PORTRET: Macron, de la cel mai tânăr președinte la un șef de stat care divizează

În 2017, a devenit cel mai tânăr președinte francez al celei de-a V-a Republici. Emmanuel Macron a confirmat sondajele duminică, câștigând un al doilea mandat, dar fără aceeași diferență mare, semn al sentimentelor ambivalente pe care le stârnește, potrivit AFP.

De-a lungul celor cinci ani petrecuți la Palatul Elysée, șeful statului a fost alternativ adulat, în special pentru angajamentul său de a depăși clivajul ancestral „stânga/dreapta”, și acuzat de aroganță de către o parte a francezilor.

În 2017, la doar 39 de ani, fostul ministru al economiei al președintelui socialist François Hollande a fost ales cu o largă majoritate împotriva lui Marine Le Pen, folosindu-se cu măiestrie de imaginea sa de outsider.

De îndată ce a sosit la Palatul Elysée, Macron, absolvent al prestigioasei École nationale d’administration (ENA), produs pur al sistemului și fost bancher de investiții, a continuat pe această linie, fără a înceta să afișeze dorința de a surprinde, chiar dacă asta însemna să șocheze.

A fost foarte curând descris ca fiind „președintele bogaților” și al elitelor urbanizate, mai ales după două decizii de la începutul mandatului său, pe care stânga nu le-a acceptat niciodată: eliminarea impozitului pe avere (ISF) și reducerea subvențiilor pentru locuințe.

Pentru o serie de francezi, parcursul său și ieșirile sale stângace sau chiar disprețuitoare – oameni „care nu sunt nimic”, „leneși” rezistenți la orice reformă… l-au făcut să pară prea deconectat de realitatea lor cotidiană.

Emmanuel Macron și-a înstrăinat astfel definitiv o parte a stângii, din care provine, și muncitorii.

În decembrie, el a asigurat însă, în timpul unui interviu televizat, că a „dobândit (…) mult mai mult respect pentru toată lumea”, condiție fără de care „nu se poate face nimic”, a recunoscut el, afirmând totodată „dorința de a agita lucrurile” în exercitarea puterii.

Pariuri riscante

Într-un moment de urgență în ceea ce privește schimbările climatice și asigurând că „Franța va fi la rândul ei la 5G”, Macron a desființat criticile ecologiștilor în 2020 ironizându-i pe cei care ar prefera „întoarcerea la lampa cu petrol”.

Apropierea sa de firmele de consultanță, la care a apelat pe scară largă, i-au afectat și mai mult imaginea la finalul unui mandat marcat de mișcarea populară „Vestele galbene” care i-a denunțat politicile sociale și fiscale în 2018-2019.

De asemenea, și-a asumat măsuri riscante, inclusiv refuzând, în plină pandemie, o nouă izolare cerută de experți și miniștri în ianuarie 2021, dar această decizie îi va fi de folos în cele din urmă.

Emmanuel Macron își încheie mandatul cu o popularitate mai mare decât au fost în același timp cei doi predecesori ai săi, François Hollande și Nicolas Sarkozy (dreapta).

Renunțând în cele din urmă la hainele sale liberale reformiste, șeful statului a optat pentru un ajutor social și economic masiv în timpul pandemiei.

În ultimele săptămâni, el a subliniat, de asemenea, măsurile sociale din proiectul său, într-un moment în care transferul de voturi de la stânga este crucial.

De asemenea, el a declarat că „viețile noastre valorează mai mult decât profiturile lor”, la un miting la Nantes (vestul Franței), folosind un slogan de extremă-stânga.

Crez pro-european

Deși a fost schimbător pe anumite baze ideologice, nu a renunțat niciodată la un crez pro-european solid. De cinci ani, el a făcut din Europa pilonul central al diplomației sale. În special, el susține consolidarea apărării europene.

Niciun lider nu a vorbit mai mult cu președintele rus Vladimir Putin în ultimele săptămâni decât Macron, care a acționat ca intermediar pentru alți aliați occidentali și pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Mandatul său de cinci ani a fost marcat de o încălzire spectaculoasă între Paris și Kigali, după publicarea, în 2021, a unui raport al istoricilor – cerut de Emmanuel Macron – care recunoaște „responsabilitățile copleșitoare” ale Franței în genocidul împotriva tutsi din Rwanda în 1994.

În ceea ce privește Algeria, cu care rănile sunt încă vii la șaizeci de ani de la sfârșitul războiului (1954-1962), el a ales să multiplice „actele simbolice”, adesea criticate, pentru a reconcilia cele două țări.

De exemplu, a recunoscut responsabilitatea armatei franceze în moartea avocatului naționalist algerian Ali Boumendjel în 1957.

Emmanuel Macron le-a cerut de asemenea „iertare” harkisilor, auxiliari algerieni ai armatei franceze, care au fost „abandonați” de Paris.

În februarie 2017, Emmanuel Macron, pe atunci candidat la alegerile prezidențiale, a stârnit un val de indignare în spațiul de dreapta și în rândul francezilor repatriați din Algeria, declarând că colonizarea „este o crimă împotriva umanității”.