Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2020 Înfrângere pentru democrați în Congres: Șanse minime de a câștiga majoritatea în Senat

HotNews.ro
Mitch McConnell, Foto: Flickr
Mitch McConnell, Foto: Flickr

Partidul Democrat din Statele Unite și-a văzut miercuri șansele de a câștiga o majoritate în Senatul american reduse dramatic după victoriile a doi senatori republicani care păreau să fie în dificultate, transmit AFP și Barrons.

La alegerile pentru Congres de marți, democrații au reușit să-și păstreze majoritatea în Camera Reprezentanților, camera inferioară a legislativului american, iar în Senat au smuls două locuri de la republicani în Colorado și Arizona.

Însă republicanii au contracarat, învingând un senator democrat în Alabama și păstrându-și majoritatea locurilor care păreau amenințate.

Doi mari aliați ai președintelui republican au fost realesi: liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, și senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud.

„Am reușit!”, a scris pe Twitter și senatorul republican din Iowa, Joni Ernst pe măsură ce numărătoarea voturilor părea să-i spulbere speranțele rivalei sale democrate.

Într-o altă cursă strânsă, senatorul republican din Carolina de Nord, Thom Tillis, a declarat că a obținut o „victorie istorică”.

„A fost o victorie uluitoare pe care am obținut-o în seara aceasta și am obținut-o împotriva oricăror cote, nu?”, le-a tranmis Tillis susținătorilor săi.

Republicanii controlează în prezent Senatul cu 53 de locuri din 100, la alegerile de marți fiind disputate 35 de mandate.

Democrații trebuie să ocupe patru locuri pentru a recâștiga majoritatea în Senat, sau trei dacă democratul Joe Biden câștigă alegerile prezidențiale deoarece vicepreședintele Kamala Harris ar putea apoi, conform Constituției, să voteze în cazul unei egalități de 50-50.

Democrații sperau să câștige mai multe locuri ocupate de republicani care păreau vulnerabili însă speranțele lor s-au năruit deja în Iowa, Carolina de Nord și Carolina de Sud.

În Maine, senatorul republican Susan Collins avea un avans de șapte procente, cu peste 65% din buletinele de vot numărate. Speranțele democratice se bazează în continuare pe acest stat, precum și pe Georgia.

În mod excepțional, Georgia, un stat profund conservator, a organizat două alegeri senatoriale pe 3 noiembrie. În prima, senatorul republican David Perdue era în fața democratului Jon Ossoff după numărarea a 90% din voturi dar victoria nu i s-a atribuit încă.

În cea de-a doua, o alegere specială, democratul Raphael Warnock s-a calificat pentru un tur secund împotriva senatorului republican Kelly Loeffler.

Dacă democrații vor reuși să câștige locul lui Collins din Maine și primul mandat din Georgia, ambele scenarii foarte implauzibile în momentul de față, atunci controlul asupra Senatului ar putea fi decis de a doua rundă a alegerilor speciale din Georgia, turul doi urmând să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor.

Controlul Senatului este crucial întrucât partidul care deține majoritatea decide ce legi ajung la vot și confirmă nominalizările judiciare ale președintelui.

Citește ultimele informații despre alegerile din Statele Unite LIVETEXT pe HOTNEWS:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro