Sari direct la conținut

Mii de blocuri din Capitală primesc apă caldă și căldură sub parametri / Directorul Termoenergetica: În câteva zile, o săptămână, vor fi îmbunătățiri considerabile

HotNews.ro
A venit apa calda dar e rece, Foto: Hotnews
A venit apa calda dar e rece, Foto: Hotnews

Mii de blocuri din Capitală, în principal Sectoarele 1, 4, 5 și 6 primesc apă caldă și căldură sub parametri, adică caloriferele sunt doar dezmorțite, iar apa caldă este mai mult rece. Directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu, spune că suntem în această situație din cauza faptului că două CET-uri – CET Grivița și Vest Energo – au sistat furnizarea agentului termic, dar și pentru că abia a început furnizarea căldurii, iar punerea sistemului sub presiune durează. Acesta spune că situația se va îmbunătăți în maxim o săptămână.

”Sunt mai multe cauze. CET Grivița și Vest Energo nu sunt în funcțiune la acest moment. La CET Grivița sunt probleme financiare. Dânșii au motivat că nu pornesc sistemul din cauza faptului că funcționează în pierdere din cauza prețului mare al gazelor. Până la momentul la care avem decizia cu noul preț al gigacaloriei, ar funcționa în pierdere. Raportat la faptul că există datorii ale Termoenergetica la CET Grivița, au luat decizia de a nu porni. La fel și la Vest Energo”, a explicat Claudiu Crețu.

O altă cauză este că temperatura și presiunea nu pot fi crescute imediat deoarece sistemul, fiind foarte vechi, crapă.

”Apoi suntem la început de sezon și creștem temperatura și presiunea progresiv. A venit frigul dintr-o dată, mai sunt lucrări care nu sunt închise, avarii, dacă am mări presiunea repede, se sparg țevile. Acesta este motivul pentru care am încărcat instalația lent, am început să creștem progresiv temperatura și presiunea. Suntem undeva la 90%. Asta înseamnă însă mii de blocuri fără agent termic la parametri. Va fi din ce în ce mai bine, dar nu se poate dintr-o dată. Funcționare sub parametri înseamnă că nu ajunge la blocul respectiv temperatura necesară, temperatura este mai scăzută, adică apa este călâie și caloriferele la jumătate”, a explicat directorul Termoenergetica.

Acesta spune că într-o săptămână situația se va îmbunătăți.

”Este greu de spus exact când se rezolvă, fiindcă este o situație dinamică. Noi facem manevre tehnice, încercăm să mărim presiunea, vedem cât rezistă rețeaua în fiecare zi și încercăm să îmbunătățim furnizarea. În unele zone funcționează, în unele zone funcționează mai puțin. În fiecare zi mai câștigăm câteva puncte termice, mai câștigăm câteva grade, depinde și de cât de bine și-au aerisit instalațiile blocurile respective. Sunt și blocuri care încă nu au deschis vanele la subsol și doresc agentul termic de la 1 noiembrie din perspectiva faptului că ajutoarele de încălzire se dau de la 1 noiembrie. În câteva zile, o săptămână, vor fi îmbunătățiri considerabile”, a explicat Claudiu Crețu.

Potrivit informațiilor de pe site-ul Termoenergetica, mii de blocuri din Capitală primesc apă caldă și căldură sub parametri. Printre zonele afectate se numără: cartierul Aviației, cartierul Bucureștii Noi, bd. Banu Manta, Dorobanți, Calea Griviței, zona Gara de Nord cu bd. Dinicu Golescu, zona Piața Victoriei, zona C-tin Brâncoveanu, Obregia, Șoseaua Olteniței, zona Mărgeanului, Dumbrava Nouă din Sectorul 5, Calea Rahovei, Calea 13 Septembrie, Panduri, Calea Ferentari, zona Sebastian. În Sectorul 6 sunt mai multe blocuri de pe bulevardele Iuliu Maniu, Calea Giulești, Constructorilor, Lujerului. Aici găsiți lista completă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro