Cîțu: Am cerut creșterea numărului de paturi ATI / Ne pregătim pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți
Premierul Florin Cîţu a solicitat, duminică, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI, asigurarea stocurilor necesare de medicamente şi continuarea vaccinării în forţă.
El a precizat pe Facebook că, deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor, însă autoritățile se pregătesc și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți.
Postarea premierului:
- Am participat la ședința CNCCI, de astăzi , pentru că vreau sa ma asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei.
- Deocamdată, in România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem sa împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție.
- Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere .
- Din acest motiv am cerut :
- 1. Creșterea numărului real de paturi ATI la 1600. Identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente in lupta anti-COVID.
- 2. Asigurarea stocurilor necesare de medicamente in toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19.
- 3. Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale.
- 4. Un plan clar pentru situația in care va fi nevoie de detașări de cadre medicale.
- 5. Continuarea vaccinării in forță.
- Nu trebuie sa uităm ca evoluția pandemiei depinde de fiecare dintre noi, nu doar de autorități.
- Ne vaccinăm, respectăm măsurile de protecție și așa salvăm vieți.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro