Ministerul Sănătății ar putea păstra controlul asupra managementului spitalelor și după încetarea stării de urgență
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi-a manifestat, joi, intenţia ca Ministerul Sănătăţii să păstreze controlul asupra managementului spitalelor din România şi după încetarea stării de urgenţă.
„Intenţia mea este să păstrez acest control”, a afirmat Tătaru, citat de Agerpres, în timpul unei vizite la Botoşani.
Guvernul a adoptat, la începutul lunii aprilie, Ordonanţa de Urgenţă 40, care prevede că, pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada situaţiei de urgenţă instituite în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi”, se precizează în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/2020.