Sari direct la conținut

Proiect controversat: Primăria Urlați vrea să demoleze sediul, o casă construită în perioada interbelică de arhitectul Socolescu

HotNews.ro
Primăria Urlați, Foto: Primăria Urlați
Primăria Urlați, Foto: Primăria Urlați

Primăria Urlați vrea să demoleze clădirea în care își desfășoară activitatea, un imobil construit în perioada interbelică, după planurile arhitectului Toma Socolescu. Motivul: gradul avansat de degradare în care se află. Decizia a stârnit controverse. Fundația Pro Patrimonio România cere instituției să renunțe la acest plan și să consolideze imobilul vechi, deoarece este foarte valoros.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Urlați, de miercuri, se află un proiect de hotărâre care vizează demolarea clădirii vechi și se aprobă sumele necesare pentru construirea noului sediu, circa 12 milioane lei.

  • ”În acest moment activitatea Primăriei se desfăşoară în clădirea construită în perioada 1929, amplasată în Oraşul Urlați pe strada 23 August nr.9, în orasul Urlați, clădire ce prezintă un pericol avansat de prăbuşire datorat gradului ridicat de degradare.
  • În această situație este necesară demolarea construcției vechi și construirea unui sediu nou, care să prezinte performanțe superioare în materie de sănătate a personalului şi populaţiei şi de protecția mediului”, se arată în referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.

Scopul proiectului este îmbunătăţirea calității serviciilor publice oferite de Primăria Urlați populatiei şi agenţilor economici de pe raza oraşului, ”prin intermediul unei locații noi, cu facilități moderne, accesibile, astfel încât timpul de soluţionare a problemelor să fie redus prin eficiența crescută a serviciilor oferite”, se mai arată în document.

Consilierul local Mircea Crisbășanu (USR) a scris pe pagina de Facebook că imobilul este foarte valoros, fiind proiectat de arhitectul Toma Socolescu, și trebuie consolidat și restaurat, nu demolat.

  • ”Ar fi cea mai mare greșeală să accepte Consiliul Local distrugerea unei importante clădiri de patrimoniu, proiectată de marele arhitect Toma Socolescu. Există soluții pentru consolidare, există programe de finanțare care pot fi accesate (vezi, spre exemplu, PNRR, prin programul de consolidare seismică a clădirilor publice). (…)
  • Demolarea și construirea unei noi clădiri „păstrând forma celei inițiale” ar fi un eșec care, în plus, va costa cel puțin 2.5 milioane Euro. Mă voi opune proiectului de demolare a uneia dintre cele mai importante clădiri din Urlați. Restaurarea este soluția corectă”, a scris acesta pe pagina de Facebook.

Contactat de HotNews.ro, primarul localității Marian Măchițescu, spune că expertizele tehnice comandate de primărie arată că imobilul nu poate fi consolidat, iar după demolare clădirea veche va fi reconstruită în detaliu.

  • ”Această clădire a fost expertizată de două ori, avem bulina roșie de 6 ani, nu este clădire de patrimoniu, pe lista monumentelor. Toți arhitecții cu care am lucrat de-a lungul timpului, suntem la al treilea studiu de fezabilitate făcut, soluția lor a fost pentru demolare și reconstrucția unei clădiri noi.
  • Concluzia ultimei expertize este că nu se mai poate consolida. Noi inițial am propus consolidarea și modernizarea primăriei. Din cauza faptului că a stat într-o igrasie la subsol, din cauză că nu a avut izolație când a fost construită, și din cauza celor două cutremure mari prin care a trecut este deteriorată, nu se mai poate consolida”, a spus primarul.

Acesta spune că restaurarea imobilului, dacă s-ar face ar costa dublu.

Primarul dă asigurări că după demolare, clădirea va fi reconstruită în detaliu.

”Clădirea nou propusă are aceeași arhitectură, același acoperiș, aceeași dimensiune. Singura diferență este că imobilele din spate, făcute în perioada comunistă, vor avea aceeași arhitectură ca actuala clădire din față, în stil brâncovenesc. Dacă se reconstruia pe porțiuni, unul dintre proiectanți a venit cu această soluție, să facă subzidiri, să se suspende acoperișul cu niște stâlpi, tot nu putea să o facă la fel, cum o facem dacă o demolăm și o reconstruim în detaliu. Nu dispare niciun element de arhitectură”, spune primarul.

Între timp, Fundația Pro Patrimonio România, una dintre cele mai implicate organizații în protejarea patrimoniului construit in România, cere într-o scrisoare transmisă primarului reanalizarea proiectului de hotărâre care vizează demolarea clădirii vechi.

”Considerăm că soluția optimă este păstrarea clădirii vechi, consolidarea și reabilitărea acesteia la standardele moderne necesare unei bune funcționări și conservarea valorilor de patrimoniu și identitate locală și națională prin clasare acesteia ca monument istoric”, se arată în scrisoare.

ONG-ul a transmis următoarele argumente pentru păstrarea clădirii vechi și restaurarea ei:

  • Clădirea istorică are valoare identitară pentru oraș și demolarea ei va distruge o parte din memoria și specificul locului. Chiar instituția primăriei pierde un reper, un simbol care reprezintă chiar orașul;
  • Clădirea a fost realizată de un arhitect foarte valoros (Toma Socolescu) din perioada interbelică care a realizat clădiri importante în Ploiești și județul Prahova, fapt care conferă o valoare culturală și identitară deosebită clădirii primăriei;
  • Pentru problemele structurale, care sunt folosite ca argument pentru demolare, există soluții diverse de consolidare, fapt care nu justifică demolarea, precum și fonduri pentru realizarea acestor lucrări;
  • Politicile europene, concentrate în conceptul New European Bauhaus, pun accent pe reconversia și valorificarea clădirilor istorice și descurajează demolările. Sustenabilitatea însemnă a valorifica la maxim a ceea ce există și a adapta și aduce la standarde moderne o clădire, fără a recurge la soluția demolării (care reprezintă o acțiune cu impact mult mai mare asupra mediului – deșeuri, poluare, pierderea identității locului etc.).
  • A păstra și reabilita o astfel de clădire istorică, chiar dacă nu are statut de monument istoric înseamnă a înțelege valoarea și potențialul ei, a reda comunității un simbol identitar și a întări prestigiul instituției.

Primarul spune că va merge mai departe cu proiectul. ”Domnul Crisbășanu este singurul care se opune. Dar el este la 70% dintre proiecte împotrivă”, a mai spus primarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro