Si care e planul B? (de Cristian Ghinea)

Si liberalii, si democratii par sa accepte sfirsitul, cu singura certitudine ca va urma o criza.

Nici unii, nici ceilalti nu au pregatit un plan B: ce vor face dupa ce se va rupe actuala Alianta D.A.? Liberalii nu stiu cam ce ar putea face la urmatoarele alegeri, pe cind Basescu nu stie cam cine ar putea guverna in numele sau.

Dar daca dupa viitoarele alegeri, oricind vor fi ele, vor constata ca nu au alta solutie decit sa guverneze tot impreuna?

Traian Basescu a fixat practic termenul de garantie al actualei guvernari: 1 ianuarie 2007. Fara sa aiba de fapt un cuvint de spus, liberalii s-au facut ca sint de acord si cele doua partide au inceput deja sa fixeze detaliile: cum se vor impaca in astea citeva luni care au mai ramas din domiciliul obligatoriu comun.

Au convenit pentru sedinte regulate cu mai putini participanti, de unde intelegem ca pina acum se certau pentru ca se trezeau cu toti neavenitii la masa. In mod ciudat, parca s-au linistit, ca un cuplu care trece prin divort, dar macar are o perspectiva clara: data sentintei finale.

Acum, ca fiecare stie exact cind va scapa de ceilalti – dupa 1 ianuarie 2007 – s-au mai calmat.

Dar asta doar la centru; prin judetele unde taciunii mocneau, flacarile s-au aprins. Daca tot se despart peste mai putin de un an, daca tot nu au un guvern de carat in spate si nici o integrare de trecut linia de sosire politicienii locali nu mai inteleg de ce ar trebui sa pastreze aparentele.

Asa ca in timp ce la Bucuresti se face partajul civilizat, Alianta se destrama cu scandal prin judete.

Dar fara acoperisul comun, fiecare ramine pe drumuri. PNL are in continuare nevoie disperata de locomotive electorale, dupa ce a reusit sa marginalizeze cele mai populare figuri ale sale, Theodor Stolojan si Mona Musca. Calin Popescu-Tariceanu este un mai bun sef de guvern decit e sef de partid.

Figura care cauta consensul prin natura sa, a reusit sa guverneze pina acum in ciuda eforturilor presedintelui Basescu de a rasturna caruta. Laudele adresate de Olli Rehn si in Parlamentul European, si la reuniunea de la Bucuresti de saptamina trecuta, ar putea reprezenta cel mai bun moment al mandatului sau.

Faptul ca am fost prinsi de CNSAS si de spritul cu Gigi Becali in zilele cind de la Bruxelles am primit unda verde spune multe despre un spatiu public prins intre trecutul nerezolvat si un prezent dominat de prostie catodica.

Pina la urma, in vaietele presei pentru care totul se duce de ripa in fiecare clipa, Tariceanu a reusit cu acest guvern sa faca din 2007 aproape o certitudine.

Probabil asta vor spune cele doua rinduri despre el din cartile de istorie, carti care nu vor consemna nimic despre „meciul mileniului” si „razboinicul luminii” (de ce oare formulele astea prind cu atit mai mult cu cit sint mai cretine?!).

Dar Tariceanu nu va fi o locomotiva electorala pentru PNL. De fapt, PNL are putine de spus in viitoarea campanie, pentru ca ar trebui sa ocupe un spatiu de centru, undeva intre publicul enervat de sistem care merge pe mina lui Basescu si publicul ce nu intelege care e problema cu sistemul si merge cu PSD.

Liberalii ar putea sa mizeze pe cei calmi, dar cine mai e calm azi in Romania? Clivajul anti-pro Basescu a inlocuit clivajul anti-pro Iliescu si a ocupat spatiul central al scenei. Liberalii au mai patit o data asta in 1992, cind au jucat ambiguu si au fost depasiti de taranisti.

Or, in acest clivaj anti-pro Basescu, liberalii redevin marginali. Daca esti anti-Basescu mergi la PSD, daca esti pro la PD (sau PNG). PNL ar putea marsa pe integrare si pe succesul guvernului, dar potentialul electoral al temei nu e fantastic, pentru ca integrare au vrut toti si de guvernat au guvernat mai multi.

De cealalta parte, Basescu e jucatorul de poker care face cartile. A fost fortat de imprejurari sa-l puna pe Tariceanu premier. Nu i-a placut cum a iesit. Acum vrea sa refaca masa.

Nu e deloc sigur ca va avea o mina mai buna, dar important e ca el imparte cartile si asta ii da senzatia ca se intimpla ceva, ca nu sta pe loc. Altfel, pe ce ar putea conta Basescu dupa alegeri fara PNL? Cit s-a vorbit de anticipate pentru a scapa de PC, totul avea o logica: Alianta D.A.

isi intarea majoritatea. Criza din 2007 ce majoritate ar putea intari? Majoritatea PD? E drept ca a crescut in sondaje, dar nu destul de mult pentru a guverna singur. Va merge spre PRM? Spre PSD?

Poate ca exista acel plan de creare a unui partid prezidential. Nu ar fi primul, presedintii care domina sistemele politice, cum e si Basescu, tind sa creeze majoritati prezidentiale pentru a nu mai depinde de partide. Doar ca tot un joc de poker este.

Chirac a simtit asta pe pielea sa cind a convocat anticipatele pe care le-a pierdut. Atunci s-a produs de fapt iesirea sa din politica, de atunci nu ii mai iese nimic si e presedinte doar pentru ca francezii l-au respins pe Le Pen.

In plus, clubul sustinatorilor lui Basescu incepe sa fie prea pestrit pentru a se mai intelege ceva de acolo. Imaginati-va un comitet de sustinere in care Cartarescu si Mona Musca stau linga Gigi Becali.

Tot facind analogia cu un cuplu, am ajuns sa credem ca liberalii si democratii s-au casatorit dintr-o dragoste nebuna, care a murit pe parcurs. De fapt, nu a fost deloc asa, nu se iubeau atunci cind au format alianta.

Era doar singura sansa de a face fata colosului PSD de atunci, pe vremea cind acest colos nu dadea nici un semn ca ar avea picioare de lut. Nu aveau alt raspuns la intrebarea: cum sa iesim din opozitie?

Acum au convenit sa divorteze, doar ca nici unii, nici altii nu au un plan B. Au ajuns in situatia in care criza traieste de una singura, fara finalitate. Dar daca dupa viitoarele anticipate, alianta dintre PD si PNL va fi singurul raspuns la intrebarea: cum raminem la guvernare?