Coronavirus în Spania: Palatul Alhambra își deschide porțile începând cu 17 iunie
Celebrul palat şi fortăreaţă Alhambra din sudul Spaniei intenţionează să primească din nou vizitatori începând cu 17 iunie după ce şi-a închis porţile timp de mai multe luni din cauza pandemiei de COVID-19, informează DPA citată de Agerpres.
Într-o primă etapă, doar 4.250 de persoane vor fi admise simultan în imensul complex din epoca hegemoniei maure situat în oraşul Granada, adică nici măcar jumătate din numărul vizitatorilor din perioada de dinaintea pandemiei, a precizat joi agenţia de presă Europa Press, citând administraţia domeniului Alhambra.
Vor fi făcute mici adaptări pentru vizitatori, cum ar fi culoare cu sens unic. În plus, vizitatorii vor fi nevoiţi să poarte o mască facială pe toată perioada cât sunt în interiorul complexului.
Alhambra este considerat cel mai important exemplu de arhitectură arabă din lumea occidentală. Populaţia maură, care a venit în special din nordul Africii, s-a stabilit şi a ocupat regiuni din Peninsula Iberică pentru mai bine de 700 de ani.
Inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, Alhambra, cu peste două milioane de vizitatori anual este, alături de biserica Sagrada Familia din Barcelona, una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din Spania. Arhitectul care a realizat Sagrada Familia, Antonio Gaudi (1852-1926), a fost de asemenea influenţat de arhitectura maură, în special de Alhambra.