să nu fie o modificare la o modificare a unui alt ordin). Mai mult, reglementatorul trebuie să aibă un plan clar de reglementări de care să se și țină, ca să știe piața la ce să se aștepte.

Calitatea (”substanța”) reglementărilor. Aici e mai greu de văzut o comparație în timp sau față de un model ideal, dar se pot face niște estimări luând reglementări punctuale și vizibile. De pildă:

• cum arată acum ”calitatea” liberalizării pieței de energie? (și cât e prostie, cât ticăloșie, și asta se poate investiga) Cum au fost calculate tarifele furnizorilor de ultimă instanță? Dar ar fi multe, despre care vă pot povesti probabil alții mai bine decât mine. De ce ANRE nu urmărește realmente distribuitorii și pe Transelectrica dacă își respectă planurile de investiții, ca să poată fi accelerate investițiile în regenerabile? Cum au fost făcute reglementările pentru piața de echilibrare de s-a ajuns să fie descurajată producția de energie regenerabilă și Consiliul Concurenței să amendeze Hidroelectrica pentru abuz de piață dominantă? De ce nu există instrumente de piață aprobate pentru bursa de energie pentru a se putea face contracte de anumite tipuri extrem de necesare pieței (de ex. PPA)? șamd.
• cine primește sau nu licențe? Și aici ar fi de văzut niscaiva cazuri, inclusiv furnizori apăruți de nicăieri și aflați azi în pragul falimentului – apropo, e bine să verificați cu Google furnizorul pe care vreți să îl alegeți înainte de a semna vreun contract, că nu se știe.

(Grila de mai jos era pentru anul 2012 și arăta speranțele mele pentru 2013-2014; actualmente, probabil toată coloana pentru 2020 ar fi roșie de sus până jos).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro