Sari direct la conținut

Spania va propune gestionarea COVID-19 la fel ca gripa în Uniunea Europeană

HotNews.ro
Spania va propune gestionarea COVID-19 la fel ca gripa în Uniunea Europeană

Guvernul spaniol condus de socialistul Pedro Sánchez lucrează de mai multe luni la un plan de gestionare a pandemiei de COVID-19 la fel ca gripa, dorind ca această abordare să fie implementată și la nivelul Uniunii Europene, relatează Euractiv.

Potrivit ziarului El País, guvernul de la Madrid, alcătuit dintr-o coaliție a Partidului Socialist și a formațiunii de stânga Podemos, este pe punctul de a finaliza acest plan de gestionare a COVID-19 precum o boală respiratorie obișnuită în contextul răspândirii variantei Omicron care pare să provoace simptome mai puțin grave în rândul persoanelor vaccinate.

În termeni practici acest lucru ar însemna distanțarea de sistemul de urmărire detaliată a contactelor și bazarea, în schimb, pe estimări ale răspândirii bolii în funcție de datele culese de experții în sănătate publică, scrie agenția EFE.

Sánchez a confirmat luni existența planului după ce acesta a fost dezvăluit pe surse de presa spaniolă, afirmând că guvernul său lucrează la el „de mai multe săptămâni”.

„Este o dezbatere pe care încercăm să o deschidem și la nivelul UE. Ministrul sănătății (Carolina Darias) a adus în discuție subiectul cu mai mulți miniștri ai sănătății din Europa”, a mai precizat Sánchez.

Premierul Spaniei spune că aceasta este o dezbatere necesară deoarece, mulțumită științei și cercetătorilor, „avem răspunsul de a ne proteja și reducem numărul de infecții în rândul populației pe cât de mult este posibil”.

El a scos în evidență și reducerea semnificativă a ratei mortalității pacienților spitalizați cu COVID-19, amintind că aceasta este acum de doar 1% în Spania, comparativ cu 13% în timpul primului val al pandemiei.

UE ar putea să renunțe la vaccinul împotriva variantei Omicron

Un diplomat european le-a declarat jurnaliștilor de la Euractiv sub condiția anonimității că se pare că nu va fi nevoie de un vaccin specific pentru varianta Omicron întrucât aceasta este atât de contagioasă încât ar părea că toată lumea se va fi infectat deja cu ea până la finalizarea unui vaccin dedicat.

Diplomatul a explicat de asemenea că în viitorul apropiat scenariile cele mai plauzibile sunt legate de tratarea coronavirusului asemănător gripei, după ce COVID-19 va trece la faza sa endemică.

Amintim că Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a anunțat luni că un vaccin dedicat împotriva variantei Omicron va fi gata în luna martie.

Un alt oficial european a declarat pentru Euractiv că și urmărirea contactelor a început să își piardă din popularitate la Bruxelles în contextul în care ea pare tot mai inutilă sau imposibil de implementat în fața variantei Omicron.

Semnal de alarmă tras de OMS

Însă Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a tras un semnal de alarmă marți, afirmând că peste jumătate din populația Europei se va infecta cu varianta Omicron a coronavirusului în următoarele 6-8 luni.

Kluge a avertizat că impactul va fi cel mai mortal acolo unde ratele de vaccinare sunt mai scăzute, cum ar fi în Europa Centrală și de Est. El s-a arătat „profund îngrijorat” de faptul că, pe măsură ce varianta se deplasează spre est, „nu am văzut încă impactul său deplin în țările în care nivelurile de vaccinare sunt mai scăzute și unde vom asista la o îmbolnăvire mai gravă a persoanelor nevaccinate”.

Reprezentantul OMS a afirmat că țările care nu au fost încă afectate de valul Omicron au „o fereastră de oportunitate – care se închide, însă – pentru a acționa acum”, protejându-i pe cei mai vulnerabili și făcând tot ce le stă în putință pentru a se asigura că lucrătorii din domeniul sănătății și alți lucrători cheie pot menține serviciile în funcțiune.

OMS a respins marți și schimbarea modului de gestionare a pandemiei, comentând informațiile apărute în presa spaniolă.

„Încă avem un număr uriaș de incertitudini și un virus care evoluează destul de rapid, cauzând noi provocări. Cu siguranță nu suntem în punctul de a putea să zicem că am intrat în faza endemică”, a declarat Catherine Smallwood, directorul pentru urgențe al OMS din Europa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro