Sari direct la conținut

Sindicaliştii din educație, apel către Parlament să respingă decizia Guvernului de a nu majora salariile: Nu lăsaţi şcolile să devină bombe epidemiologice

HotNews.ro
Sindicaliştii din educație, apel către Parlament să respingă decizia Guvernului de a nu majora salariile: Nu lăsaţi şcolile să devină bombe epidemiologice

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Parlamentului să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educaţie din 1 septembrie, afirmând că din cei 300 de lei pe care ar trebui să-i primească, în medie, fiecare cadru didactic poate să își cumpere măştile de protecţie. Sindicaliștii avertizează că există semnale că vor fi dascăli care vor refuza să meargă la școală, dacă nu sunt protejați.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ face un apel public către parlamentari să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educaţie, la data de 1 septembrie 2020, decizie luată prin recenta OUG privind rectificarea bugetară. În medie, fiecare cadru didactic ar urma să primească în plus 300 de lei, bani din care îşi poate achiziţiona măştile de protecţie pe care va fi obligat să le poarte la școală, spun sindicaliștii.

În anul şcolar 2020-2021, peste 10.000 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani şi alte aproximativ 40.000 cu vârsta cuprinsă între 60 şi 65 de ani trebuie să se întoarcă la catedră.

„Prin comparaţie cu alte sectoare socio-profesionale, educaţia are cei mai mulţi angajaţi care fac parte din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Pericolul la care se vor supune colegii noştri este unul foarte mare pentru ei, dar şi pentru familiile lor, situaţie în care se află şi elevii şi familiile acestora, ca urmare a numărului mare de persoane care se vor întoarce în sălile de clasă”, susţin sindicaliştii.

Ei spun că un cadru didactic care va preda la mai multe clase, mai multe ore, va fi supus unui risc şi mai mare de îmbolnăvire, pentru că va intra în contact cu zeci de elevi.

”În aceste condiţii, în care numărul de elevi şi cadre didactice este mai mare decât în oricare alt loc populat, fie că este loc de muncă, sau un loc deschis publicului, considerăm că se impun măsuri foarte stricte, urgente şi bine implementate prin care elevii şi angajaţii din educaţie să beneficieze de toate condiţiile, astfel încât să nu fie expuşi îmbolnăvirii cu COVID-19. Autorităţile au obligaţia să asigure tuturor participanţilor la actul educaţional măşti, dezinfectant, săpun şi toalete funcţionale, pe parcursul fiecărei zile de şcoală. Altfel transformăm unităţile de învăţământ în bombe epidemiologice, chiar din prima zi de şcoală!”, arată FSLI.

Ei susţin că cei 300 de lei, în medie, trebuie să fie acordaţi cadrelor didactice de la data de 1 septembrie 2020, pentru că ”aceştia sunt bani din care cadrele didactice îşi vor asigura măştile de protecţie absolut obligatorii”, iar întrucât nu există în acest moment bugetată această cheltuială, profesorii au ajuns în faţa acestei situaţii în care vor plăti pentru măştile de care au nevoie.

”Le cerem parlamentarilor cărora le pasă de sistemul de educaţie să nu voteze OUG privind recenta rectificare bugetară în forma adoptată de Guvernul României şi pentru că ar produce un grav dezechilibru în rândul bugetarilor: prin amânarea acestei majorări salariale, cadrele didactice vor primi bani în plus abia la data de 1 septembrie 2021, faţă de celelalte categorii care îi vor primi de la data de 1 ianuarie 2021, conform Legii nr.153/2017. În plus, nici până la această oră, deşi a fost promulgată de peste o lună şi jumătate legea conform căreia fiecărui elev şi cadru didactic i se asigură, la cerere, un dispozitiv-laptop sau tabletă conectat la internet, nu au fost emise Norme metodologice pentru aplicarea acestei legi. Întreg tabloul educaţiei este plin de disfuncţionalităţi, în condiţiile în care şcoala va începe în mai puţin de o lună!”, arată FSLI.

Sindicaliştii atrag atenţia că exită riscul ca în 14 septembrie, când începe anul şcolar, cadrele didactice să refuze să vină la şcoală.

„Federaţia noastră, care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajaţi, atrage public atenţia că numeroasele semnale pe care le-am primit în ultima perioadă de la sindicatele afiliate sau direct de la profesori, converg către un numitor comun: INTENŢIA CADRELOR DIDACTICE DE A REFUZA SĂ VINĂ LA ŞCOALĂ ÎNCEPÂND CU DATA DE 14 SEPTEMBRIE, dacă Guvernul României nu va asigura toate condiţiile de protecţie necesare angajaţilor din educaţie, dar şi elevilor, împotiva infectării cu COVID-19, precum şi dacă nu se va acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020!”, afirmă sindicaliştii din învăţământ.

„Educaţia nu este cârciuma sistemului bugetar, iar cadrele didactice nu cer majorarea salarială pentru a-şi achiziţiona case, obiecte de lux, maşini scumpe sau vacanţe exotice. Au nevoie de cei 300 de lei pentru a-şi cumpăra măşti de protecţie, dezinfectanţi şi materiale didactice. Tot ce îşi va achiziţiona fiecare persoană va fi folosit în scopul desfăşurării activităţii la clasă. Când se vor redeschide şcolile, se va deschide o cutie a Pandorei, de care niciun membru al Guvernului nu este acum conştient.

Avem aproximativ 50 de mii de oameni, cu vârsta trecută de 60 de ani, aruncaţi în linia întâi. Aceştia sunt carne de tun, aşa cum vor fi de fapt toţi salariaţii din învăţământ! Credem în procesul educaţional desfăşurat la clasă, dar nu putem face asta oricum, ci doar prin respectarea unor condiţii foarte stricte. Altfel, cine îşi asumă îmbolnăvirea salariaţilor din sistemul de învăţământ şi a copiilor? Apelul nostru se îndreaptă spre acei parlamentari care ştiu ce este demnitatea umană, decenţa şi care înţeleg situaţia în ansamblul ei, nu privită doar prin intermediul unor cifre din buget!”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

​Creșterea punctului de pensie cu 14% și amânarea majorării salariilor profesorilor au fost publicate în Monitorul Oficial. Practic, Ordonanța de urgență privind rectificarea mai are la final un capitol care prevede modificarea Legii pensiilor și Legea-cadru 153/2017. În ceea ce privește profesorii, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, majorarea salariilor s-a devansat pentru 1 septembrie 2021.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro