Sari direct la conținut

UPDATE Administrația PSD: Primăria Sectorului 1 a plătit peste 15.000 de euro/bucata pentru termoscannerele instalate în școli

HotNews.ro
Termo scanner - școli S1, Foto: Hotnews
Termo scanner - școli S1, Foto: Hotnews

Primăria Sectorului 1 a cumpărat în mai 2020 circa 200 de termoscannere pentru școli, fără licitație, plătind circa 15.000 de euro bucata, potrivit unor informații obținute de HotNews.ro. Același model de cameră se vinde în magazinele online la un preț de 5 ori mai mic. Achiziția s-a făcut de la firma DAP Team&Parteners, înființată la finalul anului 2019 și abonată la contracte cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar din cadrul Primăriei. HotNews.ro a solicitat încă de pe 13 octombrie contractul și informații despre cum s-a făcut achiziția din bani publici, dar nu am primit informații nici până azi.

Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, pe 30 mai 2020, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice a încheiat cu firma DAP Team&Parteners contractul nr. 26/30.052020 pentru furnizarea de ”echipament de detecție a temperaturii”. Potrivit unor surse HotNews.ro s-au achiziționat 200 de astfel de echipamente.

HotNews.ro a intrat în posesia unei facturi emise de firma DAP Team&Parteners către Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice, prin care s-au cumpărat într-o tranșă 25 de termo scannere, valoarea unuia fiind de 72.750 lei fără TVA (86.572 lei cu TVA), în total 1.818.750 lei fără TVA (2.164.310 cu TVA).

Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, modelul de termo scanner cumpărat este HikVision IP / Ds-2TD1217B-6/PA. Acesta are în magazinele online prețul de 17.000 lei. Astfel, rezultă că prețul plătit de primărie este de 5 ori mai mare.

UPDATE Modelul instalat în școlile din Sectorul 1 mai are un mic monitor și componente conexe.

HotNews.ro a cerut informații despre această achiziție Primăriei Sectorului 1 și fostului primar Daniel Tudorache, dar nu am primit niciun răspuns. Menționăm că în sistemul electronic de achiziții publice nu se află niciun anunț în acest sens, astfel că nu știm cum s-a făcut procedura de achiziție.

Firma DAP TEAM &PARTENERS a fost înființată pe 26/11/2019, potrivit datelor de pe platforma de verificare a firmelor confidas.ro. Societatea îl are acționar unic pe Petrov Daniel Adrian. De la înființare, societatea a încheiat 20 contracte cu instituții din subordinea Primăriei Sector 1 sau a Primăriei Capitalei, de peste 200.000 lei, în ultimul an:

  • 12 decembrie 2019- contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector 1 pentru furnizare Plotter format A0 pentru sediul AUIPUSP- Sector 1 – 18.350 lei
  • 12 decembrie 2019 – contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector 1 pentru furnizare Imprimantă Multifuncțională – 10.750 lei
  • 11 decembrie 2019 – contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector 1 pentru furnizarea a 7 laptopuri în valoaare totală de 34.999 lei
  • 11 decembrie 2019 – contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector pentru furnizare aparat fax – 4.100 lei
  • 11 decembrie 2019 – contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector 1 pentru furnizare Aparat Aer condiționat 12000 BTU – 30.300 lei
  • 12 decembrie 2019 – contract cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice – Sector 1 pentru instalare aparate aer condiționat sediul AUIPUSP-Sector 1 – 7.500 lei
  • 17 decembrie 2019 – contract cu COMPANIA DE INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE ÎN SĂNĂTATE ȘI DOMENII DE INTERES PUBLIC-PRIVAT SECTOR1 S.A pentru furnizare imprimantă multifuncțională – 29.950 lei
  • – 17 martie 2020 – contract cu COMPANIA DE INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE ÎN SĂNĂTATE ȘI DOMENII DE INTERES PUBLIC-PRIVAT SECTOR1 pentru servicii de consultanță având că obiect implementarea regulamentului UE 2016/679 privind GDPR – 7.000 lei
  • – 17 martie 2020 – contract cu COMPANIA DE INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE ÎN SĂNĂTATE ȘI DOMENII DE INTERES PUBLIC-PRIVAT SECTOR1 S.A pentru servicii de consultanță având că obiect implementarea regulamentului UE 2016/679 privind GDPR – 40.000 lei
  • 24 martie – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipar carte format 17/24 – Nae Ionescu vol.1 – 6.450 lei
  • 2 aprilie 2020 – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE -Publicație format A4 – Abecedar de scriere chirilică românească – Florea Oprea – 3.000 lei
  • 24 martie 2020 – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE – contract pentru tipar carte format 17/24 – Nae Ionescu vol.5- 4.350 lei
  • 24 martie 2020 – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipar revista format 17/24 – Caietele Avangardei nr.1 – 660 lei;
  • 31 martie 2020- contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru afișe 70/100 – vitrină stradală 17 lei bucată
  • 24 martie – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru furnizare pungi hârtie 26x12x35 3.000 lei
  • 31 martie – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipărire publicație format 19/26 – Cassian Maria Spiridon-Ioana Diaconescu, convorbiri literare – 800 lei
  • 31 martie 2020 – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipărire afișe 59/84 – vitrine interioare – 45 lei
  • 24 martie – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipărire carte format A5 – Tudor Arghezi – Între două nopți, poeme alese – 2.400 lei
  • 24 martie – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipărire revista format 17/24 – Caietele Avangardei nr.5 – 720 lei
  • 31 martie 2020 – contract cu MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE pentru tipărire afișe 70/100 – 340 lei.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro