Sari direct la conținut

Novavax începe testele la vaccinul anti-Covid pentru adolescenţi

HotNews.ro
Vaccin Novavax, Foto: Cezary Kowalski/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vaccin Novavax, Foto: Cezary Kowalski/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Compania americană de biotehnologie Novavax a anunţat luni că a început în Statele Unite testele clinice pentru adolescenţi pentru vaccinul său contra Covid-19, scrie AFP, potrivit News.ro.

Novavax va testa „siguranţa şi eficienţa” vaccinului său anti-Covid pe 3.000 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani”, în „mai mult de 75 de locuri din Statele Unite”, a precizat compania într-un comunicat.

Două treimi dintre participanţi vor primi vaccinul şi o treime un placebo, în două doze administrate la 21 de zile distanţă. În a doua etapă, şase luni mai târziu, cei care au primit placebo vor primi vaccinul, şi invers, cu scopul ca toţi participanţii să primească remediul.

Ei vor fi urmăriţi pe o perioadă de până la doi ani după injecţii.

Administrarea acestui vaccin nu este încă autorizată de nicio ţară, inclusiv pentru adulţi.

Novavax a anunţat că vrea să depună cerere de autorizare de urgenţă în Marea Britanie „în al doilea trimestru din 2021” şi imediat în Statele Unite.

În martie, compania a declarat că vaccinul său este eficient 89,7% contra formelor simptomatice ale bolii, potrivit testelor clinice făcute în Marea Britanie pe mai mult de 15.000 de persoane cu vârste de la 18 ani.

Un alt test clinic în faza a treia pe adulţi este în curs în SUA şi în Mexic.

Vaccinul de la Novavax foloseşte tehnologie diferită de cele pentru vaccinurile deja autorizate în lume. Este un vaccin numit „subunitar”, pe bază de proteină care declanşează un răspuns imun, fără viruşi. Poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius.

Alte companii efectuează, de asemenea, studii clinice ale vaccinului lor anti-Covid la adolescenţi, inclusiv Moderna, Johnson & Johnson şi alianţa Pfizer/ BioNtech.

Vaccinarea copiilor şi adolescenţilor reprezintă următoarea etapă a campaniilor de vaccinare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro