Sari direct la conținut

Peste 500 de cazuri grave de COVID-19 în Israel, pentru prima dată din luna martie

HotNews.ro
​Coronavirus Israel, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia
​Coronavirus Israel, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Numărul cazurilor grave de COVID-19 din Israel a depășit 500 duminică, pentru prima dată din luna martie, în contextul propagării rapide a variantei Delta, relatează The Times of Israel.

Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat că 524 de pacienţi sunt în stare gravă, conform News.ro. Dintre ei, 84 sunt conectaţi la ventilatoare. În total, în Israel 877 de oameni infectaţi cu coronavirus sunt în spital.

Rata cazurilor grave este mai mare la israelienii cu vârsta de peste 60 de ani care nu s-au vaccinat – 134,1 la 100.000 de oameni. La cei vaccinaţi, numărul este mult mai mic 20, iar la cei cărora li s-a făcut o doză, acesta este 35,5.

Sâmbătă s-au raportat 4.145 de noi cazuri de coronavirus. De la miezul nopţii până acum s-au mai înregistrat peste 1.200 de noi cazuri.

Sâmbătă, în Israel au fost testate anti-COVID 78.897 de persoane.

Israelul a devenit luna trecută prima ţară din lume care a început să le administreze a treia doză persoanelor de peste 60 de ani. Vineri, a început administrarea celei de-a treia doze şi celor de peste 50 de ani. Până duminică dimineaţa, au primit a treia doză 866.315de israelieni.

În total, peste 5,8 milioane de israelieni au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului. Peste 5,4 milioane au primit două doze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro