OMS a omologat vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson
Organizația Mondială a Sănătății a omologat, vineri, vaccinul anti-Covid cu doză unică de la gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson, potrivit unui comunicat al agenției ONU, scrie AFP.
„Fiecare nou instrument sigur și eficient împotriva Covid-19 este încă un pas către controlul pandemiei”, a comentat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
OMS a aprobat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, precum și Astrazeneca-Oxford în versiunea sa fabricată în India și versiunea sa produsă în Coreea de Sud.
Aceste vaccinuri necesită injectarea a două doze, iar cel de la Pfizer poate fi păstrat numai la temperaturi ultra-reci, în jur de -80 grade Celsius, ceea ce face ca distribuția să fie mai dificilă în multe țări care nu au neapărat materiale adecvate.
În schimb, serul Johnson & Johnson poate fi păstrat într-un frigider convențional timp de trei luni la o temperatură de 2 până la 8 grade Celsius și are o durată de valabilitate de trei ani la o temperatură de -20 grade.
De asemenea, JNJ a fost de acord să vândă serul la costul de producție.
Grupul de experți în vaccinuri de la OMS urmează să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a face recomandări cu privire la modul mai eficient de utilizare și la ce populație.
Produsul a primit deja undă verde de la Agenția Uniunii Europene pentru Medicamente joi și a fost aprobat anterior în Statele Unite, Canada și Africa de Sud.