… Stati putin si nu manati! Epifania americana

… chiar daca a trecut vremea Plugusorului, sfatul ramane valabil. E lesne sa te inflamezi cand vezi Capitoliul din Washington D.C. luat cu asalt, congresmenii ascunsi pe sub banci, oameni impuscati, un neica-nimeni instalat confortabil in scaunul Presedintelui Senatului American s.a.m.d.. Dar tocmai de aceea nu trebuie sa ne inflamam. Ca de inflamat s-au inflamat si cei care au luat cu asalt Capitoliul, y compris romanii care fluturau tricolorul gaurit, simbol al Revolutiei noastre, cea neaosa, din ’89. Traim in vremea lebedelor negre, vorba lui Taleb – vremea de-ne-asteptatului – si-atunci e bine sa tragem aer in piept si sa facem un pas in spate de fiece data cand ne mai falfaie cate una prin fata ochilor. Sa incercam sa vedem tabloul de ansamblu, in loc sa ne focalizam pe detalii. La scara istoriei, detaliile nu conteaza, asa ca sa nu ne pripim cu judecatile. Zice-se ca, intrebat fiind de catre un reporter occidental despre Revolutia Franceza, Mao Tse-tung ar fi raspuns: “E prea devreme pentru a ma putea pronunta.”

Sfatul e, in primul rand, valabil pentru mine.

Urmarind in direct imaginile din 6 ianuarie, prima comparatie a fost cu mineriadele noastre. Am participat la amandoua ca ziarist. La prima am fost arestat pentru cateva ore la Casa Radio pentru ca le luam interviu soldatilor care pazeau cladirea. La a doua am fost gazat si, impreuna cu alti cinci oameni, am scapat dintre doua cordoane de scutieri cand un bucurestean milostiv ne-a deschis usa casei si ne-a facut semn sa intram pana trece urgia. La amandoua am fost socat de cat de usor poate rabufni la suprafata, de sub poleiala civilizatiei, combinatia dintre prostie si violenta. Amintiri de genul asta iti raman insurubate in minte si se reactiveaza automat. “Iaca si mineriada in varianta americana”, mi-am spus, asadar, miercuri.

Ca norocul, mi-am amintit de sfatul Plugusorului. Si bine-am facut. Pentru ca ceea ce s-a intamplat in SUA n-are in comun cu mineriadele decat aparentele. (Daca nu stiti bancul cu “uite, mai, ca de-afara asa se vede” intrebati-va prietenii. Sigur se va gasi unul care il stie.) Minerii nu aveau suparari “democratice” – ei aveau doar suparari pe democratie. Miile de oameni care au protestat in fata Capitoliului, ba chiar si cei care au patruns cu forta inlauntru, au facut-o, in mintea lor, cata a fost, pentru apararea democratiei, impotriva fraudarii alegerilor, si pentru intoarcerea la “popor”. Faptul ca alegerile n-au fost fraudate nu conteaza din acest punct de vedere. Conteaza ce credeau oamenii. Si ei credeau ca apara democratia. Ca apara “the people’s House”. Casa Poporului.

N-am fost singurul care a picat in capcana comparatiilor facile dar false. Au picat si multi americani, analisti si politicieni, luati pe sus de vartejul emotiilor care intuneca gandirea. Chuck Schumer, liderul minoritatii democrate din Senat (de-acum majoritate), a comparat ziua de 6 ianuarie cu atacul de la Pearl Harbor – a day that will live forever in infamy, cum spunea Franklin Roosevelt. Exagerat putintel, s-o recunoastem, oricum a-i da-o, si fara nicio legatura. Una e sa-ti scufunde flota japonezii, pe neasteptate, cu o declaratie de razboi facuta in ultimul minut, alta sa-ti sparga geamurile un grup de revoltati.

Alti politicieni si analisti au asemanat evenimentele de miercuri cu cele din 1814 cand britanicii au incendiat Casa Alba si au devastat Capitoliul (“Razboiul uitat” din 1812), comparand “loialismul fanatic” pentru Rege al soldatilor britanici (?!?) cu loialismul fanatic al suporterilor lui Trump. Daca sustinatorii lui Trump poti fi acuzati de loialitate fanatica fata de o persoana, a-i suspecta pe soldatii britanici de o supunere oarba in fata Regelui inseamna a intoarce istoria cu susul in jos. Atat in Razboiul de Independenta cat si in cel “uitat”, Parlamentul britanic a luat toate deciziile. Regele si-a respectat doar obligatiile consitutionale. Patriotii americani i-au ridicat osanale pana in ianuarie 1776.

Dar asta se intampla cand te ia valul – simti enorm si vezi monstrous.

