Sari direct la conținut

Kremlinul dă vina pe „nihilism” pentru noul val de infecții Covid

HotNews.ro
Prin Rusia, Foto: Profimedia Images/Valery Sharifulin/TASS
Prin Rusia, Foto: Profimedia Images/Valery Sharifulin/TASS

Kremlinul a blamat vineri „nihilismul” și reticența față de vaccinare pentru creșterea numărului de noi infecții cu coronavirusul după ce Moscova a înregistrat un număr record de 9.056 de contagieri, majoritatea cu varianta Delta, relatează Reuters.

Primarul Moscovei Serghei Sobianin a prelungit restricțiile impuse mai devreme în cursul acestei luni, printre acestea numărându-se interzicerea evenimentelor publice cu mai mult de 1.000 de participanți, închiderea cafenelelor și restaurantelor la ora 23:00 și a zonelor pentru fani create pentru fanii Euro 2020.

Sobianin a declarat săptămâna aceasta că situația din capitala rusă cu o populație de 13 milioane de locuitori se deteriorează rapid.

„Potrivit ultimelor date, 89,3% din moscoviții diagnosticați (recent) cu COVID-19 au varianta mutată, așa-numita Delta sau varianta indiană”, a anunțat acesta la televiziunea de stat.

Peste jumătate din cele 17.262 de infecții raportate în Rusia în ultimele 24 de ore au fost depistate în Moscova.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat că președintele Vladimir Putin urmărește situația cu atenție.

Întrebat despre creșterea vertiginoasă a numărului de cazuri, Peskov a dat vina pe „natura șireată” a virusului, o referință la mutații, precum și pe „nihilismul total și nivelul redus de vaccinare”.

Acesta a respins însă ideea că rușii ezită să se vaccineze deoarece nu au încredere în autorități.

Potrivit ultimului bilanț oficial, publicat pe 2 iunie, doar 18 milioane de ruși au primit cel puțin o doză a unui vaccin anti-Covid, în jur de 12,5% din populație, cu mult mai puțin decât majoritatea statelor occidentale.

Autoritățile din Moscova au ordonat săptămâna aceasta vaccinarea tuturor angajaților de stat care intră în contact cu publicul și au anunțat vineri că spitalele vor oferi asistență medicală doar rezidenților vaccinați, cu excepția urgențelor.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro