Sari direct la conținut

Clotilde Armand: Am transferat către Romprest suma de 14 milioane lei pentru plata salariilor și a combustibilului

HotNews.ro
Lucratori Romprest, Foto: Agerpres
Lucratori Romprest, Foto: Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că a transferat miercuri către compania de salubrizare Romprest suma de 14 milioane de lei pentru plata salariilor şi a combustibilului.

„O parte din acționarii Companiei Romprest SA au decis anul trecut să ne șantajeze lăsând gunoiul pe străzile Sectorului 1. Săptămâna trecută au început din nou acest șantaj, amenințând că de mâine nu vor mai ridica gunoiul. Argumentele? Nu mai au bani de salarii și de combustibil din cauza că Primăria Sectorului 1 nu a plătit facturi declarate nelegale de Curtea de Conturi din vremea primarului dinainte. Pentru aceste facturi Romprest a cerut executarea silită a Primăriei, iar instanța le-a respins solicitarea. Am transferat astăzi către Romprest suma de 14 milioane lei pentru plata salariilor și a combustibilului. Solicitarea lor era plata a 100 milioane lei pentru facturi restante, în condițiile în care anul trecut Primăria Sectorului 1 a achitat deja 200 de milioane lei către Romprest”, a scris Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.

Ea și-a exprimat speranța ca, totodată, „toți angajații acestei companii să conștientizeze că sunt importanți pentru noi și comunitatea locală”.

Clotilde Armand anunță de asemenea că îl va „acționa în instanță pe directorul general adjunct al Romprest, pentru toate calomniile, șantajul și linșajul mediatic orchestrat de acesta”.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro