Sari direct la conținut

Șeful Microsoft susține că inteligența artificială a intrat într-o nouă fază și numește trei lucruri de făcut

HotNews.ro
Satya Nadella, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Satya Nadella, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Satya Nadella, directorul general al Microsoft și principalul vânzător de AI al companiei, vrea ca clienții să știe că a venit momentul pentru următoarea fază a acceptării inteligenței artificiale, una în care accentul ar trebui pus pe modul în care oamenii sunt împuterniciți de instrumente și agenți AI, și pe felul în care alocăm resurse pentru a susține această creștere, scrie The Register.

În contextul îndoielilor că veniturile din abonamentele Microsoft Copilot și din serviciile AI din cloud ale companiei vor compensa prea curând cheltuielile de capital uriașe pentru construirea centrelor de date necesare tehnologiei, Nadella are un motiv în plus să convingă clienții și investitorii că AI reprezintă un pariu financiar inteligent pe termen lung.

„Am depășit faza inițială de descoperire și intrăm într-o etapă de difuzare pe scară largă” a inteligenței artificiale, a scris el într-un mesaj publicat pe un nou blog al său.

Comentariul său vine în contextul în care un sondaj efectuat recent de Pew Research arată că 62% dintre adulții din SUA spun că interacționează cu AI cel puțin de câteva ori pe săptămână. Însă statistica mai relevantă pentru Microsoft este procentul de clienți care plătesc pentru Copilot și alte servicii AI. Asta rămâne, deocamdată, o chestiune în curs de rezolvare.

„Suntem încă în primii kilometri ai unui maraton”, scris Nadella, adăugând că „multe lucruri rămân imprevizibile”.

Șeful Microsoft numește trei lucruri de făcut în 2026 privind inteligența artificială

Directorul Microsoft afirmă că există trei lucruri pe care industria tech și societatea trebuie să le „facă bine” în 2026 pentru ca AI să genereze valoare reală pentru toată lumea. În primul rând, trebuie să dezvoltăm o „teorie a minții” care să trateze AI ca pe un instrument ce amplifică capacitățile umane, iar produsele ar trebui concepute în jurul acestei convingeri.

El folosește celebra afirmație a lui Steve Jobs, potrivit căreia computerele sunt „biciclete pentru minte”, ca punct de plecare.

Nadella respinge în schimb ideea că inteligența artificială este concepută ca un substitut pentru munca umană.

„Ceea ce contează nu este puterea unui anumit model, ci modul în care oamenii aleg să-l aplice pentru a-și atinge obiectivele”, a scris directorul din Silicon Valley.

În al doilea rând, Nadella susține că trebuie să trecem de la „modele” la „sisteme” de AI, astfel încât mai multe modele și agenți AI care lucrează împreună să poată furniza valoare.

„Intrăm acum într-o etapă în care construim structuri de susținere bogate care orchestrează mai multe modele și agenți, țin cont de memorie și drepturi de acces și permit o utilizare complexă și sigură a «instrumentelor»”, a mai scris el.

În cele din urmă, susține șeful Microsoft, societatea trebuie să ia decizii dificile privind modul și locul în care este implementată AI, astfel încât aceasta să aibă „impact în lumea reală”.

„Alegerile pe care le facem în privința locurilor unde ne aplicăm energia limitată, capacitatea de calcul și resursele de talent vor conta”, a scris el. „Aceasta este problema socio-tehnică în jurul căreia trebuie să construim consens”, a subliniat Satya Nadella.

INTERVIURILE HotNews.ro