Sari direct la conținut

Serialul care a reușit un lucru unic în istoria Netflix a fost reînnoit pentru încă două sezoane

HotNews.ro
Serialul care a reușit un lucru unic în istoria Netflix a fost reînnoit pentru încă două sezoane
Secvență din sezonul 3 al serialului „Bridgerton” de pe Netflix, FOTO: LMK / Imago Stock and People / Profimedia Images

Netflix, liderul mondial al pieței de streaming, a anunţat că serialul „Bridgerton”, unul dintre cele mai populare din istoria sa, va continua cu sezoanele 5 şi 6. În plus, compania a confirmat că sezonul 4 al „Bridgerton” va debuta anul viitor, informează revista Variety, citată de News.ro.

Sezonul al patrulea va marca jumătatea drumului pentru adaptarea TV Bridgerton de la Netflix, care urmează să transpună în serial toate cele opt romane din seria de dragoste scrisă de Julia Quinn, despre cei opt frați din familia Bridgerton.

Iar odată cu noua comandă pentru încă două sezoane, Netflix a confirmat oficial cel puțin șase din cele opt sezoane planificate pentru această dramă romantică din epoca Regenței, produsă de Shonda Rhimes.

Anunţurile au fost făcute în cadrul prezentării Netflix către agenţii de publicitate, unde au fost dezvăluite noi imagini din sezonul 4 al serialului Bridgerton, care îi prezintă pe Luke Thompson şi Yerin Ha în rolurile lui Benedict Bridgerton şi, respectiv, Sophie Baek.

Într-un scurt trailer pentru următorul sezon, Benedict pune ochii pe Sophie la un bal mascat şi se pare că este dragoste la prima vedere, comentează Variety.

„Bridgerton” e unul dintre serialele fanion ale Netflix

Sezonul 3 al Bridgerton, care a fost lansat în două părţi pe Netflix între mai şi iunie 2024, s-a axat pe Colin Bridgerton (Luke Newton) şi Penelope Featherington (Nicola Coughlan). La scurt timp după lansare, acesta a urcat în clasamentul top 10 al celor mai urmărite seriale în limba engleză din istoria Netflix, alături de primul și al doilea sezon al Bridgerton.

Niciun alt serial din istoria Netflix nu a fost atât de popular încât toate sezoanele sale să prindă un loc în clasamentul top 10 al celor mai vizionate serii.

Ulterior, al treilea sezon al Bridgerton a urcat până pe poziția a șaptea în clasamentul „all-time” al popularității serialelor Netflix în limba engleză, însă sezonul 2 a fost scos din primele 10 poziții de succesul uriaș de care s-a bucurat miniseria Adolescence.

FOTO: Tudum / Netflix

Sezonul 2 din martie 2022 a fost centrat pe Anthony Bridgerton (Jonathan Bailey) şi Kate Sharma (Simone Ashley), iar primul, din decembrie 2020, i-a urmărit pe Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor) şi Simon Basset (Regé-Jean Page).

Fraţii Bridgerton rămaşi pentru a-şi spune poveştile de dragoste după Benedict îi includ pe Eloise Bridgerton (Claudia Jessie), Francesca (Hannah Dodd), Gregory (Will Tilston) şi Hyacinth (Florence Hunt).

Alături de Thompson şi Ha, Bridgerton Sezonul 4 îi va avea în distribuţie pe Bailey, Victor Alli (Lord John Stirling), Adjoa Andoh (Lady Danbury), Julie Andrews (vocea naratorului Lady Whistledown), Lorraine Ashbourne (Mrs. Varley), Masali Baduza (Michaela Stirling), Coughlan, Dodd, Daniel Francis (Lord Marcus Anderson), Ruth Gemmell (Violet Bridgerton), Hunt, Martins Imhangbe (Will Mondrich), Jessie, Newton, Golda Rosheuvel (Regina Charlotte), Tilston, Polly Walker (Portia Featherington), Emma Naomi (Alice Mondrich) şi Hugh Sachs (Brimsley).

INTERVIURILE HotNews.ro