Sari direct la conținut

Donald Trump compară SUA cu Rusia în prima reacție despre moartea lui Alexei Navalnîi

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Profimedia Images / Zuma Press
Donald Trump, Foto: Profimedia Images / Zuma Press

Fostul președinte american Donald Trump a publicat luni o primă reacție față de vestea morții disidentului rus Alexei Navalnîi, comparând ceea ce se întâmplă în Rusia cu evoluția politică a Statelor Unite, relatează Reuters.

„Moartea subită a lui Alexei Navalnîi m-a făcut din ce în ce mai conștient cu privire la ceea ce se întâmplă în Țara noastră. Este o progresie lentă, constantă, cu Politicieni de Stânga Radicală BANDIȚI, Procurori și Judecători care ne conduc pe calea distrugerii”, a notat el într-o postare făcută pe Truth Social, rețeaua de socializare pe care o deține.

„Granițe Deschise, Alegeri Fraudate și Decizii ale Instanțelor Incredibil de Incorecte DISTRUG AMERICA”, mai notat el, încheindu-și postarea cu un mesaj scris doar cu majuscule:

„SUNTEM O NAȚIUNE ÎN DECLIN, O NAȚIUNE CARE EȘUEAZĂ! MAGA 2024”.

Tăcerea fostului președinte american cu privire la moartea lui Navalnîi a fost taxată inclusiv de către Nikki Haley, singurul contracandidat al lui Trump rămas în cursa pentru nominalizarea Partidului Republican la alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

„Faptul că nu spune nimic despre Navalnîi arată că fie este de partea lui Putin și crede că este bine că își ucide adversarii politici, fie pur și simplu nu crede că este o problemă importantă”, a declarat Haley într-un interviu acordat ABC News duminică.

Ce a spus Joe Biden despre moartea lui Navalnîi

Zeci de actuali și foști șefi de stat au deplâns încă de vineri moartea lui Navalnîi, unii sugerând inclusiv că acesta a fost ucis la ordinele Kremlinului.

Președintele american Joe Biden a declarat vineri că nu este „surprins”, dar este „indignat” după moartea liderului opoziției ruse și că „Putin este responsabil” pentru moartea sa.

Referința lui Trump la judecători și procurori din mesajul său pare să fie o aluzie directă la procesul pe care l-a pierdut vineri în Statul New York, unde a fost amendat cu 355 de milioane de dolari din cauza unor fraude contabile comise de Trump Organisation.

Fostul președinte american este de asemenea inculpat în mai multe procese penale însă nu este clar câte dintre acestea ar putea ajunge la final înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Ultimele sondaje de opinie efectuate în SUA arată că Trump are un avantaj de mai multe puncte procentuale în fața președintelui Biden, fiind favorit să revină la Casa Albă de anul viitor.

În cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale el se va putea grația pentru a scăpa de problemele din justiție, experții în drept constituțional notând că președinții americani au prerogative largi în această privință.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro