Semne de întrebare pe marginea rapoartelor MCV pentru România și Bulgaria

Unele omisiuni și aprecieri discutabile din raportul pentru România și mai ales dublul standard utilizat în cel pentru Bulgaria afectează credibilitatea acestui instrument de monitorizare aplicat din 2007 celor două țări

Recentul Raport de țară MCV, faimosul mecanism de monitorizare pe justiție și stat de drept instituit de Comisia Europeană pentru România și Bulgaria după aderarea acestora la UE, a stîrnit multe pasiuni în spațiul public autohton. Nu doar pentru că este cel mai critic din ultimul deceniu ci și pentru că un raport similar pentru Bulgaria aprecia progresele înregistrate la Sofia și recomanda încetarea monitorizării (pentru care totuși este nevoie de acordul Consiliului European și al Parlamentului European) pentru vecinii noștri de la sudul Dunării. Este un detaliu important care are consecințe concrete, inclusiv în plan economic. De pildă, pot încuraja sau descuraja investițiile. Apoi, cum pînă acum rapoartele MCV au fost folosite, e adevărat de o manieră discutabilă, pentru a respinge includerea noastră în spațiul Schengen, există riscul, cu bună probabilitate, ca să rămînem singura țară din UE cu acest statut de neinvidiat. Pentru că tocmai s-a anunțat că Croația a primit un aviz favorabil din acest punct de vedere iar în urma ultimei recomandări MCV Bulgaria are bune șanse să fie și ea acceptată, dacă este confirmată ridicarea monitorizării.

Reacțiile care au urmat la noi, relativ previzibile, s-au situat în general pe poziții extreme. Politicieni din opoziție, multe voci din mass media și societatea civilă, au considerat că raportul ilustrează eșecul guvernării PSD în domeniul justiției și scoate în evidență încercările actualei guvernări de a bloca lupta anti-corupție și de a-și subordona justiția. Sunt evidențiate principalele critici ale CE la adresa României și se constată și faptul că România rămîne izolată în interiorul UE din acest punct de vedere. Unele critici au fost extrem de dure. De pildă, pe site-ul postului de radio Deutsche Welle, într-un articol intitulat „MCV, cleptocrația și prostia” Petre Iancu, după ce acuză „manipularea multimedială, menită să întărească toate prejudecăţile existente despre neam și ţară”, consideră că afirmațiile din raport sunt departe de a fi suprinzătoare pentru toți, cu excepția celor „proști și dezinformați”. Un exemplu este mult incriminata secție specială pentru anchetarea magistraților. „Fie şi puţini, jurnaliştii independenţi din ţară şi străinătate i-au lămurit în repetate rînduri pe români că instituirea SS, a secţiei speciale de investigare a infracţiunilor în justiţie, echivalează cu înfiinţarea unui soi de poliţie politică pentru ţinerea magistraţilor sub control”, scrie el.

Partea cealaltă cultivă o teorie a conspirației și trădării de neam. Mihai Fifor, secretarul general al PSD, acuză într-o postare pe Facebook trădarea celor care au influențat, în opinia sa, textul documentului, „o întreagă pleiadă de indivizi, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureșan și alți parlamentari PNL și USR, care cer cu ochii injectați să se mențină MCV pentru România”. „Ce nu înteleg acești „români”, care îsi denigreaza țara în afară, e că rapoartele MCV sunt invocate pentru a ține România în afara Spațiului Schengen, împiedicîndu-ne astfel să devenim o rută comerciala între Marea Neagră și vestul Europei. Iar asta înseamnă bani mulți pierduți de țara noastră!”.

Problema este că majoritatea acestor reacții, de la cele extreme redate mai sus pînă la cele relativ neutrale care doar trec în revistă principalele acuze din raport, nu fac și o analiză mai detaliată și mai echilibrată a acestuia. În plus, nu am văzut analize comparative ale raportului similar pentru Bulgaria pentru a vedea dacă s-au utilizat unități similare de măsură la redactarea celor două documente care fac o diferențiere atît de netă în defavoarea noastră. Unul dintre motive, dacă dăm la o parte opiniile vădit partizane din zona politică și din mass media, este acela că pentru mulți orice luare de poziție și orice document venit de la Bruxelles au aproape statut de „texte sfinte” așa că e un fel de sacrilegiu să le contrazici sau să le pui în discuție aprecierile. Acest deficit de spirit critic este întreținut și de tot felul de puncte de vedere care etichetează imediat drept „anti-europeană” sau chiar „pro-putinistă”, „pro-Est”, orice poziție de acest tip. Ceea ce inhibă din start adoptarea unor astfel de poziții.

În realitate lucrurile sunt mai complicate, Comisia Europeană este departe de a deține monopolul adevărului. Există la nivel european interese diverse, naționale, politice, ale unor grupuri de afaceri sau ale birocrației bruxeleze, există jocuri de culise, agende ideologice. Apoi, pe de altă parte, aceste rapoarte, cum sunt MCV (sau GRECO), sunt redactate în bună măsură pe baza discuțiilor și aprecierilor făcute de o serie de interlocutori. Depinde mult cu cine alegi să te întîlnești, cine ți-i recomandă pe aceștia, care sunt sursele considerate credibile și care nu. La fel, depinde pe cine eviți. De pildă, într-un comunicat comun, trei asociații ale magistraților se plîng că deși în raportul MCV se spune că în elaborarea acestuia s-a avut în vedere “diversitatea opiniilor exprimate de diferiţi interlocutori români” în fapt „Comisia şi-a întemeiat considerentele şi recomandările din cele două rapoarte doar pe opiniile unor asociaţii profesionale care îi validează tezele şi prejudecăţile fără rezerve, ignorând asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care aduc critici clare şi întemeiate cu privire la sistemul judiciar din Romania atunci când este cazul”. Asociațiile respective sunt catalogate de o parte a presei drept „pro-putere” însă, pe de o parte, ele nu au susținut în trecut decît unele dintre propunerile de modificări legislative introduse de PSD și ALDE în timp ce pe altele le-au criticat, iar pe de altă parte, indiferent dacă eticheta respectivă este validă sau nu, era firesc ca și punctul lor de vedere să fie măcar meționat. Sau, măcar să se fi discutat și cu ele.

Dacă revenim la analiza raportului există o serie întreagă de critici valide. Atunci cînd se vorbește despre lipsa de predictibilitate din sistem sau despre anumite modificări ale Codului Penal sau ale Codului de Procedură Penală pe care cea mai mare parte a corpului magistraților le privesc negativ. Însă, pe de altă parte, problemele serioase legate de funcționarea DNA, precum derapajele grave de la Prahova sau Oradea, eșecurile înregistrate de procurori într-o serie de rechizitorii intens mediatizate dar infirmate de instanțe (cazul ANPR în care, cu o singură excepție, toți inculpații, între care unii au făcut multe zile de arest, au fost achitați) nu sunt în nici un fel menționate. Apoi, chestiunea protocoalelor cu SRI cu structuri din sistemul de justiție, este expediată sumar. Se spune doar că „că în ultimii ani a avut loc o dezbatere privind cooperarea în materie penală dintre SRI și diverse instituții judiciare” și că „modul de funcționare a serviciilor de informații nu ține de competența UE și nu intră în sfera obiectivelor referință ale MCV”. Or, în acest caz ce era în discuție nu era maniera în care operează în general serviciile secrete ci măsura în care acestea ar putea influența procesele judiciare, lucru la fel de condamnabil ca și amestecul politicului în justiție, pe drept cuvînt incriminat. Iar dacă un protocol tehnic, nesecret, între SRI și DNA era de înțeles e greu de explicat de ce trebuiau făcute astfel de protocoale cu Înalta Curte de Justiție sau cu CSM. Eludarea acestor aspecte, deloc minore, grevează credibilitatea raportului. După cum curioasă și discutabilă este și aprecierea că „CSM nu a avut o poziție unitară în ceea ce privește recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția și ale GRECO”. Dar de ce e incriminant faptul că nu a existat o poziție unitară? În justiție vedem achitări sau condamnări în baza unor decizii luate cu majoritate, nu unanim, hotărîrile se iau Parlament sau în alte foruri cu majoritate. În general, într-o democrație deciziile se iau în baza unei majorități nu ca în comunism cu unanimități! Și atunci, de ce ar trebuie să funcționeze altfel o structură ca CSM? În trecut, cînd deciziile luate acolo, tot cu majoritate, nu erau considerate deranjante, abaterea de la unitate nu a fost niciodată considerată a fi o problemă. Or, dacă poți critica, desigur, unele poziții adoptate de către CSM a incrimina lipsa unității în luarea deciziilor este o abordare care ridică mult semne de întrebare.

Principalele tunuri ale Raportului MCV sunt îndreptate asupra Secției Speciale de anchetare a magistraților, criticile vizînd în acest sens și CSM și Curtea Constituțională, care nu a respins demersul de înființare a acesteia. Criticile venite și din interior și din exterior la adresa acestei secții nu sunt neapărat lipsite de obiect. Această secție poate constitui, într-adevăr, un instrument de presiune împotriva magistraților și unele acțiuni întreprinse de la înființare ei, precum o anchetă deschisă împotriva d-nei Kovesi chiar în perioada în care se derula procesul de desemnare a Procurorului General European, sunt discutabile. Este același tip de „coincidență” precum cele în care se deschideau unele dosare la DNA exact în momente politice cheie, practică pe drept cuvînt consideratăcel puțin discutabilă. Însă toate aceste aserțiuni ar fi cu mult mai credibile dacă ar mai fi îndeplinite alte două condiții: 1. ar fi criticată și maniera în care a gestionat anterior DNA anchetarea magistraților, cu numeroase dosare lăsate deschise cu anii, un posibil instrument de șantaj la adresa unora dintre cei care trebuiau să se pronunțe în rechizitorii întocmite de alți procurori din DNA; 2. ni s-ar spune și ce se va întîmpla după ce se va desființa secția; va reveni anchetarea magistraților tot la DNA și dacă da cum va fi evitată revenirea practicile din trecut? Într-o discuție recentă pe care am avut-o cu doi influenți politicieni din opoziție, de formație juriști, care se pronunțau pentru desființarea secției speciale, cei doi recunoșteau că e vorba de obiecții valide care nu ar trebui trimise în derizoriu ci gestionate responsabil.

Însă probabil cel mai deranjant aspect legat de Raportul MCV este dublul standard flagrant utilizat atunci cînd se judecă situația din România și Bulgaria. În clasamentul Transparency International pe 2018 Bulgaria era considerată de departe cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană. Se află în clasamentul mondial întocmit de organizație pe locul 77, în scădere față de anul 2017 cînd s-a aflat pe locul 71, în timp ce România ocupă locul 61. Ognian Shentov, președintele unui cunoscut ONG bulgar, după ce specifica faptul că nimeni nu a fost anchetat pentru corupție politică și nici un fost oficial guvernamental nu se află în închisoare considera că „am ajuns la un stadiu de corupție pe care l-aș descrie drept captura statului”. Ceea ce confirmă aprecierile dintr-un studiu efectuat sub coordonarea lui Moises Naim, un cunoscut expert american, fellow Carnegie Endowment, în care se spunea că într-o serie de țări, între care și Bulgaria, „clanurile mafiote au utilizat noile tehnologii pentru a-și extinde influența dincolo de activitățile tradiționale, penetrînd structurile politice”. La fel, unele website-uri de turism internaționale avertizau că multe dintre cluburile din stațiuni cunoscute de pe litoralul bulgar sunt operate de mafie. În fine, chiar dacă nu este un aspect direct legat de justiție, este relevant și faptul că Raportul World Press Freedom Index 2019, întocmit de organizația „Reporters Sans Frontiers”, aprecia că în Bulgaria „junalismul poate fi considerat o ocupație periculoasă” și plasa țara pe poziția 111 dintr-un total de 180 de țări. Între altele se menționa arestarea de către poliție a unor persoane care făcuseră dezvăluiri privitoare la corupția din interiorul unor structuri ale administrației de stat. În acest ultim raport România se află pe locul 47. Mai trebuie spus și faptul că Bulgaria, pentru care Raportul MCV apreciază că ar fi timpul să se renunțe la monitorizarea pe justiție, a înființat o structură anti-corupție similară DNA abia la sfîrșitul anului trecut. Iar doar cu cîteva zile în urmă Associated Press relata despre protestele declanșate la Sofia împotriva numirii noului procuror general, Ivan Gheșev, o alegere vehement criticată de organizații din societatea civilă inclusiv de asociații ale magistraților și avocaților care îl acuzau că este reprezentantul intereselor unor oligarhi locali. În esență, aprecierile pozitive din raport se bazează în principal pe faptul că s-a înființat această nouă structură anti-corupție, deși aceasta abia a început să funcționeze și nu se știe cît de eficientă va fi în realitate, și pe faptul că s-a înființat, de asemenea, un așa zis Comitet care ar urma să monitorizeze pe plan intern evoluțiile din Justiție după ce va înceta monitorizarea MCV la nivel european.

În ciuda acestui tablou deloc roz Bulgaria a primit notă de trecere în Raportul MCV, mai degrabă în baza unor promisiuni și acțiuni mai mult de PR decît de substanță. Nu e clar care sunt motivațiile. Cum se explică atitudinea complet diferită față de cele două țări? Unele presupuse motive rămîn totuși la nivel de speculație, precum cel referitor la blocarea portului Constanța în favoarea Rotterdam-ului, prin menținerea României în afara spațiului Schengen, alegație pe care merge și PSD. Apoi, a contat, desigur, faptul că în bătălia politică cu PSD s-a apăsat exagerat pe pedala corupției lăsînd în exterior impresia că suntem un fel de pol mondial al corupției. Dar, din nou, probabil e doar o parte a explicației deși cei care merg pe acest tip de discurs, din politică, din societatea civilă sau din mass media, ar trebui să fi conștienți că percepțiile odată impregnate pe plan internațional sunt foarte greu de șters, chiar dacă între timp se schimbă guvernarea. Ceea ce i-ar putea costa în viitor chiar pe cei care beneficiază astăzi de pe urma lor. Unele voci avansează și ipoteza unei încercări sprijin pentru refacerea influenței serviciilor secrete în zona justiției, diminuată între timp. Poate fi vorba, din nou, doar de o speculație bazată pe faptul că serviciile secrete din România au cultivat bune legături cu cele occidentale. În timp ce în Bulgaria, nu este un secret, serviciile secrete rusești sunt bine implantate. O altă explicație pentru care guvernul de la Sofia primește, în mod evident nemeritat, note bune poate fi și influența semnificativă pe care Bulgaria o deține pe plan internațional. De pildă, premierul Boyko Borisov, una dintre figurile marcante din Partidul Popular European, a jucat un rol important în negocierile pentru tranșarea președinției Comisiei Europene, poziție cîștigată în final de Ursula von der Leyen. Iar Kristalina Georgieva, fost președinte interimar al Băncii Mondiale, este începînd din 1 octombrie, noul director al FMI. În acest context este desigur o întrebare legitimă dacă e bine că președintele Iohannis a adoptat o poziție contrară, din evidente rațiuni politice și electorale interne.

citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro