Coronavirus: Anticorpii persistă ”până la 13 luni” după infecție, arată un studiu
Anticorpii care vizează proteina spike a coronavirusului persistă ”până la 13 luni” după infecție, potrivit unui studiu al Spitalului Universitar din Strasbourg (Franța) care nu a fost încă publicat într-o revistă științifică, relatează AFP.
- Un studiu italian publicat la începutul lunii mai a anunțat că anticorpii care neutralizează Covid-19 rămân în sânge cel puțin opt luni după îmbolnăvire.
Studiul de la Strasbourg, condus de bioloaga Floriane Gallais și profesoara Samira Fafi-Kremer, a urmărit timp de mai mult de un an 1.309 de persoane, dintre care 393 contractaseră deja Covid-19.
Din ultimul grup, „la un an de la infecție, 97% dintre indivizi și-au păstrat anticorpii anti-S”, care vizează proteina spike, indică un comunicat de presă al Spitalului Universitar.
Prin compararea numărului de reinfecții care au avut loc în timpul studiului în acest grup cu numărul de noi infecții din grupul de control de 916 persoane, cercetătorii au calculat că riscul de a contracta boala este „redus cu 96,7% la persoanele anterior infectate „, datorită” persistenței pe termen lung a anticorpilor anti-S”.
Oamenii de știință au remarcat de asemenea că, treisprezece luni mai târziu, concentrația acestor anticorpi în organism face posibilă neutralizarea „virusului sălbatic (forma inițială a virusului) și a variantei britanice, dar nu și a variantei sud-africane”.
Studiul subliniază faptul că vaccinarea, chiar și la o singură doză, „întărește protecția împotriva variantelor prin creșterea semnificativă” a cantităților de anticorpi.
„Acest studiu realizat pe o cohortă mare oferă informații cruciale cu privire la persistența anticorpilor și cu privire la riscul reinfectării”, a declarat Samira Fafi-Kremer, citată în comunicatul de presă.
”Ne propunem sa extindem studiul pentru a continua urmarirea la 18 luni si la 24 de luni pentru a evalua mai bine dinamica anticorpilor pe termen lung.
De asemenea, studiul a arătat că anticorpii împotriva proteinei spike „scad mai repede la bărbați decât la femei”.
Studiul a fost pre-publicat fără evaluare inter pares pe site-ul medrxiv.org.