Americanii insa, sunt – tot vorba lui Taleb – anti-fragili. Sunt rezilienti. Iar asta s-a vazut in toate momentele de cumpana, inclusiv in atacurile din 9/11. Americanii mananca simbolurile pe paine, la micul dejun, la pranz si seara – de aceea Declaratia de Independenta si Constitutia (a doua) sunt considerate texte “sacre”, de aceea isi pavoazeaza casele cu steagul Americii nu doar de 4 iulie, de aceea copiii recita, cu mana pe inima, “The Pledge of Allegiance” inainte de intrarea la cursuri – si fac asta de buna-voie si nesiliti de nimeni. De simbolurile americane nu te atingi fara sa te frigi. Asta n-au inteles cei care au luat cu asalt Capitoliul si nici politicienii care i-au curtat pana-n ultima clipa. Si asta a inteles prea tarziu si Trump, care acum s-a lepadat de toate protestele de ieri si a dat asigurari pentru o tranzitie pasnica a puterii.

Prea tarziu, insa.

Cand senatorii si reprezentantii s-au reunit din nou, la opt seara, pentru a incheia discutiile despre contestatiile depuse si numaratoarea electorilor, atmosfera era complet schimbata. Nu doar procedurile, altminteri complicate si de durata, au fost respectate la litera (de aceea intregul process s-a incheiat doar putin inainte de patru dimineata), desi rezultatul era cunoscut dinainte, dar tonul partizan al discursurilor a fost dintr-o data inlocuit de unul aproape uitat atat in Senat cat si in Camera Reprezentantilor: discursul unificator. Republicanii, in frunte cu Mike Pence si Mitchell McConnell, au condamnat in termenii cei mai fermi atacul asupra Republicii, iar Democratii, cu putine exceptii, s-au abtinut de la atacarea republicanilor. In doar cateva ore, politicienii si-au reamintit ca sunt, dincolo de viziunile diferite si de parerile diametral opuse, reprezentantii tuturor americanilor, indiferent de culoarea politica sau de alte culori. Aferim! Am asistat in direct la redescoperirea unei traditii americane care a reprezentat piatra de temelie pe care a fost fondata SUA – identitatea comuna e bazata pe acceptarea unor principii politice, nu pe etnicitate, orientare sexuala, culoare a pielii, etc. Si cu atat mai putin pe partizanat politic.

Pana si Nancy Pelosy, proaspat realeasa Speaker of the House, si-o inversunata adversara a republicanilor in general, si-a lui Donald Trump in particular s-a abtinut de la atacuri, invocand in schimb Sarbatoarea Epifaniei (e catolica, desi n-ai zice) si pe Sfantul Francisc! “Astazi e sarbatoarea Epifaniei”, a declarat la inceputul discursului. “In aceasta zi a revelatiei, sa ne rugam ca aceasta instigare la violenta sa ofere epifania necesara tarii noastre pentru a se vindeca.” Si nu s-a oprit aici: “In acest spirit al vindecarii, evoc cantecul Sfantului Francisc [din Assisi] … ‘Doamne, fa-ma o unealta a pacii. Acolo unde e intuneric, adu lumina. Acolo unde e ura, ingaduieste-ne sa aducem pacea. Acolo unde e disperare, ingaduieste-ne sa aducem speranta’.” Si si-a incheiat discursul cu aceste cuvinte: “Si-atunci, in aceasta sfanta zi a Epifaniei, haideti sa ne rugam. Cred mult in rugaciune. Sa ne rugam sa fie pace pe pamant si sa inceapa cu noi. Sa ne rugam Domnului sa continue sa binecuvanteze America cu asta.” Un asemenea discurs, venit din gura lui Nancy Pelosi m-a socat nu doar pe mine, ci si pe milioanele de “liberali” (in sensul american al cuvantului) care au sustinut-o.

Mie mi-a redat speranta. Nu bag mana in foc pentru suporterii liberali.

Minunea, insa, ca toate minunile, n-a durat mult. A doua zi, simtind schimbarea brusca a vantului opiniei publice si vazandu-se cu sacii si-n caruta Senatului dupa victoriile la mustata din Georgia, aceeasi Nancy Pelosi, secondata de Chuck Schumer, i-a cerut Vice-presedintelui Pence sa invoce Amendamentul 25, Sectiunea IV, din Constitutie – ceva ce nu s-a mai intamplat pana acum decat in filme. Conform acestuia, Vice-presedintele, cu suportul majoritatii membrilor executivului, pot declara Presedintele “inapt” pentru functie. In cazul unui raspuns negativ din partea lui Mike Pence, a amenintat Pelosi, sunt pregatiti sa reia procedura de suspendare (impeachment), chiar daca mai sunt doar 13 zile pana la preluarea oficiala a functiei de catre Joe Biden.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro