Sari direct la conținut

​​FOTO Primăria Capitalei a finalizat lucrările de consolidare la imobilul de pe strada Blănari 10

HotNews.ro
Str. Blănari 10 -5, Foto: PMB
Str. Blănari 10 -5, Foto: PMB

Primăria Capitalei a finalizat lucrările de consolidare la imobilul de pe strada Blănari 10, din centrul Istoric al Bucureștiului. Acesta este primul imobil finalizat în cadrul programului de consolidări început în urmă cu doi ani de municipalitate. Lucrările au durat 9 luni și au costat circa 2,4 milioane lei. Primarul Gabriela Firea anunță că în lucru sunt în acest moment 200 de imobile cu risc seismic.

„Compania Municipală Consolidări SA a demonstrat că, dacă te implici așa cum trebuie, reușești cu brio! Ne aflăm în prima clădire consolidată complet în cadrul programului derulat de Primăria Capitalei, un succes dacă avem în vedere că termenul de finalizare prevăzut în contract era de 36 de luni, iar Compania a terminat în doar 9 luni! În cel mai scurt timp, proprietarii se vor putea întoarce acasă, într-o locuința sigură, consolidată și reabilitată, iar acest caz nu va rămâne unul singular. În curând, locatarii se vor putea mută în alte patru clădiri, la care Compania a terminat lucrările de consolidare și se lucrează la finisaje. Dacă în ultimii 30 de ani în București au fost consolidate doar 20 de clădiri, în ultimii 2 ani Primăria Capitalei lucrează în 200 de imobile aflate în prima clasa de risc seismic „, a declarat Gabriela Firea.

Pe durata executării lucrărilor, toate persoanele care locuiau la aceste adrese au fost relocate în cele două blocuri de necesitate situate în Piața Națiunilor Unite.

În ceea ce privește costurile pentru consolidarea imobilului, acestea au fost asigurate de la bugetul local, încadrându-se în programul de finanțare implementat de Primăria Capitalei pentru a veni în sprijinul celor care nu au resursele financiare necesare pentru a-și consolida locuințele. Astfel, familiile în care venitul net pe membru de familie este mai mic decât 3.000 lei – salariul mediu net pe economie – nu plătesc nimic pentru consolidarea locuinței. Suma este suportată în totalitate de la bugetul local, iar familiile în care venitul net total este mai mic decât de 3 ori salariul mediu net pe economie plătesc doar 50% din valoarea lucrărilor de consolidare, timp de 25 de ani, în rate egale, fără dobândă.

În continuare, Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Lucrărilor cu Risc Seismic (AMRCCRS) și Compania Municipală Consolidări SA lucrează la consolidarea și reabilitarea imobilelor alăturate, respectiv Blănari nr.2 (subsol+parter+3 etaje, 1.200 mp), Blănari nr. 6 – nr. 8 (subsol, parter și 3 etaje). Aceste clădiri, cuprinse în lista imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic – pericol public, au fost construite în anul 1870, fiind printre cele mai vechi imobile cuprinse în programul de consolidare al Municipalității.

Înainte de consolidare

După consolidare

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro