Sari direct la conținut

Sigilii rupte la o secție de votare din Voluntari. Doi copii, de trei şi cinci ani, sunt vinovați, potrivit poliției

HotNews.ro
Poliția, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com
Poliția, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

Poliţiştii din Ilfov au găsit sigilii rupte într-o clădire unde este amenajată o secţie de votare în orașul Voluntari, potrivit News.ro. Ei au stabilit că vinovați sunt doi copii, de trei ani şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat că sâmbătă, în jurul orei 11.30, poliţiştii din Voluntari care au atribuţii de pază la circumscripţia numărul 8 din localitate au auzit zgomote în zona liftului de la subsolul clădirii şi au mers acolo. Ei au observat că sigiliul aplicat pe uşa liftului este rupt.

„În continuarea verificărilor, au constatat faptul că sigiliile aplicate pe uşile liftului, situate pe paliere parter, etaj 1, 2 şi 3 sunt, de asemenea, rupte. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că sigiliile ar fi fost rupte de către doi minori, în vârstă de trei şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi”, au precizat poliţiştii.

Ei au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rupere de sigilii.

De asemenea, fiecare părinte a fost amendat cu câte 100 de lei. (sursă foto Dreamstime)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro