Eficacitatea vaccinului AstraZeneca creşte în cazul măririi la 3 luni a intervalului dintre doze, spune Universitatea Oxford
Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice timp de trei luni după prima doză, eficacitatea crescând dacă a doua doză este administrată mai târziu, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează Reuters și Agerpres.
Universitatea Oxford notează că aceste concluzii preliminare, încă neevaluate de alte organisme competente, susţin decizia guvernului britanic de a extinde la 12 săptămâni intervalul dintre administrarea celor două doze pentru a creşte numărul persoanelor imunizate cu doza iniţială.
Rezultatele studiului, obţinute în urma testelor clinice efectuate în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, indică o anumită protecţie după prima doză şi sporirea răspunsului imun în cazul unui interval mai lung până la a doua doză în cazul voluntarilor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.
„Eficacitatea vaccinului după o doză unică de vaccin din ziua 22 până în ziua 90 post-vaccinare a fost de 76%, iar analiza modelată nu indică o diminuare a protecţiei în timpul acestei perioade iniţiale de trei luni”, afirmă experţii Oxford.
Conform cercetării, eficacitatea vaccinului AstraZeneca/Oxford a fost de 82,4% atunci când a doua doză a fost administrată la 12 săptămâni sau după acest termen, faţă de 54,9% în cazul injectării celei de-a doua doze într-un interval mai mic de şase săptămâni după prima doză.
Citește pe această temă:
- Vaccinul AstraZeneca/Oxford a primit avizul final de la Comisia Europeană / Germania refuză în continuare autorizarea pentru persoanele peste 65 de ani
- Germania recomandă ca vaccinul AstraZeneca să fie făcut doar celor sub 65 de ani
- Vaccinul AstraZeneca oferă un răspuns imun bun inclusiv la persoanele vârstnice – transmit autorităţile din Marea Britanie după recomandarea de vârstă făcută de Germania
- AstraZeneca: Experții germani critică autorizarea vaccinului pentru persoanele de peste 65 de ani
- Germania vrea să renunțe să mai acorde prioritate persoanelor în vârstă la vaccinarea cu AstraZeneca
- Nici Austria nu recomandă vaccinul AstraZeneca la persoanele de peste 65 de ani
- Polonia: Vaccinul de la AstraZeneca nu li se va administra vârstnicilor
- Cinci lucruri de ştiut despre vaccinul AstraZeneca/Oxford
- România așteaptă, în februarie şi martie, 1,3 milioane doze de vaccin de la AstraZeneca / Cum funcționează vaccinul pe bază de vector viral? Explicațiile unui medic român din Suedia. VIDEO