Sari direct la conținut

Vaccinul AstraZeneca: Marea Britanie analizează cinci cazuri cu un tip rar de cheag de sânge în venele cerebrale

HotNews.ro
Vaccinul AstraZeneca-Oxford, Foto: Sean Elias / PA Images / Profimedia
Vaccinul AstraZeneca-Oxford, Foto: Sean Elias / PA Images / Profimedia

Agenția de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie a declarat că dovezile nu sugerează că vaccinul AstraZeneca provoacă cheaguri de sânge, dar a adăugat că investighează un tip foarte rar de cheaguri de sânge în venele cerebrale, relatează Reuters. Astfel, Marea Britanie analizează cinci astfel de cazuri, dar agenția de reglementare spune că beneficiile depășesc posibilele riscuri.

”Dovezile disponibile nu sugerează că cheagurile de sânge din vene (tromboembolism venos) sunt cauzate de vaccinul COVID-19 AstraZeneca”, a spus MHRA.

Totodată, Agenția a subliniat că în continuare sunt analizate în mod detaliat cinci rapoarte din Marea Britanie privind un tip foarte rar și specific de cheag de sânge în venele cerebrale (tromboza venoasă sinusală) care apare împreuna cu trombocitopenia.

Agenția britanică de reglementare a spus că folosirea vaccinului ar trebui să continue.

Marea Britanie a administrat 11 milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca.

”Având în vedere rata extrem de rară a incidenței evenimentelor de acest fel, beneficiile vaccinului AstraZeneca, cu ultimele date care sugerează o reducere cu 80% a spitalizărilor și deceselor din cauza Covid, depășesc cu mult posibilele riscuri ale vaccinului la grupurile de risc care acum fac obiectul vaccinării în Regatul Unit”, a spus MHRA.

Agenția Europeană a Medicamentului analizează 30 de cazuri de probleme neobișnuite de coagulare în contextul în care 5 milioane de oameni au primit vaccinul AstraZeneca în UE.

Analiza EMA vizează în principal cazurile de cheaguri de sânge la cap, o afecțiune rară dificil de tratat numită tromboză venoasă cerebrală (TVC). Se așteaptă ca EMA să-și anunțe concluziile joi mai târziu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro