Terminați cu dezinfectarea cumpărăturilor și concentrați-vă pe riscurile mai mari, spun experții în transmiterea coronavirusului
Deși studiile continuă să arate că noul coronavirus poate fi detectat pe obiecte și după zile sau săptămâni, printre oamenii de știință s-a răspândit consensul că virusul este rareori transmis prin contact cu suprafețe contaminate și că este în regulă abandonarea unor măsuri extreme ca punerea în „carantină” a scrisorilor sau dezinfectarea produselor de băcănie.
„Din câte știu, în viața reală oameni de știință ca mine – epidemiolog și medic – și virusologi nu-și bat capul cu asemenea lucruri”, afirmă David Morens, consilier senior al directorului Anthony S. Fauci de la National Institute of Allergy and Infectious Diseases.
Aceasta corespunde cu pagina web de la Center for Disease Control and Prevention (CDC), unde pe pagina „Cum se răspândește Covid-19” actualizată scrie că „nu se consideră că atingerea suprafețelor este calea obișnuită” de transmitere a coronavirusului.
Deși cercetările în curs pot suna alarmant – ca studiul australian publicat pe 7 octombrie, care a descoperit că SARS-CoV-2 poate fi detectat pe suprafețe ca sticla sau oțelul inoxidabil și după 28 de zile – Morens spune că publicul nu trebuie să fie îngrijorat.
Astfel de studii „tind de fapt să spună că în condiții experimentale, care nu sunt ca în lumea reală, virusul poate persista și poate fi detectat”, afirmă el. Dar adaugă că aceasta nu înseamnă că oricine poate fi infectat. „Volumul de virusuri care persistă s-ar putea să nu fie cel care vă poate afecta într-un context real”. În lumea reală, curenții de aer, lumina Soarelui și căldura acționează toate cu rapiditate pentru incapacitarea virusului.
Stefan Baral, profesor asociat în departamentul de epidemiologie de la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, spune că e o mare diferență între o singură particulă virală capabilă să supraviețuiască pe o anumită suprafață și potențialul virusului de a intra într-o membrană de mucus, a o traversa și a infecta pe cineva. „Este remarcabil de improbabil ca o singură particulă virală să cauzeze urmări serioase”.
Dar confuzia generală despre coronavirus și suprafețe este de înțeles, spune Angela Rasmussen, virusoloagă la Center for Infection and Immunity de la Columbia Universityʼs Mailman School of Public Health. „Într-adevăr, oamenii de știință n-au făcut o treabă foarte bună în obținerea de dovezi privind diferite tipuri de transmitere și diferite rute de transmitere”.
Rasmussen spune că epidemiologii pot avea dificultăți în aflarea de dovezi din lumea reală ale transmiterii virusului de pe obiecte contaminate. În cazul coronavirusului, aceasta se datorează în parte transmiterii care survine în contextul unor împrejurări largi de răspândire majoră, care-i fac pe cercetători să se străduiască să determine cine a vorbit cu cine și cine ce suprafață a atins. „Nu este neobișnuit să lipsească dovezi epidemiologice puternice de transmitere prin obiecte, dar aceasta nu înseamnă că transmiterea în acest mod nu se întâmplă”.
De fapt, adaugă Rasmussen, deoarece știm că alte virusuri respiratorii care se transmit prin inhalare, ca gripa și rinovirusul, sunt transmise și prin obiecte, pare verosimil că și coronavirusul se poate transmite astfel. „Dar s-ar putea să nu fie în mod necesar modul dominant de transmitere”. Cu toate că poate fi important pentru cercetători să determine cât timp rămâne infecțios virusul în medii diferite, când este vorba de traiul zilnic „nu cred că este necesar și înțelept să curățăm produsele de băcănie”.
Morens este de acord. „Există multă îngrijorare inutilă pentru aceste lucruri. Este ca și cum ai sta pe mijlocul unei șosele aglomerate cu trafic mult și te-ai întreba: Care sunt șansele să fiu lovit de un meteorit? Sigur că există o șansă, dar este destul de mică și atunci n-ar fi mai bine să te îngrijoreze alte lucruri mai importante?”.
Deși niciun mediu nu poate fi considerat total sigur, Morens spune că trebuie să ne gândim acțiunile ca fiind de risc scăzut, mediu sau ridicat. Momentele de îngrijorare privind suprafețele contaminate ar fi cele în care ne aflăm în locuri publice aglomerate unde mulți omeni ating aceleași suprafețe. Ca o ilustrare a riscului ridicat, el citează toaleta publică a unui salon aglomerat de aeroport, unde oameni posibil contaminați pot atinge clanța, întrerupătorul, port-prosopul și robinetul. O situație în care trebuie să fii foarte atent: dacă te speli pe mâini și apoi atingi din nou robinetul sau clanța, s-ar putea ca tocmai să te fi contaminat.
Protecția nu se dobândește spălând tot ce ne înconjoară. „Comportamentul este cel care trebuie să te asigure că nimic dimprejur, inclusiv propriile mâini, nu ajunge la gură, nas sau ochi”.
Acest comportament include să nu-ți atingi nimic de deasupra gâtului, să porți mască (ceea ce te ajută să-ți amintești să nu-ți atingi fața), distanțare socială și mâini cât de curate posibil. În aceste condiții poți chiar să mergi la un restaurant și să atingi obiecte acolo – scaunul, meniul – fără să le cureți în prealabil și „dacă ultimul lucru pe care-l atingi este săpunul sau dezinfectantul … ești ok”, spune Morens.
- Citește și: Coronavirusul supraviețuiește 9 ore pe piele, de cinci ori mai mult decât gripa (studiu)
Baral, care a militat pentru redeschiderea locurilor de joacă, spune că unul din factorii pe care-i consideră când decide dacă o situație prezintă risc ridicat este mediul în care s-ar putea afla virusul însuși. „Aceste virusuri nu supraviețuiesc bine în exterior”, spune el. Coronavirusurilor le place să fie înconjurate de fluide care să le protejeze, iar fluidele se evaporă destul de repede afară – lăsând virusul vulnerabil la elemente. El notează că locurile de joacă în aer liber, care istoric nu sunt cunoscute ca ambiente de mare risc pentru alte virusuri, nu au fost identificate ca arii de expunere comună la coronavirus la luni bune după izbucnirea pandemiei, ceea ce el consideră „izbitor”.
Dar Baral nu gândește la fel despre evenimentele din interior. Pot fi locuri în căminele oamenilor în care virusul o duce bine și trăiește pe suprafețe, spune el. De aceea trebuie ca oamenii să se spele pe mâini îndată ce intră în casă din exterior și să dezinfecteze frecvent suprafețele comune ca robinetele și clanțele.
Dar pot oare toate dezinfectantele și gelurile utilizate pentru curățarea mâinilor și a suprafețelor cu atingere frecventă să deschidă calea pentru „supermicrobi” rezistenți la antibiotice? Nu, dacă utilizați săpun și apă sau produse recomandate de Organizația Mondială a Sănătății și CDC, care sunt bazate pe alcool sau înălbitor și nu pe acelea etichetate drept antibacteriene, spune Rasmussen. Produsele antibacteriene sunt cele care favorizează dezvoltarea germenilor rezistenți la antibiotice – și oricum nu omoară virusuri.
Săpunul și apa, alcoolul și înălbitorul, pe de altă parte, au spectru larg de acțiune, spune Rasmussen, omorând multe bacterii ca și virusuri. Ea crede că nu este nevoie de antibacteriene pentru curățarea căminului. „Este păcat că de o vreme sunt foarte populare pe piața de consum. Dar puteți utiliza săpun și celelalte tipuri de dezinfectante care sunt mai generale și nu vor provoca rezistență”.
În cele din urmă, spune ea, este important să ne amintim că „virusurile trebuie să aibă o gazdă ca să se înmulțească. Așa că … locurile principale care vor fi sursa virusurilor în căminul oricui vor fi oamenii din el și nu suprafețele sau alt mediu fizic. Chiar dacă există un virus care-și face de cap pe anumite lucruri, riscul chiar poate fi diminuat practic prin spălarea mâinilor”. (The Washington Post)
INTERVIURILE HotNews.ro