Sari direct la conținut

Nelu Tătaru, noul ministru al Sănătății: În București vor fi testați pentru început 10.000 de oameni / La Suceava a fost un conglomerat de nereguli

HotNews.ro
Nelu Tataru, Foto: AGERPRES
Nelu Tataru, Foto: AGERPRES

În București vor fi testați pentru coronavirus, pentru început, 10.000 de oameni în cadrul unui proiect pilot derulat împreună cu Primăria Capitalei, pentru „a avea o previziune și o evoluție a pandemiei la nivel de București, urmând ca secundar să fie testată, în limita capacității de testare și a simptomatologiei pe care o manifestă fiecare, și o mare parte din populație”, a declarat astăzi Nelu Tătaru, la scurt timp după ce a fost numit ministrul Sănătății, într-un interviu acordat HotNews.ro. Echiparea spitalelor „cu tot ce înseamnă logistică, aparatură, ventilatoare și resursă umană”, pentru a face față pandemiei de coronavirus este prioritatea lui Nelu Tătaru la începutul mandatului, spune noul ministru al Sănătății. El mărturisește că a găsit la spitalul din Suceava, unde 170 de cadre medicale și pacienți s-au infectat cu coronavirus, un „conglomerat de nereguli”.

„La Suceava avem un conglomerat de nereguli”

Criteriile de testare rămân cele anunțate săptămâna aceasta de Institutul Național de Sănătate Publică, „dar vom accentua suplimentar cu cadrele medicale – cei care sunt contacți și contacți ai contacților – cu persoanele din grupele de risc, cu persoane instituționalizate (în carantină și izolare – n.red.)”, spune Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru s-a aflat în ultimele 3 zile la Suceava, unde spitalul județean a fost închis după ce 170 de cadre medicale și pacienți s-au infectat cu coronavirus. De asemenea, 8 dintre cele 18 decese provocate de coronavirus în România s-au înregistrat la pacienți internați în spitalul din Suceava.

Noul ministru al Sănătății spune că spitalul poate fi redeschis în 48 de ore, după ce a fost dezinfectat, însă rămâne problema resursei medicale „până nu se întoarce din izolarea voluntară, până nu se vindecă cei care sunt pozitivi”.

„După ce am văzut la Suceava, trebuie să ne ancorăm mai mult în realitatea pe care o avem în teren în acest moment. Dacă ne referim la Suceava, avem un conglomerat de nereguli care au dus la această transmitere accentuată a virusului – de la un personal medical care a fost descoperit pe partea de materiale de protecție, a fost descoperit ca informare și ca pregătire pentru un caz suspect, de la cazul în sine care a omis să spună sau nu a vrut să spună contextul epidemiologic, de la un traseu pe care l-a avut ancheta epidemiologică, în care au fost testări făcute în grup fără o anchetă prealabilă, fără a vedea care sunt adevărații contacți, și atunci diseminarea s-a făcut cum s-a făcut”, spune Nelu Tătaru, în interviul acordat HotNews.ro.

Prioritățile lui Nelu Tătaru la începutul mandatului: Echiparea spitalelor cu logistică, aparatură, ventilatoare și resursă umană

Nelu Tătaru spune că prioritatea sa la începutul mandatului de ministru al Sănătății, pentru Echiparea unităților sanitare cu tot ce înseamnă logistică, aparatură, ventilatoare și resursa umană.

„Prioritățile rămân în acest moment recăpătarea încrederii sistemului sanitar în el însuși, recăpătarea acelei forțe de luptă pe care ar trebui să o aibă, o încredere pe care trebuie să o redea atât medicamentele suficiente, cât și echipamentele suficiente, dar să nu uităm și acele precauții”, afirmă Nelu Tătaru în interviul acordat HotNews.ro.

„Este un moment în care trebuie să adaptăm tot ce avem ca scenarii la realitatea din teren la fiecare focar în parte, fiindcă avem focare în diferite stadii de evoluție. Suceava este un focar cu transmitere comunitară accelerată și extinsă în acest moment, rămâne să limităm acest focar. La fel și celelalte focare, trebuie să le limităm pentru a nu apărea focare mai mari, care pot fi pierdute de sub control”, subliniază noul ministru al Sănătății.

Cine este noul ministru al Sănătății: Medic chirurg la Huși și cel mai vizibil oficial din Ministerul Sănătății în mandatul lui Victor Costache

Nelu Tătaru, numit astăzi ministrul Sănătății în locul lui Victor Costache, are 47 de ani, este medic chirurg la Spitalul din Huși, pe care l-a și condus o perioadă în calitate de manager, și este liderul PNL Vaslui. Nelu Tătaru a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în decembrie anul trecut, moment din care a devenit principalul comunicator și cel mai vizibil oficial din această instituție, în mandatul lui Victor Costache, un ministru care a stat mai mult în umbră în cele aproape 5 luni de mandat.

Nelu Tătaru a absolvit, în anul 1998, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, el lucrând apoi ca medic la Spitalul din Vaslui și ulterior la Spitalul din Huși.

În perioada 2007-2009 a fost director general al Spitalului Municipal din Huși, iar în perioada 2009-2010 a fost managerul spitalului.

Nelu Tătaru a condus organizația municipală PNL Huși din 2011 până în 2017, iar din 2017 este liderul organizației județene PNL Vaslui.

În legislatura 2012-2016 a fost ales senator PNL.

Nelu Tătaru a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în decembrie anul trecut, moment din care a devenit principalul comunicator și cel mai vizibil oficial din această instituție, în mandatul lui Victor Costache, un ministru care a stat mai mult în umbră în cele 5 luni de mandat.

Din momentul izbucnirii crizei coronavirus în România, Nelu Tătaru a condus Grupul de lucru din Ministerul Sănătății care gestionează criza coronavirus în România.

CV-ul lui Nelu Tătaru poate fi consultat aici: http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2019/12/Tataru-Nelu-C_V_-11_2019.pdf.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro