Skip to content
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com

Senatul aprobă dublarea cotei de vânare a urșilor. Câte exemplare vor putea fi împușcate în 2026-2027

Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Mediului, anunţă, miercuri, că iniţiativa UDMR care prevede dublarea cotei de recoltare pentru urs, în perioada 2026-2027, a fost adoptată de către Senat, proiectul urmând să meargă la Camera Deputaţilor. Actul normativ prevede recoltarea anuală a unui număr de 859 de urşi bruni, informează News.ro.

„La iniţiativa UDMR, Senatul a votat dublarea cotei de recoltare pentru gestionarea populaţiei de urs brun. Evaluarea genetică finalizată anul trecut a confirmat ceea ce am semnalat constant în ultimii ani: suprapopularea periculoasă a urşilor, extinderea habitatului acestora şi necesitatea unor intervenţii preventive”, a scris, miercuri, pe Facebook, vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Mediului.

Vicepremierul precizează că, pe baza studiului, UDMR a propus o cotă de recoltare proporţională, prin care să se menţină sub control populaţia de urşi, protejând viaţa umană şi activităţile agricole.

„Dacă şi Camera Deputaţilor va aproba iniţiativa legislativă, în perioada 2026–2027 vor putea fi recoltaţi anual, în scop preventiv, 859 de urşi bruni”, anunţă Tanczos Barna.

Acesta afirmă că, în ultimii ani, „UDMR a fost singura formaţiune care a susţinut consecvent protejarea vieţii umane în problematica urşilor şi care a pus în aplicare un pachet complex de măsuri de management fundamentate ştiinţific”.

„Acesta include intervenţia imediată, despăgubirea pagubelor produse de urs, sprijin pentru achiziţionarea gardurilor electrice, reintroducerea vânătorii, precum şi realizarea de evaluări ştiinţifice a populaţiei de urs brun”, afirmă vicepremierul.

Iniţiativa a fost adoptată, miercuri, de către Senat, cu 69 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă”, 17 abțineri, iar un senator nu a votat.

La finalul anului 2025, Ministerul Mediului anunţa că analizele genetice făcute în cadrul unui studiu privind populaţia de urs brun în România indică faptul că aceasta se situează, într-un scenariu conservator, între 10.657 şi 12.787 de indivizi, cu o diversitate genetică ridicată.

„Acest studiu nu este un exerciţiu academic şi nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele şi, în acelaşi timp, să conservăm o specie importantă”, explica atunci ministrul Diana Buzoianu.