Trei pacienți COVID-19 au murit după o defecțiune la TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș, care a dus la oprirea oxigenului
Trei pacienți COVID-19 au murit luni după o defecțiune la TIR-ul ATI – unitatea mobilă de Terapie Intensivă – de la Spitalul Victor Babeș din București, care a dus la oprirea alimentării cu oxigen. La acel moment, în TIR-ul ATI – care fusese pus în funcțiune sâmbătă – erau internați 8 pacienți. Poliția Capitalei a anunțat că a deschis o anchetă.
UPDATE 23.36Spitalul Victor Babeș spune că avaria la Unitatea mobilă ATI au apărut în jurul orei 17:00
„Personalul unității medicale acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului” – au mai transmis reprezentanții Spitalului Victor Babeș
Explicațiile lui Raed Arafat: Instalația TIR-ului e făcută de o firmă autorizată, nu e nimic improvizat, a funcționat fără probleme în Argeș
UPDATE 23.03 Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că o anchetă penală este în desfășurare, urmând să solicite la rândul său „un control asupra problemelor tehnice care au dus aici”
UPDATE 21.05 Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a sesizat Parchetul în legătură cu tragedia produsă luni seara la Spitalul Victor Babeș din Capitală, unde, spune el, „au decedat în condiții neclare trei pacienți”.„Vinovații trebuie identificați și pedepsiți”, a afirmat Nicușor Dan, precizând de asemenea că a solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc.
UPDATE 21.03Personalul medical de la Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă de la Spitalul Victor Babeș din Capitală, unde trei pacienți au murit luni după ce s-a oprit oxigenul, a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor din container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului , a refuzat intrarea în unitate, iar în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Precizările transmise de DSU:
- Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
- În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
- La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
- Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
- Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.
La acel moment, în TIR-ul ATI erau internați 8 pacienți, dintre care 3 au decedat.
Poliția Capitalei a anunțat că Serviciul Omoruri, sub coordonarea unității de parchet competente teritorial, a declanșat cercetări cu privire la decesul celor trei pacienți. Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. Trupurile neînsuflețite urmează să fie ridicate și transportate la INML pentru necropsie, precizează Poliția Capitalei.
Potrivit Ministerului Sănătății, ceilalți cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca.
Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș era operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, aflat în subordinea Primăriei Capitalei.
Ministrul Sănătații, Vlad Voiculescu, a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului, precizează MS.
Unitatea de terapie intensivă mobilă din curtea spitalului Victor Babes din Bucuresti funcționa de sâmbătă.
Povestea TIR-urilor ATI: Mai puțin sigure pentru pacienți decât spitalele modulare, nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung
În luna februarie, TIR-ul unitate mobilă de Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta din București a fost la un pas de tragedie, după ce un generator s-a aprins și a scos fum, potrivit unor surse, chiar flacără, potrivit altor surse. Cei 7 pacienți tratați acolo au fost mutați rapid în clădirea spitalului și nu au fost răniți.
HotNews.ro scria, în luna februarie, despre povestea TIR-urilor transformate în unități mobile de Terapie Intensivă care au ajuns în curțile mai multor spitale COVID din țară, inclusiv Institutul Marius Nasta. TIR-urile au fost donate vara trecută Inspectoratului pentru Situații de Urgență în urma unei campanii umanitare derulate de Fundațiile SMURD și Mereu Aproape. Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern, potrivit informațiilor făcute publice de Departamentul pentru Situații de Urgență în iunie anul trecut. Unele dintre ele au avut nevoie de reparații la scurt timp după ce au fost achiziționate. La Botoșani, spre exemplu, TIR-ul ATI a fost scos temporar din uz după ce a plouat pe el.
„Aceste tiruri nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung. Sunt gândite strict pentru calamități – inundații sau un cutremur. Ții pacienții acolo 2-3 zile până îi stabilizezi. Este motivul pentru care nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare”, explica atunci pentru HotNews.ro Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, care a construit din donații cel mai performant spital modular ATI pentru pacienți COVID din România.
Varianta construirii de spitale modulare, mult mai sigure pentru pacienți, a fost ignorată de autorități, chiar dacă Nelu Tătaru, ministrul Sănătății la acea vreme, declara în vara anului trecut, pentru HotNews.ro, că orice spital poate obține fonduri europene pentru asta.
România are, în acest moment, 5 astfel de unități mobile de Terapie Intensivă – 4 dintre ele donate Inspectoratului pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (condus de Raed Arafat), după o campanie umanitară a Fundației SMURD și a Fundației Mereu Aproape, și una la Spitalul Județean Suceava, pentru care s-a organizat separat o strângere de fonduri.
Nu sunt nici pe departe atât de sigure precum un spital modular de ATI, însă statul român a preferat această soluție pentru spitalele COVID-19 unde secțiile interioare de Terapie Intensivă erau deja pline sau aproape pline.
Unele dintre ele s-au stricat la scurt timp după ce au ajuns în țară și au avut nevoie de reparații încă din primele luni.
Citește pe larg aici: