Sari direct la conținut

Primul caz de infecție cu coronavirus în cadrul administrației Putin. Kremlinul confirmă

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia

Kremlinul a confirmat vineri un caz de infecție cu coronavirus în administrația președintelui Vladimir Putin, iar guvernul a anunțat extinderea măsurilor restrictive impuse în Moscova la nivel național, pentru a combate epidemia, scrie Reuters.

Potrivit datelor raportate oficial, numărul de infecții a crescut spectaculos pentru a treia zi consecutiv, ajungând la un total de 1.036 de pacienți. Rusia a raportat până acum 4 decese.

Kremlinul a precizat că au fost luate măsuri pentru a bloca răspândirea virusului după ce un membru al personalului din cadrul administrației prezidențiale a fost contaminat. Potrivit oficialilor, acesta nu ar fi venit în contact cu Putin, însă au refuzat să dea informații legate de identitatea demnitarului.

Putin a declarat săptămâna viitoare ca fiind nelucrătoare, iar Moscova, cea mai afectată zonă din țară, își va închide toate cafenelele, restaurantele și magazinele din acest weekend, cu excepția farmaciilor și a alimentarelor.

Măsura ar fi valabilă până la 5 aprilie. Zborurile internaționale au fost suspendate.

Tot vineri, autoritățile din Rusia le-au cerut cetățenilor să stea acasă și să evite deplasările, cu excepția cazurilor esențiale, în efortul de a combate epidemia coronavirus, scrie agenția Interfax, citată de Reuters.

Apelul către populație a fost lansat vineri de premierul Mikhail Mishustin.

Mishustin a declarat că se impun măsuri mult mai dure, precizând că restricțiile din Moscova vor fi extinse și în alte regiuni ale țării.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro