Rezultate alegeri locale 2024 Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand: Procese-verbale sunt întocmite greșit în mod intenționat. Anunță plângere penală împotriva șefului AEP / Tuță (PSD-PNL): Acum să te plângi că sunt suspiciuni, când nu au existat până acum sesizări…
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în alegeri cu candidatul PSD – PNL George Tuţă și care a cerut renumărarea voturilor şi a sesizat autorităţile privind tentative de fraudă la mai multe secţii, acuză că „procese-verbale sunt întocmite greșit în mod intenționat și nu reprezintă numărul de voturi din sacii sigilați”. La rândul său, Tuță, aflat în fața lui Clotilde Armand cu 672 de voturi, spune că Armand cere renumărarea după ce „pe tot parcursul zilei nu a existat niciun reprezentant al vreunui partid care să facă vreo plângere sau sesizare”.
Clotilde Armand: „Se tem pentru că o să iasă la iveală alte numere”
Actualul primar Clotilde Armand a postat, marți, un nou mesaj pe Facebook în care acuză că unele procese-verbale „sunt întocmite greșit în mod intenționat și nu reprezintă numărul de voturi din sacii sigilați”.
„Din acest motiv, este importantă renumărarea, transparent, de față cu toți candidații și cu observatori din ONG-uri. Asta vor să facă și acum, iar din acest motiv am solicitat renumărarea. Se tem pentru că o să iasă la iveală alte numere. La Sectorul 2 au refuzat renumărarea. Sper să nu o facă și aici. Totuși, dacă n-au nimic de ascuns și de pierdut, de ce ar refuza renumărarea? Nici eu, nici Radu Mihaiu n-avem probleme cu asumarea unui rezultat defavorabil. Avem probleme cu cei care au viciat acest scrutin”, susține Clotilde Armand.
Clotilde Armand a mai postat un mesaj pe Facebook, în urmă cu 40 de minute, în care spune că una dintre secțiile de votare a încheiat greșit un proces verbal, din care reiese că în dreptul său au fost notate 6 voturi, în loc de 193: „La secția nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 și eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greșit pe site-ul AEP și nesemnat de nimeni. Și mai sunt multe așa. De asta trebuie renumărate”.
Clotilde Armand depune plângere penală împotriva președintelui AEP
Într-o nouă postar pe Facebook, Clotilde Armand a anunțat că va depune plângere penală împotriva lui Toni Greblă, președintele AEP, pentru modul de organizare „defectuos” al alegerilor și cere public ca acesta să-și dea demisia.
„Voi depune plângere penală împotriva președintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare al alegerilor locale și europarlamentare și instigare la fals.
Se dau indicații pe linie politică ca procesele – verbale din mai multe secții cu problemă să fie închise rapid, fără a se mai face renumărarea voturilor.
Această comasare produsă de PNL PSD a dus la un volum crescut de muncă în secțiile de votare. Pe fondul oboselii, au loc multe nereguli și falsuri și au permis fraude electorale. Procesul electoral a fost suspendat în 22 de județe din cauza oboselii și a caniculei, iar sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi au fost păzite peste noapte de jandarmi. Acest haos generalizat a fost patronat de Toni Greblă.
Președintele AEP, Toni Greblă, trebuie să-și asume că nu a fost în stare să organizeze aceste alegeri și să-și depună demisia”, scrie în ultima postare a actualului primar.
George Tuță: „Nu a fost nicio suspiciune rezonabilă”
La rândul său, George Tuță, care și-a proclamat victoria la Sectorul 1, a susținut marți o declarație de presă în fața Biroului Electoral Sector 1, unde va reîncepe procesul de numărare a voturilor din secții.
„Cei din Biroul Electoral de Sector vor analiza și vor răspunde acestei solicitări. Nu am văzut solicitarea, însă am înțeles că a fost depusă. Pe tot parcursul zilei de duminică, am asistat la procesul electoral, așa cum este stipulat în lege și am participat și la momentul numărării, în anumite secții de vot și vă spun că nu a fost nicio suspiciune rezonabilă pentru care noi să facem o plângere.
Pentru toate măsurile pentru a preveni orice fel de suspiciune a unei posibile fraude, noi am fost acolo și vom asista în continuare la tot procesul electoral în care se predau procesele verbale pentru a-i asigura pe bucureșteni că nu există suspiciuni și că nu vom ceda niciun milimetru”, a spus George Tuță.
El a susținut că militează pentru un „proces cât mai democratic, corect” și pentru „câștigarea alegerilor de către cel care a obținut cele mai multe voturi”: „Acum să te plângi că sunt suspiciuni când pe tot parcursul zilei nu a existat niciun reprezentant al vreunui partid să facă vreo plângere sau sesizare…”.
George Tuță, candidatul PSD-PNL la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1, se află pe primul loc cu 36,49%, adică 33.576 de voturi, la o diferență de 637 de voturi de Clotilde Armand, conform datelor transmise la această oră pe platforma rezultatevot.ro.
„Voturile au fost numărate de fiecare birou de secție de vot. Reprezentanții noștri ne-au adus procesele verbale, noi am făcut centralizarea acestora pe care sunt semnăturile tuturor reprezentanților de la toate partidele politice care au fost reprezentate acolo. În urma centralizării noastre, am câștigat această competiție.
De fapt, Sectorul 1 a câștigat după un mandat de circ și scandal, intrăm într-o normalitate în care respectul și încrederea trebuie să fie la baza și temelia construcției Capitalei”, a mai spus George Tuță.
CITEȘTE:
- Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor în Sectorul 1 din București: „Ne lipsesc foarte multe voturi” / PNL anunță că a câștigat alegerile
- Deja vu la alegerile din Sectorul 1: Acuzații de fraudă într-o cursă strânsă, la fel ca acum patru ani, când a câștigat Clotilde Armand / Ce s-a întâmplat în 2020