Sfatul unui psiholog: Să fim empatici cu părinții, dar să nu cădem în capcana în care am fost când eram mici

Ca să nu ne simțim „oameni răi” uităm care sunt costurile pentru noi atunci când prelungim relația de dependență emoțională cu cererile părinților și când am devenit „copii adulți”, spune psihologul clinician Dr. Lindsay C. Gibson, într-un interviu acordat pentru The New York Times.

Lindsay C. Gibson este autoarea cărții „Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional” care a devenit rapid un best seller în SUA după ce a fost publicată în 2015. Ea argumentează că o cheie pentru înțelegerea comportamentelor parentale dăunătoare este noțiunea de imaturitate emoțională. 

Această imaturitate parentală are efecte negative asupra copiilor, care durează până la vârsta adultă. Dar, din fericire, spune ea, este posibil să ieșim de sub greutatea acelor părinți imaturi emoțional. Chiar dacă asta înseamnă, în cazuri drastice, ruperea totală a relației, lucru de nepreferat, dar uneori ultima soluție. 

În interviul pentru NYT, ea subliniază că a te ocupa de tine nu e egoism. Dr. Gibson argumentează că dacă o persoană este obosită, bolnavă sau stresată, nu va putea acționa la fel de matur din punct de vedere emoțional cum poate fi când este odihnită și sănătoasă.

Când „închizi ușa” și-i arăți pe ceilalți cu degetul

Din interacțiunea cu pacienții săi, psiholoaga subliniază că poate observa din primele ședințe existența unor reacții profunde la lucruri pe care le făceau și le spuneau părinții lor, dar pe care au fost învățați să nu le considere legitime.

„Persoanele imature emoțional închid ușa pentru că știu că nu se descurcă prea bine cu lucrurile emoționale, iar cea mai bună apărare a lor este să nu se implice și să vă arate cu degetul”, explică ea.

În ciuda răului pe care îl provoacă interacțiunile cu părinții, unii pacienți nu iau în considerare îndepărtarea emoțională, eliberarea de părinți, a observat Gibson. El spune că unele relații părinți – copii se conservă și după aceștia din urmă ajung adulți. „Părintele poate face ce vrea, iar copilul adult trebuie să fie de acord, altfel este un copil rău. Există o obligație morală care nu este doar implicită, ci și declarată explicit: Dacă am o nevoie, ar trebui să fii acolo pentru că ești copilul meu”. 

Ce face specialista? „Încerc să-i fac să simtă care sunt costurile pentru ei, pe care de multe ori le-au ignorat complet pentru că nu vor să fie o persoană rea”, povestește medicul în interviu.

Care sunt stereotipurile despre relația părinți – copii

Gibson este de părere că succesul cărții sale provine și din faptul că a scris „ceva despre stereotipul cultural pe care îl avem despre părinți de veacuri: că toți părinții își iubesc copiii; toți părinții vor doar ce e mai bun pentru copiii lor; toți părinții își pun copiii pe primul loc; copiii se pot baza pe părinții lor pentru a fi acolo pentru ei atunci când nimeni altcineva nu este”.

„Cred că experiența reală a oamenilor este că aceste stereotipuri nu se potrivesc cu experiența lor emoțională”, spune psiholoaga.

Ce le recomandă celor crescuți de persoane imature emoțional

„Pentru oamenii imaturi emoțional, compasiunea ta va fi transformată în armă, deoarece egocentrismul lor îi determină să fie partea nevinovată, ei să fie victima și tu să lași deoparte nevoile tale pentru a le satisface pe ale lor”, explică Dr. Gibson.

Ea spune că atunci când lucrează cu persoane care au fost crescute de astfel de oameni, e atentă să insiste asupra compasiunii și iertării. Ea le recomandă acestor persoane să spună: „Chiar dacă m-ai tratat urât, chiar dacă m-ai invalidat și m-ai făcut să mă simt prost în pielea mea, chiar dacă ai încercat să mă controlezi și să-mi manipulezi emoțiile, voi fi empatică și voi simți ceva pentru tine”.