Sari direct la conținut

VIDEO Veteranul de război care a strâns zeci de milioane de lire sterline pentru medicii britanici ajunge în topuri

HotNews.ro
Veteran (twitter), Foto: Hotnews
Veteran (twitter), Foto: Hotnews

Căpitanul Tom Moore, veteranul de război în vârstă de 100 de ani, a reuşit să strângă peste 28,6 milioane de lire sterline (35 de milioane de dolari) pentru angajaţii din sistemul de sănătate din Marea Britanie.

În schimbul donaţiilor, Moore a promis că va parcurge de 100 de ori un traseu de 25 de metri făcut în grădina casei sale, până la cea de-a o suta aniversare.

Performanţa sa a fost înscrisă în Guinness Book, Moore devenind persoana care a strâns cei mai mulţi bani în interes caritabil parcurgând un traseu pe jos.

Tom Moore, care va împlini 100 de ani pe 30 aprilie, a avut ca scop iniţial să strângă 1.000 de lire sterline, dar donaţiile generate de iniţiativa sa au depăşit orice aşteptări, potrivit Reuters.

Însă poate cel mai insolit record al său este faptul că a devenit cea mai în vârstă persoană care s-a situat pe primul loc în topurile muzicale din Marea Britanie, cu puţin ajutor de la un prieten celebru.

Coverul piesei „You’ll Never Walk Alone” pe care îl interpretează cu artistul Michael Ball, lansat tot în interes caritabil, era pe punctul de a fi surclasat de „Blinding Lights”, al lui The Weeknd. Însă celebrul cântăreţ canadian şi-a rugat fanii să îl sprijine pe Moore să ajungă pe prima poziţie în clasamente.

Anterior, recordul în domeniu a fost deţinut de mai celebrul Tom Jones, care avea 68 de ani când s-a plasat pe primul loc în topuri, cu „Islands In The Stream”, în 2009. (Sursa: Mediafax)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro