Sari direct la conținut

Ce se întâmplă cu ITP-urile care expiră în perioada stării de urgență? „NU se prelungește valabilitatea” / Ce trebuie să facă cei afectați

HotNews.ro
Inspectie RAR, Foto: Registrul Auto Roman
Inspectie RAR, Foto: Registrul Auto Roman

Valabilitatea Inspecției Tehnice Periodice a autovehiculului nu se prelungește dacă aceasta expiră pe parcursul stării de urgență în care sunt impuse măsurile restrictive privind circulația persoanelor, se arată într-un răspuns al Grupului de Comunicare Strategică. În schimb, șoferii al căror ITP expiră se pot deplasa pentru efectuarea inspecției la stațiile dedicate bifând opțiunea potrivită pe declarația pe proprie răspundere.

  • „Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate face, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesitatilor de baza ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere”, anunță Grupul de Comunicare Strategică într-un răspuns publicat după ce HotNews.ro a întrebat luni despre această situație rămasă neclară.

Pe declarația pe proprie răspundere pentru deplasarea înafara locuinței punctul 2 în lista de motive arată astfel: „2. asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;”

Conform Ordonanței Militare Nr. 3 publicate în urmă cu o săptămână se stipula prin articolul 12 că „Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență”.

Cu toate acestea, ITP-ul este un document care nu este eliberat doar de către o autoritate a statului (în acest caz RAR) – marea majoritate fiind eliberate de stații ITP – societăți comerciale.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro