Un tânăr a pus vin într-o sticlă de suc pe care a încercat să o introducă într-un centru de carantină
Un bărbat a înlocuit sucul cu vin şi a încercat să îl introducă într-un centru de carantină din Constanţa, transmite Mediafax.
„Un tânăr în vârstă de 25 de ani a adus unui prieten aflat în izolare instituţionalizată un pachet cu produse alimentare ce conţinea printe altele şi pet-uri cu băuturi răcoritoare. Spre nenorocul acestuia, bidonul din care produsul original a fost înlocuit cu vin nu a reuşit să treacă de jandarmi, iar drept urmare acum trebuie să achite şi o amendă”, au transmis jandarmii constănţeni.
Bărbatul de 25 de ani a fost amendat cu 1500 de lei pentru că a încercat să introducă alcool în centrul de carantină din Constanţa.
Jandarmii transmit că toate produsele alimentare sau bunurile aduse pentru persoanele din centrele de carantinare vor fi verificate.
„Este interzisă introducerea băuturilor alcoolice, a armelor, a substanţelor cu efect halucinogen sau a altor obiecte interzise!”, a mai transmis sursa citată.
La începutul lunii martie, un bărbat din Bucureşti a încercat să introducă într-un centru de carantină heroină ascunsă în pâine. El le-a spus jandarmilor că i-a adus nepotului său întors din Germania mai multe alimente, însă autorităţile au verificat pachetul şi au descoperit drogurile.